Întotdeauna am fost fascinată de Port. Îmi place mirosul de cherestea, de rumeguş umezit de apa sărată a mării, forfota de camioane şi tituri, îmi place apropierea de marea mea şi mi se par fascinante vapoarele. Acum ceva ani am făcut un test stupid care mi-a "dezvăluit“ că într-o viaţă anterioară am fost marinar grec :)) poate d-asta iubesc acum Portul şi marea. Şi poate din cauza asta mi-a zis mama la un moment dat, ca o glumă-"blestem“ că numai un navigator ar putea să mă suporte pe mine aşa nebună şi pretenţioasă cum sunt. probabil că are dreptate, cu toate că mi-am demonstrat că n-aş fi bună ca nevastă de marinar. prietenii ştiu de ce ;))
revenind, astăzi am fost din nou prin Port. forfota obişnuită vara s-a transformat anul ăsta într-o linişte aproape mormântală. silozurile lui Saligny sunt goale, iar mirosul acrişor-uscat al cerealelor lipseşte cu desăvârşire anul ăsta. miroase a lemn, ca şi cum ai traversa o tâmplărie, iar tirurile au fost înlocuite de maşinile de teren "bengoase“ ale diverselor companii care-şi au sediul acolo. însă, Portul are o istorie, una fosrte interesantă pe care poate că ar fi bine să o cunoaştem înainte de a-l privi doar ca loc în care unii se îmbogăţesc, alţii-şi rup spatele, iar alţii, ca mine, visează... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu