...

am pierdut. din nou... după şapte luni de chestii nasoale care au venit ca un tăvălug nu pot să nu mă întreb ce urmează. ultima... să-i spun înfrângere... este una dintre cele mai dureroase. am pierdut ceva ce nu credeam că voi mai pierde vreodată. am sperat că nu se va mai întâmpla, că suntem oameni mari şi că unele lucruri pot rămâne acolo, în amintire. însă nu a fost aşa. dragostea nespusă este întotdeauna cea mai dureroasă, iar eu am preferat să tac şi să ascult. acum doar tac... şi situaţia va rămâne la fel. încerc să nu-mi arăt rana din suflet şi sper că nu se va mai repeta. chiar mă întreb ce va urma... mi-am pierdut una dintre steluţe şi chiar dacă va fi mereu cu mine, pe pielea mea, în mintea şi în sufletul meu, ştiu că fizic nu se va mai întoarce niciodată. întotdeauna mi s-a părut stereotipie chestia cu "nimic nu va mai fi la fel, niciodată“. dar acum simt asta. chiar dacă ştiu că am mai trecut prin asta, chiar dacă întotdeauna a revenit la normal, chiar şi după foarte mult timp. voi trece şi peste asta, îmi spun, dar ştiu că nu este aşa. sunt dezamăgită şi asta doare cel mai tare. şi cel mai rău doare că nu ai fost în stare să înţelegi niciodată. nu ai vrut să vezi, nu ai vrut să accepţi realitatea... o să-mi lipseşti mereu...