Deschizi ochii şi lumina parcă îţi străpunge creierul. îţi laşi din nou pleoapele să se închidă şi ţi-ai dori ca şi gândurile să se oprească. dar nu se întâmplă. te ridici uşor dintre aşternuturile încălzite de visuri şi încerci să păşeşti. cu greu, reuşeşti. te sperii.... tălpile ţi se ridică de pe sol şi nu înţelegi de ce picioarele nu-ţi mai sunt pe parchet. pluteşti?! imposibil! te deplasezi parcă împotriva curentului înspre bucătărie şi ţi se pare că tot ce faci este împotriva firii. mmm....miroase a cafea. sorbi din lichidul fierbinte şi ceaţa se năruie încet, încet. ameţeala se transformă în confuzie, iar sentimentul nu te mai lasă. încotro?!, este întrebarea care te stăpâneşte de parcă te-ai transformat deodată în şoferul care conduce taxi-ul vieţii tale. totuşi, ţi-e bine şi sentimentul neadaptat stării tale ţi se pare uşor amuzant. încerci să reprimi amintiri, crâmpeie de evenimente care-ţi inundă nu atât mintea, cât sufletul. revin nesiguranţa, apoi speranţa, urmate de deziluzie şi, în cele din urmă de multe semne de întrebare. ca şi cum un război al matematicii vieţii şi al sentimentelor neînţelese se dă în tine. până la urmă, unul dintre combatanţi câştigă. mereu acelaşi. revine sentimentul că o clipă contează mai mult decât o zi, un an, un secol. aceeaşi clipă încărcată de simţiri pe care nu credeai că o vei mai găsi. sau poate că este doar o iluzie. şi redevii şoferul taxi-ului vieţii tale. încotro?, întreabă obsesiv. nu ştii ce să-i răspunzi. dar ştii ce-ţi doreşti să-i spui. cu toate astea, taci. încotro?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu