"Nu eşti cel mai puternic când crezi asta, ci când o ştii..."
Ne învăţăm să trăim după anumite reguli. Fie impuse de societate, de religie sau de propriile noastre minţi, care spun că TREBUIE să fim într-un fel sau altul pentru a părea, cel puţin în ochii noştri, nişte indivizi aproape de perfecţiune. Pentru asta ne mulăm după matrice, evoluăm în cadrul ei şi devenim, fără să vrem, umbre ale altora. „Îmi place de cutare sau de cutărică“, ajunge să spunem, apoi creştem ca o copie fidelă a modelului. Cu mici modificări, ce ţin de fiinţa noastră. Chestia asta nu se petrece neapărat în ceea ce priveşte comportamentul social ci, se poate mula şi unei anumite situaţii, singulare, pe care o creionăm ca pe un univers paralel al existenţei noastre cotidiene. Dacă, spre exemplu, suntem obligaţi de împrejurări sau de persoane să ducem o anume situaţie secretă, atunci vom deveni cu siguranţă indivizi suspicioşi, anxioşi şi cu dorinţa compulsivă de a ţine totul în seiful gândurilor noastre. Chiar şi atunci când situaţia nu o cere. Cineva mi-a spus la un moment dat că aşa se ţine trează dorinţa, că aşa este totul mai interesant, că este incitant, iar „ceva-ul“ nu moare niciodată. Poate. Pe de altă parte, viaţa a demonstrat în nenumărate rânduri că adevărurile nespuse pot fi benefice în anumite cazuri. Că dacă taci şi faci este mai satisfăcător decât dacă trâmbiţezi succesul, dragostea sau împlinirea, după caz. Ne ascundem cu o plăcere aproape patologică, chiar dacă mai „scăpăm“ secretul în momentele în care ne cuprinde deznădejdea şi realizăm, fără a ne dori asta, că situaţia în care ne aflăm este total nesănătoasă. Construim o mască socială de sub care cu greu ieşim şi ne păstrăm secretul ca unul care face parte dintr-o societate secretă. Suntem slabi sub masca puterii, creaţie a matricei noastre. Suntem Pygmalion-ul care-şi vede Galateea pierind chiar în momentul în care credea că zeitatea i-a dat viaţă eternă. Evident, situaţia ideală ar fi să ai puterea să iei barosul şi să-ţi distrugi creaţia. Să evadezi. Să spargi clopotul de sticlă, să evadezi din matrice, să înveţi să urli, să spui, să simţi, să nu te mai ascunzi. Asta în cazul în care simţurile nu ţi s-au atrofiat deja. Seamănă oarecum cu comportamentul psihopaţilor şi cu pattern-urile lor comportamentale. Înveţi, doreşti, creezi, îţi pierzi teama, te obişnuieşti cu situaţia, acţionezi. Devii rupt de lume tânjind după obiectul dorinţei tale. Faci totul pentru a-ţi atinge scopul. Nimic nu mai contează. Trăieşti în matrice.
"Exista o îndelungată tradiţie a cercetărilor în psihopatologie de a fi subliniate în special anumite pattern-uri comportamentale - lipsa de frică şi lipsa de impact a măsurilor punitive -, însa aceste trăsături nu sunt cei mai buni factori de predicţie a violenţei şi comportamentului criminal"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu