vineri, 27 februarie 2009

Mazare cu fundul, Nastase cu pulimea

Dacă edilul Radu Mazăre s-a isterizat miercuri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, şi l-a invitat pe preşedintele Băsescu „să-şi bage în fund" un anumit dosar, colegul său de partid, Adrian Năstase, vorbeşte despre pulime.

Că aşa-i în politică: actorii de pe scena ei se ceartă, se porcăiesc, se împacă, îşi fac invitaţii cu trimitere la partea dorsală, îşi pupă electoratul în frunte, apoi îl cataloghează drept „pulime". Mircea Badea avut mereu de comentat cu privire la acest termen. Mai mult decât atât, a fost mereu mirat de faptul că CNA-ul ar putea să-i amendeze apelativul, spunând că doar aşa consideră politicienii că merită numiţi românii. Cei care le aduc voturile în urne. Dacă alianţa între PSD şi PD-L nu l-a împiedicat pe Mazăre să-i transmită preşedintelui Traian Băsescu mesajul clar că i se rupe... dosarul din cauza lui, Năstase a dat cu bâta fix în balta alegătorului. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns modul în care a fost prezentat în ultimii ani în presă. Sincer, nu ştiu multe despre guvernarea Năstase. Însă am auzit de la cei mai pricepuţi şi mai experimentaţi că ar fi impus la acel moment o cenzură de toată frumuseţea. Apoi am citit despre mătuşi, averi, tablouri şi ouă numărate. Ba chiar am citit de curând că la acea vreme a invitat jurnaliştii să-şi pună „la bătaie" soaţele pentru ca PSD-istul să-şi arate bărbăţia şi heterosexualitatea. D-apăi... ăsta se trezeşte să vorbească depsre pulime? Unul care trebuie să demonstreze ceva pus la îndoială, în loc să încerce să-şi vadă de familia lui şi de afaceri, fără a face mare tam-tam. Doar ştim că numai chelul îşi pune mâna-n cap. De la fundul lui Băsescu scos pe gura lui Mazăre la pulimea lui Năstase nu se poate face decât o singură paralelă: PSD-ii au început o ofensivă de toată frumuseţea. Şi nu aşa, mieros şi drăguţ, pomanagiu, cum ne-au obişnuit. Ci pe post de băieţaşi de cartier. Pe Mazăre chiar îl văd în postura asta, dar pe Năstase... să-mi fie cu iertare... Şi, pentru a atinge o dorinţă ce pare a fi a amândurora (Năstase şi Mazăre) - cea de a ajunge la Cotroceni -, citez la final din adevăraţii băieţi de cartier, Paraziţii: „Dacă-aş fi pentru o zi preşedinte, Aş lăsa România amanet fără cuvinte, Dacă-aş fi pentru o zi preşedinte, v-aş amaneta pe toţi şi nu m-aţi prinde".

Niciun comentariu: