Dumitru Antonescu: „Rică Răducanu putea ajunge la Farul“

„Hagi este un nume al fotbalului românesc. Al României, nu al Constanţei. Al Constanţei sunt eu, nu el. El n-a jucat pentru Constanţa“

Interviu acordat de jucătorul-legendă al Farului, Dumitru Antonescu. Înregistrarea integrală a interviului poate fi ascultată pe www.ziuact.ro

Sunteţi farist până la moarte?

Nu-mi place expresia asta, „până la moarte“. Ce se spune la ora actuală, în fotbal, mai ales cu „câine până la moarte“, e vrăjeală. Spun câine până la moarte şi peste doi ani se duc şi joacă dincolo. Iarăşi, stelist până la moarte, rapidist până la moarte. Eu sunt constănţean, născut, crescut. Vă daţi seama că am deschis ochii în fotbal în oraşul Constanţa. Eu nu am început fotbalul la Farul, ci la Electrica Constanţa. Am plecat apoi la Steaua, în armată. Am jucat în echipa a doua lu’ Steaua cu mari fotbalişti. Nu m-au oprit atunci. Am jucat cu Florică Voinea, cu Constantin, Hălmăgeanu, Costică Voinea, Negrea, Haidu portar, când eram acolo. Acolo am făcut perioada de armată, în 1965. În 1966 m-au lăsat la vatră. Nu au vrut să mă oprească pentru că a fost întrebat antrenorul care era la echipa a doua. Nea Ilie Savu, care era antrenor la Steaua atunci, la echipa mare, a vrut să mă ia în perioada de pregătire în Iugoslavia, cu ei, şi l-a întrebat pe antrenorul de la echipa a doua şi a zis: „Nu ajunge jucător. Nu-l lua în pregătire“. Eu am terminat armata, am jucat bineînţeles la echipa a doua. Jucam vârf de atac atunci pentru că aşa se juca, 4-2-4-2. Nu m-au luat şi cică nu, că să mai rămân, să mai joc. Le-am zis că nu mai rămân, să-mi dea dezlegarea şi am plecat acasă, la Constanţa, la Electrica, înapoi. Imediat, în ’67, m-a luat Farul.

Cine era atunci antrenor la Farul?

Gil Mărdărescu. Şi preşedinte era Foti, unul dintre marii preşedinţi ai fotbalului constănţean. Dumnezeu să-l odihnească, a decedat anul trecut. Am venit în ’67, în 10 ianuarie, la club şi, imediat, am intrat în pregătire, iar de aici a început cariera mea de performanţă, ca să zic, pentru că jucam în Divizia A.

Aducea performanţa şi pe vremea aceea bani? Acum vedem fotbalişti cu fel de fel de maşini scumpe. Să spunem că Farul nu are performanţă acum, dar totuşi fotbaliştii nu duc lipsă de maşini scumpe.

După părerea mea este o greşeală..

Sportivul de valoare era recunoscut?

Bineînţeles. Jucam la lotul naţional. Eu, cum am venit la Farul, în ’67, am jucat la echipa naţională. Problema celor de astăzi este că prea repede ajung să fie jucători. Mai ales presa greşeşte, pentru că îi ridică imediat. Cum a jucat un copil bine un meci sau câteva zeci de minute, imediat se spune ce talent e. Noi nu aveam atâtea distracţii, dar problema este tot a copilului sau a jucătorului. Dacă vrea să facă sport, atunci să facă sport.

Este şi greşeala conducătorilor de club?

Normal.

Îl avem exemplu clar pe Gigi Becali, care tot ridică în slăvi pe câte un jucător, apoi tot el îl blamează.

El este prea grăbit. Vrea repede şi bine. Nu se poate. Nu analizează înainte de a-şi lua jucătorii. Spre exemplu, Steaua a căzut în patima asta pentru că au adus unii şi alţii jucători pe CD-uri, dar nu i-a văzut nimeni că au jucat cinci, zece meciuri bune. Pe CD sunt doar fazele bune. Când te duci să iei jucători, nu îi iei la grămadă. Poate că şi noi am făcut greşeala asta la Constanţa, nu zic nu. Adică avem nevoie de un vârf, păi mă duc să văd un vârf. Chiar şi afară, şi în ţară. Când iei aşa, ca să fie... În România luăm numai pentru a lua. Şi apoi îi dăm afară că nu mai sunt buni. Patronii nu au răbdarea să lase un an de zile să vadă dacă îi e greu să se încadreze în echipă. Eu nu pot să spun cum este pentru că eu nu am plecat de la Farul, am jucat numai aici. Au venit după mine şi Dinamo, şi Steaua.

De ce nu v-aţi dus acolo?

N-am vrut să plec din Constanţa, pentru că eu aici m-am născut, lângă malul mării. Am zis „eu sunt constănţean, tre’ să joc pentru oraşul ăsta“. Dacă plecam, poate nu era rău. Dar aici m-am realizat şi ca sportiv, pentru că am fost un tip serios, am jucat şi în echipa naţională, am jucat la Campionatul Mondial din ’74, în preliminariile Campionatului European din ’76. Deci am fost singurul jucător din Constanţa, în perioada aia, care juca în echipa naţională. Am jucat cu mari jucători şi era foarte greu să ajungi din provincie acolo. Cum a fost cu Gicu Dobrin. Am jucat împreună la echipa naţională. Atunci, Steaua şi Dinamo făceau naţionala cum au făcut-o şi după aceea.

De când n-a mai avut Farul un jucător în naţională?

Au mai fost... trecători, aşa. La amicale. Cred că după vremea mea.

Credeţi că văd conducătorii fotbalului numai „jucătorii-locomotivă“? Şi Farul l-a avut pe Guriţă...

Mai trebuie să ai şi calităţi. Guriţă avea şi multe deficienţe, cu toate că trăgea echipa după el. În primul rând, viaţa nesportivă. El a fost şi căpitan de echipă. Un căpitan de echipă ştiţi ce rol are? Este antrenorul în teren. Toţi jucătorii trebuie să îl asculte.

Şi nu-l ascultau?

Nu. El era un tip care rupea echipa. Eu, cât am fost jucător şi cât am fost căpitan de echipă, că am fost şi eu vreo 15 ani, săream pentru oricare jucător. Atunci preluam sarcinile antrenorului. Dacă era nevoie să schimbăm tactica şi căpitanul, trebuie să facă asta, jucătorii trebuie să te asculte, trebuie să fii liderul. Să vă dau un exemplu. Am venit din Franţa cu echipa naţională exact cu trei zile înainte de a începe campionatul în 1973, când am ieşit pe locul 4. Doar de trei ori a ocupat Farul locul 4. Atunci nu erau aşa multe echipe în campionat.
Am ajuns la Constanţa. Mereu veneam cu trenul de noapte de la Bucureşti. Am venit la 4 jumate, feciorul meu avea vreo trei ani jumate, am aşteptat să se trezească şi l-am luat cu mine la club. Era preşedinte Foti. Pe la 10, am ajuns acolo. Clubul era pe Republicii atunci, lângă Casa Albă. Preşedintele m-a văzut şi mi-a spus: „Bine ai venit!“, că fusesem plecat vreo 30 de zile, m-a pupat şi zice: „Tre’ să pleci la Brăila“. Pentru ce să plec la Brăila? Atunci se juca numai duminica sau miercurea. „Abia am venit. Unde să plec?“. Zice: „Sunt antrenorii certaţi“. „Păi pentru ce sunt certaţi?“. „Te duci să împaci echipa cu jucătorii, cu antrenorii“. La ora 1.30 aveam tren. Şi era personal. Până la Brăila făceam vreo patru ore jumate. „Şi bani de drum?“, am întrebat. „Păi plăteşte şi-ţi decontăm noi dup-aia“. Vedeţi, aşa era respectul pe vremea aia. Asta era diferenţa între jucătorii de astăzi şi cum eram noi. Aveam alt respect faţă de fotbal. Pe mine nu mă interesa nimic, pe mine mă interesa să joc. M-am suit în tren şi am plecat la Brăila. Atunci, dacă aveai jucător la lot, primeai indemnizaţie vreo 2.000 şi ceva de lei pe lună. Şi de aici a pornit cearta între antrenori, că să împartă banii între ei, secundul şi principalul. Şi nu s-au înţeles. M-am dus la hotelul partidului, în centru, la recepţie, mi-au dat camera, stăteam în cameră cu Ştefănescu. Până am ajuns eu, până m-am cazat, până am coborât iar, a venit maşina cu jucătorii, de la stadion. Eram aranjat la cravată... m-au văzut, m-au pupat colegii. Mă întrebam ce să le fac eu la ăştia. La noi, dacă fumai, era 25 de lei amenda. Eu am fumat tot timpul. Aveam pachetul într-o mână şi cei 25 de lei într-alta. I-am servit pe antrenori, mi-am luat şi mie una, am aprins-o şi am scos şi 25 de lei, pregătiţi. „25, 25, da’ nu fuma, că n-ai voie“. „Ba fumez, că am plătit“. Şi de acolo a început atmosfera. S-a terminat, au început lucrurile să meargă bine. A doua zi, la antrenament, venise Bigu la noi, de la Steaua, şi îl aud, „mu..“, îl înjură pe Constantinescu. Eu am rămas aşa. Cum vorbeau ei, bozgoreşte, eu nu pot să redau. I-am zis „vino încoace. Dacă te mai aud că mai înjuri pe vreunu’, pleci. Te trimit la preşedinte, la Foti, şi pleci. Aici noi suntem colegi, numai eu am voie să înjur“. Ăsta este rolul căpitanului. Dar atunci eram şi mulţi constănţeni. Acum nu ştiu dacă sunt doi, trei jucători de aici. (...) Pe vremea aia, eram mulţi buni. Făceam două, trei echipe naţionale. Valori, valori.

Aţi primit casă de la club?

Toată lumea a primit.

În ce zonă?

În Tomis Nord, la Cireşica.

Câştigaţi mult?

Eu, da. Că jucam la naţională. Mai aveam şi serviciu...

Unde aţi muncit?

La TCL. Eram angajat (râde).

Ce funcţie aveaţi?

Eram angajat maistru electrician.

Chiar vă duceaţi la serviciu?

Nu, nu se putea. Aveam multe antrenamente pe zi. Trebuia să avem cartea de muncă undeva.

Împotriva cărui jucător celebru aţi jucat?

Printre alţii, Michel Platini.

În zilele noastre, în fotbal se aud fel de fel de cuvinte: droguri, alcool, tutun, femei frumoase şi scumpe, folcloriste, blaturi...

Nu, blaturi nu aveam, să ştiţi. Nu pot să spun aşa ceva. Apoi am auzit şi am văzut foarte multe.

Cum era cu blaturile?

Se mai făceau. Un singur joc mi s-a părut suspect la Constanţa. Jucam cu U Cluj şi trebuia să vină Oprea, un mijlocaş care a venit la noi până la urmă. Ei erau în zona retrogradabilă. Nu avea cum să vină antrenorul la noi, să spună să le dăm meciul, că nu-l dădea nimeni. Dar antrenorii aveau atâta gândire... La noi era, pe vremea aia, Robert Cosmoc. Săptămâna aia ne-a omorât cu antrenamentele. Apoi m-a scos pe mine de pe fund şi m-a băgat mijlocaş. Adică ne bălmăjea echipa, ca să iasă rezultatul. Dar antrenamentele ne-au omorât. Se fac antrenamente tari, dar luni, marţi, miercuri şi dup-aia o laşi mai moale. Dar el, nu!

Câte „personaje de poveste“ gen Becali, Mitică Dragomir şi aşa mai departe cunoaşteţi?

Care, domnişoară? Ăştia-s umflaţi!

Şi Hagi l-a „creat“ pe Becali, pentru că şi-a asociat imaginea cu a lui?

Becali a făcut o mare greşeală. I-a stricat toată imaginea lui Hagi, care este un nume al fotbalului românesc. Al României, nu al Constanţei. Al Constanţei sunt eu, nu el. El n-a jucat pentru Constanţa. Însă dacă îl mai ţinea pe Hagi, făcea multe.

Dar mai avem exemple. Dorinel, Lăcătuş...

Din punctul meu de vedere, Dorinel a fost de doi lei. Se schimonoseşte şi face ca un ţăran pe bancă şi îl vede toată Europa. El a venit pentru bani. Ştia că nu rezistă, pentru că ştia că nu este de Steaua. El a avut nişte performanţe atunci când era şi el pe teren. Să vă povestesc ceva, apropos de chestia asta cu vânzarea. Noi am retrogradat Rapidul de două ori: în ’74 şi în ’76. În ’74, în penultima etapă, jucam pe 23 August, erau cam vreo 30.000 de spectatori. Înainte, jucaseră Steaua cu Reşiţa - 1-1. Noi am jucat de la 7. Ei - de la 5, noi - de la 7. Rapidul, dacă nu ne bătea pe noi, mai avea un singur meci de jucat, o etapă la Iaşi şi acolo trebuia obligatoriu să câştige, ca să nu cadă. Rică (n.r. - Răducanu), ţiganu’, a venit la mine şi mi-a zis: „Mitică, şapte mii îţi dau“. Zic: „Nu, îmi dai 15. 15 jucători sunt pe foaie, îmi dai 1.000 pentru fiecare şi suntem mulţumiţi şi poţi să dai şase goluri“. Dimineaţa, pe Giuleşti, fusesem să văd un meci de divizia C. Acolo, în faţa mea, erau Foti, vicepreşedintele Rapidului, şi cu Haşoti. „Cum mama mă-sii!“, mi-am zis. „Nu-i lucru curat!“. Vorbeau să le dăm meciul lu’ Rapid, ca să-i dea pe Răducanu şi pe Neagu la noi, din vară. Am ajuns la stadion, ăsta cu banii plângea după mine. „Rică, dacă-mi aduci 15 mii, o rezolvăm!“. „Păi n-am, n-am, n-am!“. Zic: „Nu ştiu, naş-tu este măcelar, e plin de lovele. Adu-mi 15 mii şi gata!“. Zicea că n-are. Înainte de joc, la pregătire, Haşoti zice: „Tănase nu joci, Lică nu joci, Mărculescu eşti accidentat“. Ăştia au sărit că n-aveau nimic. Deci încercau să facă în aşa fel încât să pierdem. D-aia i-am spus lui Rică de 15 mii. N-am luat eu banii, puteam să iau eu 7.000 şi era linişte. Nu ştia nimeni. L-am luat deoparte pe Ştefănescu, portarul nostru, şi i-am zis aşa: „Dane, dacă văd că greşeşti... ai şase comoţii, ţi-o fac pe a şaptea! Să nu te prind că pui mâna pe bani! Ori toţi, ori niciunul. Ştii ce faci? Încui poarta şi cheia zici că i-ai dat-o lui Antonescu“. A început meciul. Dă-i, dă-i, 0-0, 0-0... la pauză tot 0-0. Rică după mine cu banii. „15 mii“. „N-am, N-am“. Zic: „Mai ai şi repriza a doua“. Începe meciul iar, dă Rapidul gol. Ce s-a întâmplat, a greşit Bălosu. (...) L-a scos pe Lică şi l-a băgat pe Turcu. (...) După o fază, ajunge Turcu în faţa lui Răducanu. Ăştia, Pat şi Pataşon, că ţiganu’ e înalt. Pac, pac... 1-1. De atunci i s-a pus pata pe mine. Sărea cu mine la cap. A sărit cu picioarele, dar s-a pus Florin Marin între noi şi l-a accidentat, l-a dat afară. Că altfel mă omora pe mine.


Chiar ar fi putut ajunge simbolul Rapidului, Rică Răducanu la Farul?

Eu ştiu? Nu ştiu, că nu s-a realizat. Aşa era înţelegerea. Ar fi fost bine, că era un jucător de valoare. După jocul cu noi au făcut 1-0 la Iaşi şi au retrogradat. A fost greşeala lui Rică. Mare minune dacă nu a luat bani, pentru că el lua. În vară ne-a chemat la naţională şi mi-a zis: „Te omor, Mitică!“. I-a zis: „Mă, ţigane, lasă-mă în pace!“. Şi aude nea Tinel, Valentin Ionescu. Era antrenor atunci. Şi îi povestim, şi zice: „Băi, boule, el ţi-a cerut şi tu nu i-ai dat?! Că tu ai luat 40 de mii de la Iaşi, dup-aia“. El era cu lovelele. Doar ei erau... ăştia de la Steaua, de la Rapid. De la Dinamo, mai puţin.

www.ziuadeconstanta.ro