Pentru că se tot războieşte cu preşedintele Băsescu, primarul Radu Mazăre vede realitatea într-un mod cu totul propriu.
Parcă realitatea lui Mazăre este puţin mai distorsionată faţă de a noastră. Dar, na... nu ştiu ce să zic, de la ce i s-o trage. Dar de un lucru putem fi siguri: afectat de temperaturile ridicate sau de sporturile extreme care pot dăuna, la un moment dat, grav sănătăţii, Răducu al nostru compară la două vorbe spuse, Mamaia cu Monte Carlo. Sau cu Dubai-ul. Zice el mândru că spectacole multe şi frumoase ca la Mamaia numai în Monte Carlo şi în Dubai mai pot fi văzute. Iar noi, prostimea, pulimea sau cum om mai fi catalogaţi, ar trebui să ne uităm la el sideraţi şi să-i dăm crezare. Ceea ce Mazăre nu vrea să ne explice este cum se vede realitatea pe acele meleaguri pe care noi, muritorii de rând, nu primarii cu ştaif şi cu pretenţii de dandy, nu le vedem de foarte multe ori în viaţa. Şi dacă le vedem... trebuie să ne simţim norocoşi. În orice caz, primăraşul nostru nu spune şi cum este prin locurile pe care le compară cu Mamaia. Acolo încă mai este piatră cubică pe promenadă? Sau simţi suavul miros de balegă atunci când te plimbi romantic pe malul mării? Şi acolo fac căruţaşii noile reguli de circulaţie? Burj Al Arab-ul lor este făcut pe spaţiu verde, aşa cum se plănuieşte pentru al nostru? La ei pe plajă vând ţiganii aspra de baie sau porumb fiert? Poţi să vezi şi acolo câte un fante de Dorobanţi care dă pe spate puştoaicele cu numărul cailor putere de sub capotă pentru că este singurul aspect interesant al existenţei sale? A, nu... dar siliconate la tot pasul, ca în Bamboo, sigur vezi. Uite că merge treaba şi ne iese comparaţia! Şi acolo vin brazilieni şi sunt cazaţi la amicii primarilor? Sau comparaţia nu poate fi dusă atât de departe? Dar eu mă întreb... acolo se ceartă hotelierii pentru plaje? Sau este harababura asta cu „ba e a mea, ba a mea?" pentru orice bucăţică înnisipată? Mall-urile şi vilele se fac de către prieteni pe terenuri retrocedate? Oamenii nu au bani, dar primarii se mândresc că le fac spectacole de milioane de euro pe vară? Chiar... uitasem. Locurile alea sunt frecventate de oameni cu foarte mulţi bani, pe când la noi, la Mamaia, mai vin doar cei care vor să facă impresie şi nu ştiu unde. Pentru că dacă nu vedeţi ce-i prin oraş, domn' primar... deschideţi ochii! Dacă vin la mare, turiştii preferă să se cazeze la particulari. Cască gura la fundul braziliencelor pentru că nu au bani decât de-o îngheţată pentru copii. Vin la mare conştienţi că nu vor găsi condiţii strălucite. Dar s-au obişnuit. Şi dă bine să ieşi în faţa blocului şi să-ţi etalezi urmele nebronzate lăsate pe trup de costumul de baie. Constănţenii au transformat Mamaia într-un parc în care preferă să se plimbe. Aţi văzut magazinele de la Cazinoul din Mamaia? Dacă nu, vă spun eu. Sunt goale. Cine să cumpere de acolo? Şi ziceţi că nu este criză şi că la noi este ca-n Dubai şi Monte Carlo... Poate, în realitatea dumneavoastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu