nu am fost niciodată adepta schimbărilor. nu mă simt bine în alte tablouri decât în acelea pe care eu, cu anii şi experienţele mele, le-am desenat, le-am pus pe o pânză oarecare şi pe care le înţeleg. restul îmi par lucrări abstracte, greu de digerat şi total neinspirate. accept foarte greu schimbarea, mă las cuprinsă de fiorul plăcerii noului în cel mai dificil mod cu putinţă. sufăr după vechiul meu, tânjesc cuprinsă de amintiri oarecare, chiar dacă nu sunt bune. mă îndepărtez de lume atunci când simt schimbarea, fug de factorul perturbator şi, atunci când intervine ruptura de un ceva anume, şterg orice urmă a existenţei lui (obiectului) în viaţa mea. aşa combat eu frica de schimbare: cu uitare. acesta este modul în care pot accepta noul.... uitând că vechiul a existat vreodată. au fost cazuri în care mi-am aruncat trecutul la gunoi. cu totul. fizic, dureros şi definitiv. mi-am strâns viaţa în saci de plastic şi în cutii. anumite obiecte le-am dăruit. altele, poate cele mai dragi, le-am aruncat cu toată forţa şi cu toată ura în pubela de gunoi. este adevărat, pe ascuns am păstrat crâmpeie de amintiri pe care le-am rupt mai târziu,. când am fost destul de puternică, în bucăţi într-un gest ce semăna a ritual de exorcizare. dacă am reuşit?! întotdeauna. apoi, schimbarea, noul... au devenit obişnuinţă şi rutină. eu, cea care detestă schimbarea, ruptura de universul meu, tânjesc acum după aşa ceva. simt nevoia de ceva nou, vreau aer. poate aşa pot explica cel mai bine ce simt. nu mai am aer, nu mai pot respira, nu mă mai pot mişca. nu mai pot dormi, nu mai pot visa, nu mai pot face nimic. zâmbesc fals, trăiesc fals şi degeaba, mimez orice cu cea mai mare naturaleţe. vegetez şi atât... poate că ar fi cazul să mă apuc să "pictez“ un alt tablou?!
gânduri de mai târziu:
citeam ce am scris şi am realizat că eu am început mereu schimbările cu suprafaţa. atunci când m-am rupt de ceva-ul pe care-l credeam cel mai important în viaţa mea m-am făcut blondă. ştiam că asta ar detesta el şi şi-ar fi dorit cel de care se temea cel mai mult. apoi, când am scăpat de fantoma lui m-am tuns şi m-am vopsit şatenă. şi uite aşa, de la blond, la şaten, la roşcat, păr lung, apoi brunet, un tatuaj, al doilea, câteva kilograme în minus..., păr scurt... schimbările s-au văzut mereu la exterior. interiorul a rămas mereu cam acelaşi. probabil că voi începe şi de această dată la fel ca întotdeauna. însă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu