Nu ştiu de ce se spune că perioada sărbătorilor este cea mai deprimantă. Că oamenii se sinucid acum în număr mult mai mare, iar durerile ies la iveală cu mai multă uşurinţă.
Latura comercială a Crăciunului a reuşit să îndepărteze orice urmă de spiritualitate. Şi, trebuie să recunosc faptul că nu m-aş fi omorât eu cu dusul la biserică în zilele astea. Însă, noi nu vedem în faţa ochilor decât Rudolphi cu nasul roşu, spiriduşi îmbrăcaţi cu hăinuţe verzulii, şoseţele în care vom primi cadourile, brazi super strălucitori, bani cheltuiţi, carduri golite, coşuri de cumpărături pline, trafic infernal, nervi, harţă, burdihane în care se amestecă tot felul de mâncăruri, care mai de care mai „grele", vin şi ţuică fiartă. Şi pentru ce? „Păi vine Moş Crăciun!", zicem în cor uitând parcă faptul că de fapt sărbătorim naşterea Mântuitorului. Şi uite motiv de bucurie, nu? Dar, revin la ideea mea de început: de ce este deprimantă singurătatea de sărbători? Sau de ce să fie chiotul din alte case motiv de supărare? Sau de sinucidere. Îmi spunea cineva că lunile de vârf ale violenţei conjugale sunt iulie şi august, pentru că minţile celor cu accese de furi se înfierbântă de la temperaturile ridicate. Păi atunci cum afectează frigul depresia, că nu înţeleg. Mă rog... trebuie să recunosc că eu sunt una dintre persoanele care se lasă dusă de tristeţe cu destul de multă uşurinţă. Numai că, de fiecare dată când mi se întâmplă să stau ca un căţel plouat şi să-mi „preaslăvesc" necazul, fie că are baze reale sau inventate de mine, mă gândesc la îngerii care merg pe stradă alături de noi. Sau, poate greşesc. De multe ori nu pot merge. Povestea lor este de multe ori sfâşietoare, dar are minunatul efect de a te pune pe picioare. Vezi în ochii unor copii care luptă pentru viaţa lor toată puterea lumii şi atunci ştii că Superman a existat, că Spiderman nu este doar personajul pe care îl adoră ei, ci poate salva vieţi şi că orice vis poate deveni realitate. Îngerii mei au nume: Vania, Răzvan, Iulia, Cristi, Adi, Sabrina şi lista poate continua. Sunt pui de om pe care nu i-am mai văzut de ceva vreme, dar care mi-au rămas în minte şi în suflet. Acolo este puterea. Acolo găsim ceea ce nouă ne lipseşte de cele mai multe ori: curajul. Ei luptă, au luptat şi vor lupta în continuare. Cu lacrimi în ochi, cu dureri de neimaginat şi cu multă voinţă. Noi le avem pe toate acestea? Poate că ar trebui, de câte ori ne apucă depresiile de sărbători să ne gândim la cei mai tari ca noi, mai puternici, care au probleme mai mari şi le depăşesc strângând din dinţi, nu lamentându-se. Pentru care Crăciunul poate însemna minune, nu comercial. Reuşim să vedem că îngerii există pe pământ? Vom putea până la urmă să devenim puternici ca ei şi să ne bucurăm de Crăciun în ciuda problemelor, singurătăţii, crizei, cheltuielilor mari şi cardurilor goale? Simţiţi Crăciunul! Doriţi-vă un an mai bun! Să aveţi sărbători fericite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu