este frustrant să vrei să spui ceva şi să nu poţi. să ţi se ofere ocazia, dar să nu poţi. de ce? dintr-o mândrie prostească, de frică şi din multe alte motive pe care mintea le născoceşte cu bază reală sau fără. este şi mai frustrant să ţi se spună în faţă ceea ce tu gândeşti de prea mult timp şi să negi în continuare cu toată puterea. nu mi s-a întâmplat de multe ori să îmi doresc atât de tare să spun ceva şi să nu pot. multele seriale pe care le-am văzut în ultimul timp m-au ajutat să evadez. din lumea mea în lumea lor. numai că, uneori lumea lor se aseamănă prea bine cu a mea. şi m-a izbit! aş vrea să am puterea să spun şi eu... să recunosc, să nu mă mai ascund, să nu îmi mai fie frică. pentru că, în ciuda a tot ceea ce simt şi a faptului că sunt foarte conştientă de consecinţe... este foarte greu. iar autocenzura este cea mai importantă "calitate“ a mea...
(I lied. I’m not out of this relationship. I’m in.
I’m so in, it’s humiliating because here I am begging.
Ok here it is: Your choice, it’s simple: her or me.
And I’m sure she’s really great… But Derek, I love you.
In a really really big, pretend to like your taste in music, let your eat the last piece of cheese cake, hold a radio over my head outside your window!
Unfortunate way that makes me hate you, love you.
So pick me. Choose me. Love me.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu