„Eşti drogul la care nu pot renunţa“, i-a spus, cu alte cuvinte, de nenumărate ori. Iar EL i-a explicat de şi mai multe ori că ştie, că este conştient de asta, că nu are nici un dubiu că orice ar face, ea îl va primi cu braţele deschise la un moment dat. Că niciodată nimic nu va fi prea rău pentru a o convinge că greşeşte şi că dezintoxicarea este singura cale.
„Te urăsc şi nu te mai vreau“, a rostit de atâtea ori încât vorbele-i nu mai au nicio valoare. Şi-a spus, i-a spus… Nu s-a crezut şi nu a fost crezută.
„Vreau să scap de tine“, încerca ea să se convingă în timp ce-i spunea lui şi îi stârnea râsul. Cine să o creadă?
„Ştiu că mă iubeşti“, i-a spus EL şi i-a dezintegrat armura pe care o clădise în jurul situaţiei. I-a zdrobit în mii de bucăţele ascunzişul, i-a anihilat orice apărare.
„Nu, nu te iubesc. Nu este adevărat. Ar trebui să fiu prea proastă“, s-a apărat ea, neconvingătoare. Iar EL a râs din nou.
„Mi-a ajuns!“ – „Până când?“
„Eşti bărbatul vieţii mele“, îi venea să urle. Dar nu putea. Ştia că mai gândise asta o dată, înainte să-l fi cunoscut pe EL, înainte ca bărbatul din faţa ei să-i otrăvească inima. Cu toate astea, ştia că nu greşeşte. Era conştientă că vede îngrozitoarea realitate.
„Vreau să fii cu mine mereu“, ar fi vrut să-i spună în ciuda faptului că ştia mult prea bine că împlinirea dorinţei ei nu ar fi o binecuvântare, ci un blestem, o cruce pe care ar trebui să o poarte o viaţă întreagă.
„Eu ştiu la ce vreau să renunţ şi pentru cine. Sunt gata să renunţ la EL pentru tine“, spunea scenariul făcut de ea pentru el. Şi era adevărat. În faţa lui a bravat şi i-a spus doar că a renunţat la EL (o minciună în acel moment), dar nu şi pentru cine, nu i-a spus şi motivul. Nu i-a spus că inima ei îl dorea pe el şi că EL ar fi dispărut într-o secundă dacă el şi-ar fi dorit asta. Dar nu a fost crezută… „Se va întoarce“, i-a spus el.
„El m-a făcut să nu mă mai gândesc la EL“, a recunoscut la un moment dat. Nu minţea. Şi-a demonstrat că se poate. Dar pentru cât timp? Până a trecut fascinaţia. Până celălalt a plecat, până în secunda în care a ieşit pe uşă iar ceaţa a dispărut, incertitudinea s-a dus, iar toate au redevenit la fel. Nu l-a mai visat, nu s-a mai gândit, nu i-a mai păsat. L-a şters cu buretele şi nu a mai contat… Apoi a revenit EL. Până când?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu