- urăsc ipocrizia. suntem campioni la asta. zâmbim frumos în faţă, râdem, glumim, pupăm, iubim, apoi, pe la spate, muşcăm cum nu se poate mai rău, împroşcăm cu venin şi facem harcea-parcea o persoană. ne vin lacrimi aproape compătimitoare apoi râdem până nu mai putem de problemele unuia sau altuia. ne dăm mari cinstiţi când, de fapt şi de drept, suntem lipsiţi de scrupule
- urăsc "firmaţii". da, da. nu-mi placeţi mie, pur şi simplu, na! mi se pare foarte urât să apari cu firma la vedere numai ca să te vadă nu ştiu cine şi să ţi se creeze o anume imagine în oraş, în lume, în univers. nici nu mă interesează. prefer să mi se pună marca de om decât de "firmată". mi se pare foarte aiurea şi înjositor pentru cineva să se acopere de firme şi... atât. restul nu mai contează?! să mergi în locuri "de firmă", să te plimbi cu maşini de fiţe, să ai ţoale de nu ştiu unde. nu mi-aş dori aşa ceva pentru nimeni, iar cel mai puţin pentru mine. mi-aş dori să mă abţin de la superficialitate. recunosc, îmi plac parfumurile bune, ceasurile frumoase şi anumite telefoane. da, este adevărat, pe multe dintre ele nu mi le permit. dar aş prefera orice altceva decât o firmă atârnată de gât. prefer să fiu eu, omul, firma mea... oricât de nefirmată, neinteresantă, nemondenă, neumblată aş fi.
-urăsc că analizăm. orice, pe oricine. de ce, cum, ştim noi mai bine cum sunt şi cum gândesc alţii. nu ştim, nu vom şti vreodată. nu suntem psihologi din naştere, nici după o şcoală de profil nu suntem. suntem răi şi atât. şi ne credem atotştiutori. nu suntem. şi tot d-aia...
- urăsc faptul că întotdeauna credem că le ştim pe toate. guess what? nu le ştim...
- urăsc că îi punem pe alţii să ne rezolve problemele. din comoditate şi ca să fim interesanţi. toţi facem asta. "ştiu pe cineva, dau un telefon şi rezolv". mi s-a întâmplat şi mie de multe ori. apoi mi-am dat seama că sunt penibilă şi că eu, d euna singură, nu aş fi rezolvat nimic
- urăsc faptul că întotdeauna ne comparăm cu alţii. "ăla de ce face, de ce drege, de ce câştigă mai mult, de ce are nu ştiu ce". poate pentru că, aşa cum se zice-n cartier, e cu 5 minute mai deştept. sau pentru că tu nu ai face niciodată ce face el pentru a obţine ceva. cu gândul ăsta te linişteşti, faci socoteala, tragi linie şi realizezi că scopul nu scuză întotdeauna mijloacele.
- urăsc că uneori ne este ruşine cu ceea ce iubim. de ce? păi tot d-aia. "aoleu, ce o să zică ăla, ce o să bârfească celălalt?!?!?!". în final, noi suntem proştii, că ne pasă... ne pasă prea mult de ceea ce cred oamenii care nu contează.
- urăsc că ne credem cei mai buni. nu suntem. mereu, în anumite privinţe, vor fi alţii mai buni. asta nu înseamnă că noi suntem proşti. suntem doar oameni.
- urăsc că încercăm să arătăm universului că fără noi se stinge. până una, alta, va trăi în continuare. mai bine, mai rău, dar va trăi.
-urăsc că trăim cu frica de a trăi, că suntem paranoici şi că nu putem realiza că nu oricine, oricând, oricum, ne va "fila"
- urăsc că nu suntem statornici. deloc, în nicio privinţă. azi urâm, mâine iubim. şi invers. lucruri, persoane, situaţii. nici măcar cu propria persoană nu putem fi constanţi
-urăsc oamenii care, ca să se dea culţi în cap, folosesc anumite cuvinte foarte pompoase, preţioase, fără rost. OMFG, eu, par exemple, câteodată-mi bag pula. sunt needucată, ne... preţioasă, necultă-n cap?!?!?!
Va urma
Post scriptum: Nu urăsc totul. Iar multe dintre chestiile din listă îmi aparţin şi aş dori să le pot schimba. Altele nu.... dar n-am ce face :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu