Lecţia nr. 1: Spune cum, ce şi de ce simţi!
Acum... asta am scris eu acum câteva dimineţi:)
Încerc să-mi găsesc cuvintele. Nu pot. Aş vrea să reiau un vechi obicei şi să-ţi scriu. Se pare că mi-e foarte greu. Am făcut-o, ascuns, sperând că în labirintul sufletului meu, al muzicii şi al cuvintelor fără rost vei descoperi. Nu ai făcut-o. Îmi caut curajul. Am ajuns la concluzia că nu-l găsesc. Am redescoperit că-s cea mai lipsită de curaj şi de dorinţa de a-şi asuma riscuri persoană de pe planetă. Îmi creez lumea mea şi mi-e greu să fac ceva să sparg tiparele. Chiar dacă universul meu este departe de perfecţiune. Accept dorul ca şi cum ar fi ceva normal. Uneori îmi accept semnele de întrebare cu atâta seninătate, inventez motive convenabile pentru mine şi total lipsite de logică, îmi spun că, până la urmă, nu există motive. Telefonul nu mă ajută, aşa cum nu îmi sare în ajutor curajul. Mi se pare o situaţie stupidă? Cu siguranţă! Analizez prea mult??? NU încape îndoială! Aş vrea să fac ceva? Poate prea multe. Voi face? Încă mai analizez :)
P.S.: Nu vorbesc eu, ci orgoliul meu. Mi-e greu să scap de el. Aş vrea, uneori. În alte dăţi mi se pare că este cea mai mare calitate a mea. Sunt prea orgolioasă, este adevărat, prea mândră şi mi-e foarte frică de insucces. Nu-mi asum riscuri... nici măcar atunci când ştiu că ar trebui...
Later edit...
P.P.S.: Dacă te regăseşti în cuvintele mele înseamnă că ai înţeles mai bine ca mine :)