joi, 10 decembrie 2009

De ce nu il vrem pe Mazare?


Aş vrea să facem un exerciţiu de sinceritate. Să scriem negru pe alb, de ce nu îl placem pe Mazăre, de ce Geoană a pierdut voturi din cauza lui şi de ce promisa lui plecare a adus ştampile puse pe Băsescu.

Cred că era anul... 2000, când l-am văzut pentru prima dată pe Radu Mazăre. Era înainte de alegeri şi venise la liceul la care am învăţat eu, pentru a se mândri cu o înfăptuire: îi zugrăvise faţada. Mi-aduc aminte că în acel an, mai multe şcoli din oraş au fost pictate în culori stridente, pentru a-i atrage voturi lui Mazăre. La acea vreme era încă modest. Am văzut un tip tinerel, înalt şi slăbuţ, cu faţa ascuţită şi privire obosită. Era în campanie, ce naiba! Era simplu... sau cel puţin aşa părea. Apoi a ajuns primar iar prima imagine mi s-a şters din minte. Mult timp l-am ignorat, mi-era indiferent şi nici nu-mi păsa prea mult dacă este bun sau rău. Apoi am început să înmagazinez informaţii. Nu este greu să-ţi formezi o părere despre el, trebuie doar să te informezi. Cu toate acestea, în ciuda anumitor evidenţe, Radu Mazăre a avut foarte mulţi admiratori. Încă are. Păi cine naiba să priceapă, că puiul acela din pachet vine de la Scorniceşti, că un confrate PSD-ist dă cornul şi laptele în judeţ, că prietenii care „ştiu de ce" fac locuinţele pentru tineri, că terenurile retrocedate au ajuns în mâini de încredere şi că mall-ul inaugurat cu numai o zi înaintea alegerilor locale de anul trecut este făcut pe un astfel de teren. Contează? Ne pasă? Mi-e greu să cred. Însă, mie nu-mi place Mazăre din alte motive. Nu-i suport trufia, nu-mi place infatuarea, nu pot să mă uit la egocentrismul afişat la orice oră. N-o să uit cum spunea, că el vrea să fie văzut de o ţară întreagă la televizor, pentru că altfel nu mai dă banii pentru un anumit eveniment. Nu mi-a plăcut niciodată comportarea sa faţă de bătrânii pe care îi umileşte în fiecare lună cu pachetele „cadou". Darurile pentru cei mici mi-au părut mereu un fel de mită destinată părinţilor. Iar acum, când constănţenii nu l-au ales pe el, votându-l pe Geoană, acum, când Traian Băsescu a avut un rezultat nesperat într-un oraş cu o organizaţie PD-L mediocră, Radu Mazăre îşi dă arama pe faţă: nu mai vine la întâlnirile cu bătrânii, le transmite prin mesageri dezamăgirea lui profundă datorată votului pro-Băse şi trimite sms-uri în timp ce un grup de ciutănei de grădiniţă îl colindau emoţionaţi. Păi aşa se face, domn' primar?! Sau ţi-ai adus aminte că oraşul nostru nu-i şi al tău? Ţi-ai reamintit, că acasă nu are acelaşi înţeles pentru noi cum are pentru tine şi că marea este a noastră, numai valurile ale tale? Ţi se pare Brazilia o destinaţie îmbietoare? Acolo eşti turist, la fel ca şi aici. Îţi renegi „supuşii"?! Eu cred că ei te-au dat primii la o parte. Voi de ce nu îl vreţi pe Mazăre?

Niciun comentariu: