A vrut de multe ori să fugă. De nenumărate ori şi-a impus să nu-i mai răspundă la telefon, să dispară din viaţa lui pentru ca el să dispară cu totul dintr-a ei. Dar niciodată nu a putut. S-a trezit într-o dimineaţă gândindu-se la faptul că el, în realitate, nu a fost niciodată al ei. Că realitatea ei nu corespundea cu a lui şi că, de fapt, totul a fost un vis urât. Coşmarul pe care îl trăia de atâta timp a făcut-o să realizeze că vrea mai mult de la viaţă, că nu îşi mai permite să se mulţumească doar cu jumătăţi de măsură, că nu mai poate trăi în visare şi nu mai poate respira numai pentru că el este în lumea ei. A realizat faptul că, la un moment dat, toate se vor schimba, iar el va deveni definitiv al alteia. Şi nu putea suporta gândul.
Fuga devenea acum singura opţiune, unicul remediu pentru un somnambul care nu şi-a găsit liniştea niciodată în această ecuaţie. I s-a părut mereu apăsător faptul că el, atunci când o simţea că vrea să fugă, să evadeze, făcea ceva să o oprească. Îi dădea un strop de viaţă, o aprindea, o făcea din nou să viseze, îşi lua toate măsurile de precauţie şi fugea din nou. Se jucau de-a şoarecele şi pisica şi situaţia devenise de nesuportat. Îşi dorea să fie ca un cal sălbatic, să fugă fără a se uita în urmă, să şteargă totul şi să calce totul în copite, până dispărea. Va fugi… Las-o să fugă...
Asculta mai multe audio Muzica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu