In cartea “Mille e una ragione per vivere”, A. Pronzato relateaza o intamplare adevarata foarte interesanta. Gabriel, a visat de mic sa fie scriitor. A ajuns mare, cu familie dar era prea sarac sa poata face ceva, totusi intr-o zi i-a spus sotiei: "Am decis sa scriu o carte!" Uimita sotia i-a raspuns:" Nu avem bani nici macar sa platim chiria..." "Draga mea, sunt sigur ca vom reusi! Da-mi doar permisul sa ma apuc de treaba" Cu inima indoita sotia a acceptat. Astfel Gabriel s-a inchis intr-o camera si a inceput sa scrie. Scria, stergea, rescria si tot asa mai departe. In urmatoarele18 luni a iesit din casa o singura data; sa vanda tot ce mai avea, sa cumpere mancare si gaz pentru foc. In cele din urma a terminat. Manuscrisul era gata sa fie trimis la editor. La posta trebuiau platiti 83 de pesos iar el avea doar 45. Fara sa cedeze Gabriel a impartit manuscrisul si a trimis doar jumatate. Apoi a vandut ultimul lucru din casa, soba de incalzit, sa aiba banii de trimis cealalta parte. Sotia a inceput sa strige: "Ai inebunit..." Erau la limita cand a venit raspunsul: Manuscrisul a fost tiparit si a intrat in librarii. S-au vandut 3 milioane de copii. Autorul a devenit cunoscut in toata lumea : Gabriel Garcia Màrquez. Iar cartea scrisa cu atata sacrificu, a deventit opera de capatai "O suta de ani de singuratate" si a fost premiata cu Premio Nobel 1982 pentru literatura.
Un alt Autor spunea candva: "Daca bobul de grau nu moare nu poate sa aduca roada..." Sa ne masuram zilele nu dupa marimea suferintelor noastre ci dupa bogatia rodului care aduce.
Corneliu Benone Lupu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu