sunt ca un vapor în derivă. încerc să-mi găsesc ţărmul. ca de obicei, în cele mai nefericite feluri. îmi caut liniştea în mine acum şi nu o regăsesc. în continuare visez foarte urât, foarte agitat, foarte intens, nefericit şi cu o trezire bruscă, de parcă un ţăiş prea ascuţit mi-ar tăia visele împletite din sfoară putrezită. parcă aud scrâşnetul metalului când taie iţele visului meu, în momentul trezirii. mă sperii, ceea ce nu mi s-a întâmplat niciodată. aştept parcă ceva foarte rău, iar sentimentul ăsta nu-mi dă pace de ceva vreme şi mă sperie. devin antisocială la un nivel mult mai ridicat decât până acum. resping cu atât de multă plăcere şi îmi doresc cu atâta intensitate să fiu lăsată în pace... încât mă sperie şi mă amuză în acelaşi timp. pot da vina pe oboseală, însă nu ar fi adevărul. sunt aşa nu din cauza altcuiva, ci din cauza mea pentru că, probabil sunt într-un moment în care mă chinui să evoluez... ca o larvă care se zbate să devină fluture. uuu... mă metamorfozez :))
ştiu că este o reacţie greu de înţeles, însă am ales să o tratez în felul meu. cu multă linişte, autoanaliză, introspecţie... mult gândit la ce şi cum vreau. la cum trebuie să acţionez ca să fie ca mine. ca să fiu eu aşa cum îmi doresc. şi ştiu că voi reuşi. pentru că o voi face în felul meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu