"Ce rost au poveştile care nici măcar nu sunt adevărate?“

Este cartea mea de baie. Umplu cada cu apă, torn câteva picături de ulei de lavandă şi mă scufund în poveste. Să ştiţi că lavanda face minuni, nu numai poveştile lui Rushdie:). O poveste despre un oraş trist şi despre un Harun neîncrezător. "În ţara Alifbay, un oraş trist, cel mai trist dintre toate, aşa de devastator de trist, ca îşi uitase propriul nume“. Cred că în oricare dintre noi există un Harun, dar şi un Raşid, tatăl povestitor, Şahul din Bla, care, în momentele de maximă tristeţe, nu mai poate nici măcar visa, îşi uită închipuirile şi nu mai poate spune decât... ark. Şi am aflat că, „atât în poveşti, cât şi în viaţă, finalurile fericite sunt mai rare decât îţi imaginează de fapt oamenii. Aproape că sunt excepţia, nu regula“. Dar poate că, neadevărate cum sunt ele... poveştile au rolul lor :)

Rushdie, Salman - Harun si marea de povesti