Sâmbăta trecută a fost prima zi din restul vieţii lui Geoană, a PSD-ului şi a lui Victor Ponta. Sau din existenţa lui Radu Mazăre, cel care a dat gloria (sau poate eşecul) pentru victoria micului Titulescu.Este clar, social-democraţii aveau nevoie de un nou şef. Cu un Iliescu glumeţ, care le-a explicat pe şleau că este un brand şi că, practic, partidul este el, PSD-iştii au început ziua cu un scandal marca Vanghelie-Pandele, cu vrăjitoarele care le-au atacat energetic, chiar dacă ele ziceau că le apară întrunirea, şi cu o serie de declaraţii de luptă: „Rămân în cursă, nu vedeţi cum sunt îmbrăcat? Sunt pregătit de luptă", spunea Mazăre, acompaniat de Mitrea care a glăsuit, înainte de începerea Congresului: „Dacă credeam că nu am şanse, nu intram în cursă. O schimbare de generaţie este întotdeauna bună, dar contează cum îmbini experienţa cu forţa tânără. Între Geoană şi Ponta îl voi alege pe Miron Mitrea". Cu toate acestea, amândoi l-au ales pe Ponta. Băiat „cu sânge", aşa cum l-a descris edilul Constanţei. Apoi, s-a aflat că cei trei se întâlniseră la ceas de seară pentru a pune la cale „mazilirea" lui Geoană la Congres. Pactul celor trei a funcţionat, chiar dacă li s-a pus un băţ în roată prin retragerea neaşteptată a lui Cristian Diaconescu, fecioara neprihănită a partidului, care, pare-se e puţin şantajabil. Şi aşa, hop în barca şefului (încă) Geoană. Povestea este deja istorie. Toată lumea ştie cum tânărul Ponta l-a surclasat pe „prostănacul" lui Iliescu cu numai 75 de voturi, după o luptă foarte strânsă. Cum se spune acum că bucureştenii lu' Marean au trădat şi cum se făceau bancuri că o să iasă Geoană preşedinte însă, a doua zi, după renumărare o să ajungă Băsescu la conducerea PSD-iştilor. A doua zi, în amorţeala de după vria roşiatică, televiziunile de ştiri anunţau cu mare entuziasm cum Radu Mazăre s-a dus în club ca un băiat de băiat care este şi i-a făcut o dedicaţie noului său şef. Cu sufletul la gură l-am văzut pe Răducu de Constanţa cum s-a urcat pe scenă, a luat microfonul între degetele-i noduroase şi bronzate şi a răcnit în difuzoare că îi dedică lui Ponta (aşteptam să spună şi fără număr, ca să fie tacâmul complet) o melodie dragă inimioarei sale sud-americane, pentru că eu suspectez că numai ambalajul este mioritic: Hasta siempre, comandante. Celebra piesă compusă în 1965 de cubanezul Carlos Puebla, cu versuri dedicate lui Che Guevara, care tocmai se pregătea s-o mai pună de-o revoluţie mică şi care, din nefericire, şi-a găsit sfârşitul în urma acestei aventuri. Cu alte cuvinte: „Victoraş, tată, du-te tu în gura lupului că noi îţi cântăm Hasta siempre, comandante! Hă, hă, hă!". Nu vi-l imaginaţi deja pe Mazăre susurându-i în ureche noului-instalat pe tronul PSD-ului?! Eu da, mai ales după ce am citit despre presupusele planuri pe care Mitrea le are în legătură cu Victor Ponta. Şi-mi mai amintesc un episod. În campania pentru Cotroceni, acelaşi Mazăre, alături de întreaga sa echipă, îi făcea lobby lui Geoană. Cum credeţi?! Cu cascheta roşie, de revoluţionar, pe scăfârlie. Ai greşit dedicaţia, domn primar?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu