Manifestul meu (fără apartenenţă politică): „După mine referendumul trebuia anulat. S-au folosit date false". Jură-te!

Unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale a României a debitat inepţia de mai sus. Fraţii mei cei albi, spuneţi-mi şi mie, că poate greşesc, poate am dormit pe parcursul ultimelor trei luni, poate am leşinat de căldură, cine naiba conduce ţara asta denumită, mai mult la mişto, democratică?!?!?

Cine, cine?! Eu, Corina, Mazăre, Antonescu, Ponta, Băsescu? Cine? Trebuie să spun că nu-mi place de niciunul foarte tare. Recunosc, nu am votat, în principal pentru că nu agreez iniţiatorii referendumului, exact aşa cum spun cu toată sinceritatea ca nu-s fanul lui Băsescu. Aşa că, nu, nu-s băsistă, dar nu cred că aceştia doi, Ponta şi Antonescu, au vreun drept ori vreo dreptate. Nu. Ei au doar interesul ca, prin înlăturarea preşedintelui, să creeze un mediu propice pentru curăţarea „conştiinţelor" şi a dosarelor. Frica este cel mai puternic „împingător" de la spate. Ea dă multă putere de luptă. Frica detonează în oameni cele mai neaşteptate porniri. Aruncă în aer creiere. Aştept să văd şi eu care-i binele propus de Ponta şi Antonescu. Accept, frustrată, faptul că CCR va da un verdict în ceea ce priveşte referendumul peste o lună şi ceva. Ce se va întâmpla în luna asta? În prima zi după 11-le septembrie devenit zi neagră în calendar, România îşi va afla viitorul. Dar ce dracu' ne facem cu prezentul? Cui îl lăsăm?

Ne mai gândim câţi lei va fi un euro mâine? Mai avem tupeul, pentru că altfel nu-l mai pot numi, să sperăm la ceva mai bun sau să ne facem un plan, oricât de mic ar fi el?

Aş vrea să văd cuplul de aur al politicii româneşti luând atitudine. Aş vrea să văd că nu-i vor proteja pe cei cu dosare, că se va judeca în continuare dosarul retrocedărilor. Aş vrea să cred că vor asigura un minim de dreptate şi de corectitudine în ţara asta. Mi-aş dori să nu-i fie vasali lui Voiculescu, să nu se lase călcaţi în picioare de Oprişan, Dragnea şi alţii de-o teapă cu ei. Aş vrea să greşesc în privinţa lor, să văd bărbatul din Crin Antonescu, nu umbra ştearsă de acum, acoperită aproape în totalitate de o atitudine specifică femeii, isteria, şi să văd omul drept, cinstit, din Victor Ponta, nu cel hulit cu apelativul „plagiator". Nu vreau o ţară ca afară, vreau ţara mea, dar curată, nu sclava intereselor celor care, după revoluţie, au făcut, numai ei ştiu cum, avere, ori a celor care sug atât de bine puterile financiare ale statului încât s-au îndestulat pentru încă trei generaţii de acum înainte. Ni s-a reproşat nouă, celor care nu am ieşit la vot, că ne-am bătut joc de un drept dobândit în urma revoluţiei, l-am primit prin moartea tinerilor, în decembrie 1989. Dar voi, dragi moguli, îmbogăţiţi din avuţia ţării ăsteia, ce aţi făcut? Eu îmi amintesc revoluţia. Am conştientizat ce a fost atunci. Am simţit, copil fiind, evenimentele. Cred că nu există jignire mai mare decât aceasta. Nu poţi, oricât de politician sau jurnalist ai fi, să pui alături moartea acelor oameni cu recensământul lui Ponta sau Antonescu. Nu te mai numi om, în aceste condiţii. Ei s-au luptat pentru libertate, nu pentru a fi forţaţi să voteze contra ideilor pe care le au, împotriva principiilor şi credinţei lor. Nu întinaţi memoria celor ucişi atunci! Nu aveţi dreptul acesta, nimeni nu-l are, nici măcar pentru cauza asta.

Vreau ca noi, tinerii, să nu ne mai dorim o ţară ca afară, nici să ne căutăm norocul prin alte părţi de lume. Îmi doresc să fiu alături de părinţii mei în clipele bătrâneţii şi neputinţei lor, nu să-i veghez de la distanţă, prin telefon. Îmi doresc să îi oblojesc durerea mamei, atunci când va veni (să dea Domnul să nu vină vreodată), aşa cum m-a îngrijit, cu iubire, în copilărie. Dar cum aş putea cu salariile din ţara asta, în condiţiile pe care ni le oferiţi? Lupta voastră nu ne face viaţa mai bună! Şi nici ipocrizia unor judecători.