Pauză de linişte - Tribul

Maturitatea ne distruge carapacea dulce a copilăriei, oricine ştie asta. Dureros, cu o încrâncenare resimţită la nivel fizic, trecem de la statutul de copil la cel de om mare mai târziu, parcă fugind de viaţă, de tumultul ei, parcă jucându-ne cu destinul. Totuşi, pierdem lupta, suntem învinşi şi, vrând, nevrând, trecem prin toate: durere, dezamăgire, fericire, iubire, dorinţă carnală, decădere, frenezie, îngrijorare, dorinţa de a aparţine, de a fi al cuiva şi de a avea pe cineva, de a procreea şi de a-ţi întări poziţia în cadrul "tribului“. Familia, aşa cum o percepem la maturitate, este, cu siguranţă, varianta modernă a tribului. Şi tot odată cu maturitatea înţelegem că în viaţă oricine se schimbă. Chiar şi noi. Chiar şi eroii copilăriei noastre. Realizăm că viaţa ţi-o faci şi ca un lup singuratic, şi fără haită, şi în afara tribului. Că, uneori, moştenirile rămân doar la nivel genetic şi că, orice ai face, cineva va profita de încrederea ta. Poate că aşa te mai maturizezi puţin, poate că este parte a procesului.