Marea confruntare

ACTUL III

(Teatrul înfăţişează sala cea mare a pretoriului primăriei, un fel de exagon din care se văd trei laturi. Trei uşi în fund; cea din mijloc dă în coridorul de intrare; pe cea din dreapta se citeşte: „Ofiţer ţivil"; pe cea din stânga: „Arfiva". În stânga la planul al doilea, o uşă cu inscripţia „Cabinetul Primarelui". În dreapta, acelaşi plan, altă uşă cu inscripţia: „Reghistratura". — Partea din stânga până la uşa „Arfivei" este despărţită de scenă cu un grilaj de lemn acoperit cu perdeluţe de chembrică^[6]verde. Lângă grilaj, la stânga, în scenă, este o estradă pe care sunt aşezate masa şi jeţul prezidenţial. Înaintea mesei, puţin mai jos, este tribuna. Pe masă sunt două candelabre, hârtie, călimări şi un clopoţel. Pe tribună o sticlă şi un pahar de apă. De partea dreaptă sunt bănci dese şi scaune; sub estradă, asemenea. Peste tot sunt bănci şi scaune, afară de o cărare lăsată liber de la uşa de intrare din fund prin mijlocul scenii, pe unde vine şi se duce lumea. Pe pereţi câteva lămpi atârnate în cuie. Lumină cam săracă. La ridicarea perdelii, Trahanache este la masa prezidenţială în jeţul său, la spatele tribunei. Împrejurul mesii, Brânzovenescu şi alţi cetăţeni. — înaintea tribunii, cu spatele spre dânsa, alegători, cetăţeni, public, unii şezând jos, alţii în picioare. Pe bănci, pe scaune şi împrejur asemenea. În capul băncilor din faţă e Caţavencu împreună cu Ionescu, Popescu şi alţi dascăli şi partizani. — Farfuridi e la tribună. — Perdeaua se ridică asupra unei întreruperi. În toată sala e rumoare. Prezidentul agită clopoţelul)

 Scena I

TRAHANACHE, CAŢAVENCU, BRÂNZOVENESCU, FARFURIDI, IONESCU, POPESCU, CETĂŢENI, ALEGĂTORI, PUBLIC. Rumoare

FARFURIDI (de la tribună) : Daţi-mi voie! (gustă din paharul cu apă.) Daţi-mi voie! (rumoare.)

TRAHANACHE (trăgându-şi clopoţelul) : Stimabili! onorabili! (afabil) faceţi tăcere! Sunt cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei... Aveţi puţintică răbdare... (cătră Farfuridi) Dă-i înainte, stimabile, aveţi cuvântul!

FARFURIDI (cătră adunare): După ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric, din punctul de vedere de drept, voi încheia cât se poate mai scurt...

POPESCU: Parol ?... Numai dacă te-i ţinea de vorbă. (râsete în partea unde sunt dascălii)

FARFURIDI: Rog, nu mă-ntrerupeţi, daţi-mi voie...

TRAHANACHE (cătră partea unde e Popescu): Stimabile, nu-ntrerupeţi...

FARFURIDI: După ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric şi din punctul de vedere de drept, voi încheia, precum am zis, cât se poate mai scurt. (bea o sorbitură, apoi, reluându-şi răsuflarea, rar ca şi cum ar începe o poveste) La anul una-mie-opt-sute-două-zeci-şi-unu... fix... (Rumoare şi protestări în grupul lui Caţavencu: A !A !A!)

POPESCU: Dacă ne-ntoarcem iar la 1821 fix, ne-am procopsit. (rumoare şi protestări.)

FARFURIDI: Daţi-mi voie... La una-mie-opt-sute...

TOŢI (în cor, cu tonul lui) : Douăzeci-şi-unu fix... (rumoare şi protestări.)

FARFURIDI: Daţi-mi voie.

TRAHANACHE (clopoţel): Stimabile, onorabile! Nu întrerupeţi... Aveţi puţintică...

CAŢAVENCU: Ce răbdare, venerabile domnule prezident! Ceasurile sunt înaintate. Sunt şi alţi oratori înscrişi să vorbească...

TOŢI DIN GRUP: Da! Da!

CAŢAVENCU: Onorabilul orator a promis să încheie cât se poate mai scurt: apoi ce fel de scurt este asta, s-o luăm a doua oară de la 1821? A! A! A!

TOŢI DIN GRUP: A! A! A! (rumoare.)

FARFURIDI: Daţi-mi voie...

TRAHANACHE (cătră Farfuridi cu dulceaţă, ridicându-se peste masă cătră tribună): Stimabile... eu gândesc că nu ar fi rău să sărim la 48...

CAŢAVENCU (strigând): Mai bine la 64...

POPESCU, IONESCUşi TOŢI DIN GRUP: Da! da! la 64...

TRAHANACHE (ridicându-se ca şi cum ar consulta adunarea) : Adică... la plebicist^[7]?

TOŢI: Da, la plebicist! (zgomot).

FARFURIDI (întorcându-se cu spatele spre adunare şi cu faţa la prezident): Daţi-mi voie, domnule prezident; mi-aţi acordat cuvântul: îmi pare că un prezident o dată ce acordă cuvântul...

TRAHANACHE (sculându-se şi punând, peste masă, mâinile pe umerii lui Farfuridi, mângâietor): Dacă mă iubeşti, stimabile, fă-mi hatârul... să trecem la plebicist... dorinţa adunării!...

FARFURIDI: Dar, domnule prezident...

TRAHANACHE (şi mai rugător) : Să trecem la plebicist! (îl întoarce binişor de umeri cu faţa spre adunare.)

TOŢI (cu putere) : Da! La plebicist! La plebicist!

FARFURIDI (soarbe o dată şi cu aerul resignat): Ce ziceam dar? la 1864, vine, mă-nţelegi, ocaziunea să se pronunţe poporul printr-un plebicist... Să vedem însă mai-nainte… să ne dăm seama bine de ce va să zică... de ce este un plebicist...

IONESCU: Ştim ce este plebicistul! Mersi de explicaţie!

TOŢI: Nu trebuie explicaţie… (rumoare)

FARFURIDI (cătră întrerupători) : Daţi-mi voie! (cătră Trahanache) Domnule prezident!...

TRAHANACHE (clopoţel): Stimabili, onorabili, rog nu întrerupeţi pe orator, (foarte afabil) faceţi tăcere; sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilii; aveţi puţintică răbdare. (cătră Farfuridi.) Aveţi cuvântul, stimabile, daţi-i înainte!

FARFURIDI (luând vânt): Când zicem dar 64, zicem plebicist, când zicem plebicist, zicem 64... Ştim, oricine dintre noi ştie ce este 64, să vedem ce este plebicistul... (cu tărie începând fraza) Plebicistul!...

CAŢAVENCU: Aci nu e vorba de plebicist...

FARFURIDI: Daţi-mi voie; (discutând cu Caţavencu) mi se pare că atunci când zicem 64... (cu energică convingere) şi să nu căutaţi a încerca măcar să mă combateţi; vă voi dovedi cu date istorice că toate popoarele îşi au un 64 al lor...

CAŢAVENCU: Daţi-mi voie; nu e vorba de 64. (rumoare aprobativă pentru Caţavencu.)

FARFURIDI: Daţi-mi voie... (toate colocviile şi întreruperile se fac avocăţeşte, cu multă vioiciune şi cu tonul înţepat şi volubil) Domnule prezident!...

TRAHANACHE (clopoţel) : Stimabile, onorabile, faceţi tăcere... avem cestiuni arzătoare...

CAŢAVENCU (ridicându-se în capul băncii) : Cum, domnule prezident? De unde până unde 64 chestie arzătoare la ordinea zilei? Dacă nu mă-nşel, îmi pare că suntem în anul de graţie 1883... Ce are a face ? Chemaţi pe onorabilul orator la cestiune...

TRAHANACHE (ridicându-se iar peste masă şi atingându-l pe umere pe Farfuridi) : Stimabile... (afabil şi rugător) să lăsăm plebicistul, dacă mă iubeşti; să trecem la cestiune.

FARFURIDI (obosit de întreruperi, întorcându-se cu faţa spre Trahanache şi cu spatele la adunare): Domnule prezident, aţi binevoit a-mi acorda cuvântul... Eu cred c-ar trebui...

CAŢAVENCU (strigând) : Nu trebuie, onorabile!

TOŢI DIN GRUP: Nu, nu trebuie!

TRAHANACHE (punând mâinile, peste masă, pe umerii lui Farfuridi, şi foarte dulce): Mă rog, dacă mă iubeşti, fă-mi hatârul... dorinţa adunării, stimabile... (îl întoarce de umeri binişor cu faţa spre adunare)

TOŢI: Da! La chestiune! La chestiune!

FARFURIDI (foarte obosit, soarbe şi se resignează) : Ajungem dar la chestiunea reviziunii constituţiunii şi legii electorale...

TOŢI (cu satisfacţie) : A! Aşa da!

TRAHANACHE (asemenea) :A! (clopoţel) Ei! acu aveţi puţintică răbdare... (cătră Farfuridi) Scurt, stimabile, scurt, dacă mă iubeşti: dorinţa adunării.

FARFURIDI (asudă, bea şi se şterge mereu cu basmaua) : Mă rog, daţi-mi voie! Ştiţi care este opinia mea în privinţa revizuirii ?

TOATĂ SALA: Nu!... Să vedem!... Spune!

CAŢAVENCU (batjocoritor) : Să vedem opinia lui d. Farfuridi. (Trahanache clopoţeşte)

FARFURIDI (asudă mereu şi se emoţionează pe văzute) : Opinia mea este aceasta: e vorba de revizuire, da?

TOŢI (puternic) :Da! Da!

FARFURIDI (emoţionat şi asudând) : Atunci, iată ce zic eu, şi împreună cu mine (începe să se înece) trebuie să zică asemenea toţi aceia care nu vor să cază la extremitate (se îneacă mereu), adică vreau să zic, da, ca să fie moderaţi... adică nu exageraţiuni!... Într-o chestiune politică... şi care, de la care atârnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării... să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte... (se încurcă, asudă şi înghite) încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?… da... pentru ce?... Dacă Europa... să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... şi… idei subversive... (asudă şi se rătăceşte din ce în ce) şi mă-nţelegi, mai în sfârşit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact... vreau să zic într-o privinţă, poporul, naţiunea, România... (cu tărie) ţara în sfârşit... cu bun-simţ, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie şi să recunoască, de la care putem zice depandă... (se încurcă şi asudă mai tare) precum, — daţi-mi voie — (se şterge) precum la 21, daţi-mi voie (se şterge) la 48, la 34, la 54, la 64, la 74 asemenea şi la 84 şi 94, şi eţetera, întru cât ne priveşte... pentru ca să dăm exemplul chiar surorilor noastre de ginte latine însă! (foarte asudat, se şterge, bea, iar se şterge şi suflă foarte greu. Trahanache a urmărit cu mâna tactul sacadelor oratorice ale lui Farfuridi. Bravo şi aplauze în fund, conduse de Brânzovenescu; râsete şi sâsâituri în grupul lui Caţavencu. Clopoţelul lui Trahanache de abia se mai aude. — După ce s-a mai oprit zgomotul, cu multă aprindere.) Daţi-mi voie! Termin îndată! mai am două vorbe de zis. (zgomotul tace.) Iată dar opinia mea. (în supremă luptă cu oboseala care-l biruie.) Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!

(Aplauze în fund, sâsâituri în faţă. Farfuridi coboară zdrobit, ştergându-se de sudoare, şi merge în fund. Brânzovenescu şi alţi alegători îl întâmpină şi-i strâng mâna. — Rumoare. Mai mulţi din auditoriu se scoală şi strică rândurile. Caţavencu suie de la dreapta în mijloc, unde vorbeşte încet cu grupul său gesticulând viu. Cu un alt grup mai în fund Farfuridi şi Brânzovenescu asemenea. — Pristanda iese misterios din cabinetul primarului, trece prin uşcioara grilajului, care este la spatele tribunii, şi trage de pulpană pe Trahanache, care sună clopoţelul.)

[modifică] Scena II

ACEIAŞI — PRISTANDA

TRAHANACHE (lăsând clopoţelul şi întorcându-se la spatele mesii) : 'Ai? Ce e?

PRISTANDA (misterios şi repede) : Coane Zahario! Conul Fănică, coana Joiţica!...

TRAHANACHE: Ei? Ce?

PRISTANDA: Sunt dincoace în cabinet... au venit pe din dos, vă aşteaptă. Numaidecât să poftiţi acolo.

TRAHANACHE (asemenea misterios) : Nu pot să las prezidenţia... să aibă puţintică răbdare.

PRISTANDA: Trebuie... numaidecât!... suspandaţi!

TRAHANACHE (trage clopoţelul şi se ridică) : Stimabilă, onorabilă adunare. După discursul important, pe care l-a ţinut respectabilul nostru concetăţean şi advocat d. Farfuridi, eu cred că ar fi bine să suspandăm şedinţa pentru cinci minute.

VOCI: Da! Da! pentru cinci minute!...

(Caţavencu cu grupul său, Farfuridi şi Brânzovenescu cu al lor se amestecă în mulţime. Trahanache, care s-a dat jos de pe tribună, a deschis portiţa grilajului şi a trecut cu Ghiţă în partea stângă despărţită, bate în uşa „Cabinetului Primarelui". Zoe şi Tipătescu îi deschid; Trahanache şi Ghiţă dispar înăuntru; uşa se închide la loc)

 Scena III

ACEIAŞI — fără TRAHANACHE şi PRISTANDA

CAŢAVENCU (cătră grupul lui) : Ei, cum să-l trimeţi în Cameră, nene, pe stimabilul? Nu zic, are ideile, opiniile lui — şi eu respect ideile, numai să fie sincere, şi el e sincer, n-ai ce zice, — respect la orice opiniune!... Dar să-ţi vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, şi să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive... asta nu mai merge... Astfel de opiniuni nu le respect, să-mi dea voie să-i spui...

POPESCU: Nu, uite ce susţine Farfuridi, n-ai înţeles; susţine că adică după istorie — d-aia se teme el de zguduiri — nu trebuie să dăm exemplu rău surorilor noastre de ginte latină. N-ai auzit, chiar a zis-o el: surorile noastre de ginte latină...

IONESCU: Da! A zis-o...

CAŢAVENCU (cu aer de protecţie) : Voi dascălii sunteţi băieţi buni, dar aveţi un cusur mare: cum vă vorbeşte cineva de istorie, s-a isprăvit, are dreptate. (cu putere.) Ce istorie? Apoi, dacă e vorba de istorie, apoi ce te-nvaţă istoria mai întâi şi-ntâi ?

POPESCU: Că România de la Traian...

CAŢAVENCU: Nu-i aşa...

IONESCU: Că adică străbunul nostru...

CAŢAVENCU: Ce străbun! ce nostru! Vezi că nu ştiţi! (cu tonul retoric.) Or, mai întâi şi-ntâi istoria ne învaţă anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc, (publicul începe să-i ia aminte că perorează şi se grupează încet-încet împrejurul lui ca să asculte) ba chiar dă înapoi, că legea progresului este aşa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe. (grupul lui Caţavencu aprobă şi admiră, grupul lui Farfuridi şi Brânzovenescu, care s-a apropiat şi ascultă mai dintr-o parte, dă din umeri.)

IONESCU: Asta e aşa.

POPESCU: Nici nu mai încape vorbă.

FARFURIDI (înţepat) : Da! progres! progres fără conservaţiune, când vedem bine că Europa...

CAŢAVENCU (întrerupându-l lătrător): Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România... Progresul, stimabile, progresul! În zadar veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică...

FARFURIDI (şi mai înţepat): Dă-mi voie... Mi se pare că altcineva amăgeşte opinia publică...

CAŢAVENCU: Nu voi să ştiu de ce zici d-ta.

BRÂNZOVENESCU: Fireşte că nu vrei să ştii... nu-ţi vine la socoteală...

CAŢAVENCU (şi mai lătrător) : Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu... N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre... D-ta eşti advocat, eşti confrate cu mine...

FARFURIDI: Da, sunt avocat, dar nu sunt confrate cu d-ta...

CAŢAVENCU (urmându-şi jocul) : Ştii ca şi mine principiul de drept, fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale...oneste bibere^[8]...

FARFURIDI: Da' de onest n-ai încotro!... (grupurile Caţavencu şi Farfuridi încep a se despărţi, fiecare de o parte.)

CAŢAVENCU (cu totul înţepător) : Stimabile, nu ştiu pentru ce d-ta mă prigoneşti de la o vreme... Ce ai cu mine? Suntem în faţa alegătorilor, stimabile:or, nu încape pică; să luptăm: d-ta o să-ţi pui candidatura, o ştim; eu ţi-o declar că mi-o pui pe a mea... luptă electorală! şi ştim că lupta electorală este viaţa popoarelor... De ce te revolţi contra adevărului ? în contra dreptului?...Oneste bibere, onorabile!... (aprobări din partea grupului)

FARFURIDI (izbucnind) : Ia scuteşte-mă cu mofturile d-tale! Onest d-ta? Pe de o parte „Răcnetul Carpaţilor", pe de altă parte chiverniseala confraţilor; pe de o parte opoziţie la toartă, pe de altă parte teşcherea la buzunar!... Urlă târgul, domnule...

BRÂNZOVENESCU (trăgându-l de mânecă) : Tache! Tache!

FARFURIDI (smucindu-se) : Ia lasă-mă-n pace, să mă răfuiesc odată cu domnul... Ce adică, noi nu ştim, nu vedem, orbi suntem? d-ta eşti candidatul prefectului...

CAŢAVENCU (râzând) : Eu sunt candidatul grupului tânar, inteligent şi independent... Onorabilul, venerabilul nostru prezident — (îl caută cu ochii) unde e venerabilul prezident? nu-l văz... — va proclama, pe cât ştim, astă-seară pe candidatul comitetului dv. — comitetul dv. —...Or, dacă voi avea onoarea ca să mă agreeze şi comitetul dv.... căci e al dv. ...

FARFURIDI (fierbând mereu) : Nu mai este comitetul nostru, este al dumitale...

BRÂNZOVENESCU: Tache! Tache, fii cuminte. (îl trage de mânecă, Farfuridi se smuceşte)

CAŢAVENCU (cu ton batjocoritor) : Adică, dă-mi voie, d-ta nu mai eşti al comitetului! (grupurile se desinează distinct de două părţi şi se privesc cu încordare)

FARFURIDI: Da, eu nu mai sunt, eu care am susţinut totdeauna partidul... şi d-ta, care l-ai înjurat totdeauna... eşti!

CAŢAVENCU: Dă-mi voie!...

FARFURIDI (furios) : Ce voie! ce voie!... Vii cu moftologìi, cu iconomìi, cu soţietăţi, cu scamatorii, ca să tragi lumea pe sfoară... cu dăscălimea d-tale, (mişcare în grupul Caţavencu) cu moftangiii d-tale...

POPESCU (violent) : Domnule, retrage-ţi cuvântul!

FARFURIDI (continuând) : Cu grupul (umflând cuvintele) inteligent,... independent,... impertinent! (porneşte spre fund cu Brânzovenescu şi cu grupul lor.)

TOŢI (din grupul lui Caţavencu) : A! a! (se reped spre ei, zgomot, învălmăşeală şi ghiontuieli)

FARFURIDI (ieşind prin fund) : Vă-nvăţăm noi, papugiilor!

GRUPUL CAŢAVENCU: Afară! afară! (urmăreşte în fund pe cei din grupul Farfuridi)

(Toată lumea s-a înghesuit în fund şi a ieşit afară cu zgomot. În tot timpul scenii următoare, sala întrunirii e goală. În fund, prin uşe, se văd mai mulţi alegători plimbându-se în sus şi-njos, vorbind încet şi fumând)

Sursa: http://ro.wikisource.org/wiki/O_scrisoare_pierdut%C4%83