Cred că te-a iubit din prima clipă în care mi-ai vorbit, apoi totul s-a adeverit în primul moment în care m-ai atins. Bănuiesc acum că ţi-am iubit ochii şi gropiţele din secunda în care te-am primit în ochii mei. Sufletul mi-a capitulat şi nu s-a mai putut întoarce acolo de unde plecase. Timpul nu a făcut decât ca dragostea mea să crească sub nişte ochi care nu vedeau nimic decât o reflexie într-o oglindă. Numai imaginea ta... Minutele anilor au trecut fără să ştiu cum, ca într-un vis. S-au dus prea repede. Am scris, am plâns, mi-am minţit inima, mi-am înşelat aşteptările, m-am dat pe mine deoparte numai pentru că am crezut... Apoi, totul s-a transformat şi au trecut alte clipe, hâde de data aceasta, mascate cu un zâmbet, cu un geamăt de plăcere, cu mâgâieri, săruturi, cu vid... Golul din mine s-a adâncit până într-acolo încât nu am mai ştiut încotro mă duc, care este calea mea. Te-am iubit din prima clipă... până am ajuns să te detest şi să mă urăsc pe mine pentru că te las să mă faci să mă simt aşa. Frica de schimbare, frica de suflet rănit, frica de dezintoxicare şi de dor. Mie mi-e teamă să-mi fie dor... Îmi plâng de milă mai degrabă decât să plâng de dor. Vărs lacrimi pentru situaţii mai uşor decât o fac pentru oameni. Accept singurătatea mai greu decât mă vând. Mă dau uşor, pe nimic... sau poate mă las distrusă de un vis. De mult nu mai visez frumos. Am uitat poate cum se face. Ingredientele unui vis frumos nu le mai am... dar ştiu că le voi găsi la un moment dat. Şi mai ştiu că o piatră poate rămâne pe malul mării cu amintirile şi poveştile ei până la prima furtună mai puternică. Atunci o pot lua valurile sau se poate sparge de alte pietre mai mari. Acum ştiu că piatra noastră de pe plaja mea nu mai există. S-a dus odată cu vremea. Am realizat că nu te iubeam pe tine, ci iubeam o poveste. O poveste urâtă... Un lanţ ruginit... Un „te iubesc“ spus prea demult. Te-am iubit cu multă ură, aproape maladiv. Te-am iubit până la psihoză... Te-am adorat ca pe un chip cioplit. Ca pe un demon... Acum îmi îmbrăţişez liniştea şi viitorul fără tine. Şi accept că steaua mea s-a stins...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu