„Prejudiciul este zero" - aşa zice primarul Radu Mazăre despre dosarul retrocedărilor. Procurorii DNA zic cu totul altceva. Eu cred că, de fapt, oraşul acesta înseamnă zero pentru Mazăre. Nefiind născut aici nu s-a ataşat de el, îi este indiferent. Sau nu prea. De-a lungul vremii am citit atât rechizitoriul DNA-ului, am văzut expertiza în baza căreia procurorii şi-au întocmit cauza, am fost şocată de hărţi, să văd cât din Constanţa a ajuns pe mâinile... cuiva în urma acestor retrocedări, dar am mai avut ocazia să aflu ceva. Un detaliu semnificativ pe care mulţi nu îl iau în seamă: la cine au ajuns terenurile retrocedate nu de Mazăre singur, ci de un adevărat batalion de oameni. „Armata" primarului zice că şi-a făcut treaba. Eu nu pot să judec asta, aşa cum nu pot spune dacă faptele lor sunt sau nu ilegale ori de natură penală. Este treaba altora să facă asta. Eu, în schimb, pot să văd finalitatea unor acte care au început la puţin timp după ce Radu Mazăre a ajuns primarul Constanţei. Văd cum un medic oarecare venit din Bucureşti, ajuns şef de secţie la Constanţa, are o declaraţie de avere împopoţonată cu terenuri prin oraşul nostru drag. Cartierul Compozitorilor vă zice ceva? E, acolo a fost şi poate că încă este mare moşier acest medic. Cică a ajuns în secţie anul trecut şi a întrebat cadrele medicale ce terenuri au prin Constanţa. Nu prea aveau. Jenant! Mai pot spune că, tot prin Compozitorilor, mai găsim şi nişte firme conduse de un anume domn Valentin Gheorghe Ionescu. Fost coleg de Institut de Marină, Ionescu a fondat alături de Mazăre, Nicuşor şi Strutinsky Contrastul, apoi nu s-a mai înţeles cu prietenii. A fost luat de regretatul Gheorghe Cârciog la Evenimentul Zilei şi a văzut cum se scrie istoria presei post-decembriste. Ce-i al lui e al lui, nu-i aşa? Apoi, când cu retrocedările, a fost adus înapoi la „matcă". La ora asta este un aprig luptător şi pe câmpul eolienelor dobrogene. Firmele conduse de Sorina Hortolomei Moscu, Pomacost, City Park Mall-ul adus în Constanţa de Elan Schwartzenberg, Sorin Gabriel Strutinsky, Virgil Calina, Paraschiva Barbu, Aqua Magic, Five Holding, Nisipuri, Spectrum Residence - sunt numai câteva cuvinte cheie ale afacerii post-retrocedare. Da, n-o fi ilegal, dar cu siguranţă este în vreun fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu