Forez după gânduri - "Aminteste-ţi că atunci cînd nu obţii ceea ce vrei este uneori un noroc extraordinar"
vineri, 16 aprilie 2010
Pauză de linişte - Emo Cori is dead! Long live happy Cori!
Ploaia asta mă face să visez. nu-mi place. vreau soare!!! vreau căldură, vreau lumină. vreau să-mi simt marea la picioare. marea mea, fără de care nu ştiu dacă aş putea trăi :) vreau să simt vântul călduţ al primăverii, să miros sarea mării, să o simt din nou. mi-aş dori să înfloresc şi eu odată cu copacii. vreau să simt chestii frumoase, vreau să vină primăvara şi în sufletul meu, să plece iarna şi tot ceea ce a însemnat ea. am ajuns, după destul de multă vreme, să ştiu exact ce vreau, cum vreau şi de ce. după cum am mai spus, Cori nu e moartă, Cori se transformă. şi este atât de bine. nici nu-mi imaginam. vreau să râd, vreau să zbor (fără să fumez :)), vreau să mă dezgheţ, să ies din hibernare, să fiu eu din nou. mi-am dat seama că numai dacă sunt aşa cum vreau eu voi putea avea lucrurile pe care le vreau eu, în felul în care le vreau eu. şi mai ştiu că uneori, experienţele negative se transformă într-unele pozitive. că în unele momente îţi doreşti lucruri care nu sunt bune pentru tine, dar nu poţi vedea chestia asta. dar şi când realizezi... e minunat :) am realizat că-s eu destul de nebună pentru a-mi dori oameni mai razna ca mine (şi voi încerca să evit de acum înainte chestia asta), că sunt destul de dark pentru a mai accepta indivizi la fel ca mine şi că nehotărârea nu face parte din mine. ştiu acum că nu pot spune "n-am timp, nu vreau, am altele pe cap“ ş.a.m.d. am chef şi timp şi orice probleme aş avea vor trece odată cu timpul. câteodată, exemplele care te afectează în plan personal sunt cel mai bun şut în fund şi cel mai mare pas înainte. şi mai este ceva: am învăţat când şi exact pentru ce trebuie să renunţ. şi că nimeni (surprinzător, nici măcar eu) nu este perfect, aşa cum am crezut la un anumit moment dat şi că fascinaţia nu este o reprezentare a realităţii. şi mi-am mai dat seama că orice mi-aş dori azi, mâine ar putea să-mi displacă total. argumentat, gândit şi foarte bine întemeiat.
vreau să fiu un fluturaş :D
Emo Cori is dead! Long live happy Cori!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu