Nu mai am cuvinte. Nu am mai scris de mult timp, nu-mi regăsesc inspiraţia. de fapt... parcă nici nu mai vreau să scriu. Mi se pare că mi-am închis toate gândurile de frică să nu le vadă, să nu le ghicească cineva. Mi-am proptit zâmbetul pe buze şi nu mi-am mai lăsat restul vieţii să iasă la iveală. "Eşti Emo!“, mi s-a zis ca o glumă-reproş şi mi-am dat seama că nu era departe de adevăr. totuşi, nu-s Emo. pur şi simplu am obosit. dar nici ăsta n-a mai fost un impediment în calea zâmbetului meu. sunt zen, nu? :)) însă, nu pot să mai scriu despre întâmplări trăite sau închipuite de mine. Nu-mi mai vine să tastez despre sentimente care-mi aparţin şi să brodez, încet, încet, o poveste semi-reală despre ce, cum şi de ce. Am făcut-o la un moment dat cu un anumit scop şi atunci când am realizat acest lucru am fost foarte supărată pe mine. Într-un fel m-am pedepsit. nu mi-am mai permis să scriu. apoi nu am mai avut inspiraţie nici măcar pentru scrisori către (ne)cunoscuţi. sau poate că nu am mai avut de ce să mai scriu. l-am luat pe "NU“ într-un mod foarte propriu, aşa cum îmi place să o fac de fiecare dată. eu nu pot scrie chestii pe care le văd pe stradă şi care mă revoltă în vreun fel. nu pot fi tipul ăla de blogger care se vrea ziarist. pe de altă parte, mă revolt prea mult în scris în meseria mea pentru a o mai face şi în acest spaţiu pe care mi l-am dorit a fi oaza mea de linişte. d-asta pun muzică, citate şi poze. pentru că în felul acesta îmi regăsesc măcar pentru câteva minute liniştea. nu sunt mondenă. nu mai simt dorinţa de a ieşi în lume pentru a vede locuri, oameni, pentru a trage cu ochiul sau cu urechea sau pentru a socializa pur şi simplu. deci, şi ăsta este un subiect pe care l-am tăiat de pe lista "de scris“. nu vreau să-mi mai scriu temerile, durerile sau să-mi creionez cicatricile. NU :) să ne bucurăm de linişte :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu