Pauză de linişte - Toamna

Întotdeauna a ştiut că toamna este anotimpul ei. Nici cald, nici frig, umed şi puţin uscat, între viu şi mort. Frunzele toamnei i-au călăuzit într-un fel viaţa pe acest pământ. Mereu în derivă, purtată de vânt. Niciodată hotărâtă, mereu cu un semn al întrebării deasupra gândurilor sale. În unele situaţii a crezut că ştie ce vrea. Şi-a atins scopul şi a mers mai departe în căutarea unor alte plăceri, a unor alte provocări. Niciodată nu şi-a găsit locul. La un moment dat a crezut că centrul universului ei terestru s-a descoperit în faţa-i şi a vrut să îl prindă. Nici de acea dată nu a fost îndeajuns. A căutat toate nodurile pe care papura situaţiei i le putea oferi. Le-a găsit şi a mers mai departe. Uneori fuge de neprevăzut aşa cum soarele se ascunde toamna. Alteori se lasă mânată de impulsuri, apoi regretă, aşa cum căldura mai vine uneori, fără să te aştepţi, după o zi ploioasă. Apoi realizează că, uneori, impulsurile sunt asemenea furtunii. Te eliberează. Niciodată hotărâtă, deloc decisă, în veci mulţumită. Ca vântul toamnei...
Într-o zi de toamnă târzie a găsit în sfârşit ceva ce a făcut-o să-şi uite nehotărârile, să le lase deoparte şi să vrea să meargă mai departe. „Toamna mi te-a dat“, îi spunea, în gândurile ei. Însă, ca în orice alt an care trece, a venit primăvara şi a şters orice urmă a toamnei. Parcă nici nu fusese, parcă nimic nu mai era la fel, parcă soarele, vântul cald şi fluturii nu suportau niciun dar al toamnei, pe care iarna îl tolerase. Ca unei zeităţi i se ruga toamnei să nu-i mai dea nimic, niciodată. A simţit căldura şi s-a obişnuit cu ea. A înţeles şi a acceptat. Primăvara va veni întotdeauna, la fel de veselă şi de strălucitoare. Toamnă este numai trei luni pe an... primăvară poate fi o viaţă, nu?! :)