Averea lui Mazăre

http://www.ziuact.ro/display.php?data=2008-02-22&id=227814

# Grecul Ioannis Skantzikas încă nu i-a restituit primarului Constanţei cei 600.000 de euro împrumutaţi # Nicio maşină din mediatizata colecţie a lui Radu Mazăre nu apare în declaraţia sa de avere

Intro
Obligat de lege, edilul Radu Mazăre şi-a făcut cunoscută averea prin publicarea pe site-ul Primăriei a declaraţiei din acest an.

În declaraţia de avere înregistrată pe 18 ianuarie a.c., mai-marele urbei spune că are o şalupă Bayliner cu remorcă, depozite bancare în valoare de 2.495 USD şi 8.811 euro, conturi de 5.500 USD şi 623 de lei, dar şi 230.000 euro cash. Şi asta, în condiţiile în care, în 2003, primarul spunea că deţine depozite în ţară de 225.000 USD şi 151.000 de euro, iar în străinătate, de 872.000 de euro. Ceea ce însuma 1.023.000 euro şi 225.000 USD. Indemnizaţia primită de la Primărie s-a ridicat, în 2007, la 60.369 de lei, ceea ce înseamnă în jur de 5.031 de lei lunar. Însă noua declaraţie se dovedeşte a fi surprinzătoare.

Afacerist în dezvoltare

Dacă anul trecut Mazăre declara că primeşte dividende în valoare de 124.775 de lei de la firmele SC Ideea Contrast SRL şi SC Xenoti SRL, în ultimul document nu se specifică nimic de astfel de venituri. De asemenea, anul trecut, primarul încă mai avea o şalupă Selva şi un autoturism Chrysler, despre vânzarea sau înstrăinarea cărora nu se specifică nimic în actul semnat la începutul lui 2008. Numărul firmelor la care edilul este acţionar nu s-a schimbat în ultimul an. Opt afaceri şi-a notat Radu Mazăre în „palmaresul“ din declaraţie: SC Sigma Trading SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Comtext SA, SC Concordia Press, SC Tomis Marketing Service, SC Xenoti SRL, SC Conpress Grup şi SC Royal Distribution Service. Şi asta în ciuda faptului că zvonurile spun că edilul ar avea mult mai multe business-uri, de care se ocupă oamenii săi de încredere. Se pare că spiritul antreprenorial al şefului administraţiei publice locale s-a dezvoltat de-a lungul timpului, pentru că în declaraţia de avere din mai 2004 nu apărea implicat decât în două societăţi comerciale: Nisipuri SA şi Concordia Press.

Edilul cu doi datornici

Actul declarativ ne mai arată şi faptul că Mazăre este un om darnic, care-şi ajută semenii la nevoie. Aşa se face că, încă din 2005, edilul are un datornic în persoana lui Ioannis Skantzikas, pe care l-a împrumutat cu 600.000 de euro. Grecul, acţionar la firma Europroiect, apare în declaraţia de avere a primarului atât în 2005, cât şi în 2006. Acesta mai este implicat şi în societăţile Black Sea Suppliers SRL, Metal Trade SRL, Romexpress Line SRL, Instalatorul SRL, Blue Beach SRL, Oro Invest SRL şi Oro Construct SRL. În firma Europroiect SRL, Skantzikas este asociat cu conaţionalul său, Antonios Gioxas. Datorii la edil mai are şi firma Nisipuri SA, căreia Mazăre i-a împrumutat 1.626.310 lei.

Apartamentul cu suprafaţă variabilă

În declaraţia de avere apare, încă din 2003, un apartament în Bucureşti. Dacă în anul menţionat anterior, locuinţa apare ca fiind dobândită în 1997 şi având 30 mp, în 2004 a fost declarată ca fiind de numai 20 mp. De asemenea, în urmă cu patru ani, Mazăre spunea că deţine numai un sfert din acel apartament. În 2006, edilul a declarat că are numai 1/8 din apartamentul din Capitală şi spunea că a fost dobândit în 1998. În 2008 nu mai menţionează deloc acel bun, despre care se spunea că este o moştenire. De asemenea, în 2003, averea lui Mazăre era „îngroşată“ cu un teren de 500 mp, dobândit în 1995.

Maşinile de colecţie, omise

În ciuda faptului că pasiunea sa pentru maşini este cunoscută de toată lumea, colecţia de autoturisme a edilului nu apare în nicio declaraţie de avere. A pornit la drum cu limuzinele: un Lincoln Continental, pe care l-a condus timp de şase ani, şi un Chrysler New Yorker. S-a despărţit, însă, de ele şi a pornit pe calea maşinilor de teren. Pentru că, dacă vrei să atragi atenţia, trebuie, fără doar şi poate, să-ţi achiziţionezi şi maşini pe măsură. Aşa că Mazăre s-a gândit că ar fi bine să-şi împlinească pasiunea pentru autoturismele cu ani de fabricaţie demult apuşi. Totul a început cu un Morgan roşu, decapotabil, achiziţionat de la armata americană. Apoi, după ce a făcut furori cu acesta, şi-a mai luat un Jeep Willis fabricat în Germania, în 1968. Preţul de achiziţie: numai 11.000 de euro. Sau cel puţin aşa susţine edilul. Ultimul model pe care Mazăre l-a achiziţionat a fost vedetă la vremea sa, în perioada 1970-1990: o Toyota Land Cruiser, ce are ca an de fabricaţie 1977. De data aceasta, maşina a fost achiziţionată de pe Internet. Însă, colecţionarul nostru nu se opreşte aici. Mai vrea un Studebaker Dictator, fabricat în 1937. Umblă vorba prin târg cum că aceste maşini au fost fabricate numai în perioada 1927-1937 şi, în ciuda „vârstei înaintate“ a automobilului, mai-marele urbei spune că a dat numai zece mii de euro pe acest exemplar. Parcul auto al lui Radu Mazăre este completat, după propriile-i spuse, de un Jaguar şi un Cadillac Escalade. O colecţie destul de impresionantă pentru un primar de... provincie.

Consilierii „bă“ şi „mă“

Am văzut destul de multe la viaţa mea. Directori ciufuţi, politicieni neinspiraţi, artişti cu prea multe fiţe... Însă, o şedinţă de Consiliu Local ca cea de lângă Sanatoriul Balnear, vă jur că n-am mai pomenit.
Ziua Îndrăgostiţilor la Techirghiol. Pare romantic, nu? Vă zic eu, nu este. Adunătura de aleşi locali s-a purtat ca o gaşcă de cartier, căreia i-au lipsit doar înjurăturile din repertoriu. Mi s-a părut că a fost puţin mai rău decât pe stadion. Şi, mai ales, toată întâmplarea a avut un înalt grad de ipocrizie.
Cei care în timpul şedinţei s-au bălăcărit şi s-au înţepat prin părţile dorsale, în timpul pauzei de ţigară râdeau şi glumeau la unison. Că doar, dacă stăm bine să ne gândim, mulţi sunt vecini sau colegi de serviciu. Însă, pentru a păstra măcar aparenţa duşmăniei între partide şi a nu da naştere la interpretări, vehemenţa lor a atins de multe ori limite paroxistice.
„Ba nu, mă, lasă-mă şi pe mine să spun“, a fost fraza preferată a serii. Şi, din cauză că nu se lăsau unii pe ceilalţi să se exprime, hărmălaia a fost de nedescris, iar situaţia creată mi s-a arătat de-a dreprul hilară. Totuşi, un loc cum este Techirghiolul, ar trebui condus de oameni cu capul pe umeri, mi-am zis în sinea mea. Potenţialul locului nu ştiu dacă permite bălăcăreli de acest gen, multe dintre ele total pe lângă subiect. Ca să nu vă mai spun că domnii şi doamnele din Consiliu aveau o mate problemă: prezenţa presei. Oare ce aveau ei de ascuns?
„Ce vrei, mă, Constanţa? Ce vrei? Spune odată ce vrei!“, se chinuia unul dintre pesedişti să-şi facă o colegă de partid să vorbească. Aceasta a răbufnit şi a ameninţat: „Ies, mă, afară din şedinţă!“. un altul i-a replicat cu un zâmbet ironic pe buze: „Doamna Constanţa, faceţi riduri“. Preşedinta de şedinţă fierbea. Roşul părului îi coborâse uşor în obraji. Deja nu mai putea suporta să-şi vadă colegii pesedişti, în clinciuri cu democraţii-liberali. „Lăsaţi vrăjelile! Suspend şedinţa. Termină odată“, s-a isterizat madama preşedintă.
Printre certuri, consilierii nu au uitat că mai au şi de sărbătorit Ziua Îndrăgostiţilor. Aşa că, o peremistă mai tinerică, care îşi afişa mândră verigheta de pe deget a decretat: „Hai, mă, că vorbim degeaba! Votăm sau nu că eu trebuie să plec!“. Mai târziu, spre sfârşitul întâlnirii, a recunoscut cu un zâmbet încurcat pe buze că o aştepta consortul acasă, pentru a sărbători aşa cum se cuvine. „Unde să mai plec în oraş la ora asta?“, a spus ea puţin dezamăgită. Ca şi cum treburile oraşului ţin cont de sărbătorile fabricate de comercianţi, nu de îndrăgostiţi.
S-a trecut la vot. Fiecare ridica mânuţa în legea şi ideologia lui. La un moment dat, cineva a replicat sec: „Uite că alianţa PNL-PSD funcţionează şi la Techirghiol. Hai, mă, maşina de vot!“. Unul dintre consilieri a spus că ar trebui daţi mai mulţi bani pentru culte. Şi că, nu este normal să se dea bani mulţi pentru ortodocşi şi mai puţini musulmani. „Voi sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării“, s-a isterizat democrat-liberalul. Un coleg de partid şi crez i-a ţinut isonul. Un adversar politic a avut atunci o idee: „Fac propunere să-ţi facem ţie circumcizie“. Că doar aşa se tratează politicienii mioritici, cu miştouri, până la urmă au votat. Au votat şi au plecat. A rămas în urmă circul... că doar din asta se hrăneşte românul: circ şi pâine.

Gaiţele din sănătate

Nu-mi plac spitalele. Dar cu îi plac? Mirosul, culorile sumbre, suferinţa pe care o poţi simţi, toate creează un tablou destul de neplăcut.
Însă, în momentul în care ajungi într-un spital, bolnav sau cu treabă, uiţi lejer de probleme atunci când te loveşti de asistente. Trebuie să subliniez că nu am intenţia de a generaliza. Nu vreau să spun că toate asistentele sunt o apă şi un pământ, însă, din nefericire, într-un sistem sanitar în plină reformă ne lovim mult prea des de relicve ale vieţii comuniste.
Să vă explic. Acum vreo două zile m-am nimerit prin Spitalul Judeţean. Din vorbă în vorbă, una dintre asistente a început să ţipe la mine. Bun. Am gândit că femeia este nervoasă, că are probleme pe care nu este în stare să şi le rezolve şi că simte nevoie să se exteriorizeze. Am dat să plec... eu înaintasem vreo 50 de metri pe coridor, iar ea, doamna asistentă, din scaunul ei ţipa în continuare la mine.
Drăguţ mi-am zis. Şi apoi am realizat că dacă la mine, reprezentant al presei, distinsa duduie îndrăzneşte să urle în halul ăla, cam ce or păţi săracii pacienţi?
Într-un sistem sanitar şpăgăcios, în care o tanti care face o injecţie primeşte de la pacient cel puţin 50 de mii, în condiţiile în care tratamentul cu pricina se repetă de cel puţin trei ori pe zi, numai pentru că a fost atât de amabilă să-şi facă treaba, asistenta a ajuns să se creadă buricul pământului.
Nu este vorba de proastă organizare a conducerii, nu este vorba neapărat de proastă creştere a angajatului, eu cred că putem vorbi strict de o foarte proastă obişnuinţă comunistă.
Mi-aduc aminte că, în urmă cu mulţi ani nu te puteai duce la doctor fără un pachet de kent şi unul de cafea. Aşa se obişnuia pe atunci. Evident, la român învăţul nu are şi dezvăţ întotdeauna. Aşa că, obiceiul s-a păstrat şi în primii câţiva ani de după Revoluţie. Chiar dacă găseai Kent şi cafea pe toate drumurile, sechelele şpagagiste ne-au urmărit ani de-a rândul. Şi acum este la fel. Nu te poţi îmbolnăvi fără şpagă. Am ajuns la concluzia că vom da atenţii şi ca să ne procopsim cu vreo boală, pentru că aşa ne-am obişnuit.
Treziţi-vă! Nu trebuie să dăm pentru servicii pe care oricum le plătim. Nu trebuie să ne ploconim pentru ca cineva să-şi facă treaba. Şi nu suntem nevoiţi să suportăm nervii nimănui. Mai ales când am ajuns la concluzia că toate gaiţele s-au adunat în serviciile sanitare.

Pro sau contra Valentine`s

Mare sărbătoare, mare! Vine Ziua Îndragostiţilor. Avem sau nu sentimente pentru persoanele de sex opus, trebuie, fără tăgadă, să umblăm după cadouri, să ne înţolim de sărbătoare şi să ne comportăm ca atare. Cu toţii fierbem şi întrebăm în stânga şi în dreapta: „Ce faceţi de Valentine's?“.
Nu ne pasă dacă facem cadoul ăla cu toată inima, nu ne interesează dacă iubim sau nu omul de lângă noi, chiar nu mai ţinem seama de nimic. Trebuie să fim în pas cu moda, trebuie neaparat să sărbatorim Sfântul Valentin. În dorinţa noastră de a fi cool nici măcar nu mai ţinem cont de faptul că asta este o sărbătoare comercială, care nu are nici o legatură cu sentimentele, ci numai cu banii şi că importăm, fără a gândi, tot ce înseamnă americănism. Sau... poate vrem doar o viaţă ca în filme.
Nu am nimic cu sărbatoarea lor, dar aş vrea să ne aducem aminte şi de sărbătoarea noastră. Şi noi, românaşii, avem o zi a îndragostiţilor: Dragobetele. Ce ar fi să ne iubim mai mult pe 24 februarie, de ziua fiului babei Dochia? Oare o să ne fie greu să ne pastram tradiţiile ce ne aparţin, nu pe ale altora?
Pe de alta parte, v-aş da un sfat. Iubiţi-vă în orice zi, în orice clipă.Traiţi dragostea pe care o purtaţi celuilalt, în orice secundă. Conştientizaţi-vă sentimentele! Faceţi din fiecare zi, una a îndragostitilor. Fie ea Valentine's sau Dragobete.

http://www.bzc.ro/

copilul şi prăjiturica altcuiva

aş vrea şi eu să înţeleg de ce câte unii sunt atraşi de ceea ce nu pot avea. cred că ar trebui să mă explic. de data asta nu vorbesc despre mine. nicidecum. şi nici despre tine scumpica mea, pentru că te vei gândi, cu siguranţă, că te dau de exemplu acuşica. NU NU :) îţi vei da tu seama despre cine este vorba. bun. să vedem cum stă treaba...

Poveste:

un copil vede o prăjitură într-o vitrină. n-o fi ea tocmai cea mai frumoasă şi mai aranjată dintre toate bunătăţile de acolo, însă el crede că are toate ingredientele care să-i placă lui. prăjiturica a văzut interesul copilului, însă nu avea cum să facă ceva, din cauza geamului vitrinei. ba mai mult, deja fusese cumpărată de un alt copilaş, care trebuia să vină mai târziu să o ia din cofetărie şi să o mănânce. cu toate că ştia că prăjiturica pe care el şi-o dorea era a altcuiva, primul copilaş nu s-a putut opri să nu râvnească la ea. dar de ce? există, fără doar şi poate, mai multe variante:

1. prăjiturica este chiar singura pe gustul lui (?!) - eu una nu cred în varianta asta... sunt prea multe sortimente pe piaţă
2. copilul nostru s-a ataşat de prăjiturica altcuiva, numai pentru că i-a plăcut culoarea ei
3. vrea ceva ce ştie că este al altcuiva
4. crede că toate prăjituricile sunt cumpărate, iar asta este încă în cofetărie, chiar dacă altcineva a dat banii pentru ea...

variante am mai putea găsi cu uşurinţă.

acum.. poate să-mi spună şi mie cineva DE CE NE DORIM MEREU CHESTII PE CARE NU LE PUTEM AVEA? de ce ne distrugem măcar o zi din viaţă visând la chestii imposibile? de ce ţinem cu tot dinadinsul să fim prea idealişti, prea naivi, prea visători... toate cu multe PREA-uri în faţă??? nu vorbim doar despre persoane de care ne ataşăm şi pe care ni le dorim numai pentru că ştim că nu vor fi ale noastre, ci despre tot ce ţine de material (oameni, obiecte...), iar noi nu avem cum să obţinem ceva-ul ăla. mi s-a întâmplat şi mie şi sunt sigură că se poate întâmpla oricui. oricum.. am început cu una şi am ajuns la alta... dar cred că cineva ar trebui să inventeze un filtru pentru epurat gânduri şi intenţii. un dispozitiv care să ne ajute să ne uşurăm vieţile şi să visăm la chestii pe care le putem avea. şi, dacă ne ajută Doamne, Doamne, poate chiar vom ajunge să avem parte de tot ceea ce ne dorim. atunci, copilaşul din povestirea mea va realiza că prăjiturica pe care el şi-o dorea cu atâta ardoare nu era singura de felul ăla şi că tanti cofetăreasa pregătea altele la fel pentru a doua zi. mai proaspete şi mai frumoase :)

tu recuerdo...

stari amare...

azi ma simt rău. ştiu că sunt meteodependentă şi că vremea mă face să mă schimb, după capriciile ei. oricum, una peste alta, ca să fiu realistă şi să nu mă mai leg de previziunile meteo... sunt deprimată şi atât. nu mai încerc să-mi explic de ce, însă de o chestie sunt absolut sigură. mă deprimă oamenii din jurul meu. şi să nu credeţi că vorbesc aici despre cei apropiaţi mie sau despre colegii de serviciu, ci despre toţi oamenii din oraşul ăsta. ieri după-amiază mă plimbam prin oraş şi, în loc să-mi fac singura zi liberă frumoasă, m-am umplut de nervi. vă jur, este deprimant să te plimbi prin centru.

MOTIVE:

1. strada ştefan cel mare era goală. şi vorbim de ora ... 15.00. nu pot să cred că toţi constănţenii dorm sâmbăta la ora aia. prin tomis .. numai fiţe fără sens. plus, la intrare, patru emo kids cu insignele la vedere trăgeau dintr-o ţigară. nu ţigările m-au deranjat ci apariţia lor. să mor de nu-mi păreau decupaţi din desenele manga. oribil!
2. recunosc! am fost mereu shopping addicted. dacă mă simt rău, trebuie să-mi iau măcar o clămiţă şi îmi revin puţin. însă, dacă ai tupeul să te uiţi prin vitrine te apucă groaza. magazinele pentru bărbaţi ne învaţă masculii să se înţolească exact ca nişte metrosexuali de bază şi de vază. HELLOOOO!!!!! nenii comercianţiiii!!!! aţi uitat cum arată un bărbat? serios! în plus, magazinele pentru dame îţi oferă numai ţoale demne de wish şi crush. asta chiar mă scoate din sărite. nu-s silfidă şi nici nu cred că mi-aş dori. vreau să slăbesc, dar nu vreau să mă ia briza pe sus. nici n-aş avea cum să ajung aşa vreodată. însă, cum aţi vrea să ne îmbrăcăm la muncă, pe stradă sau atunci când ieşim la un suc, în oraş? CUM? ca şi cum am ieşi la agăţat de performanţă? eu nu pot să înţeleg. există haine "de club“ şi hainuţe de ingenue cu accente de fată de ţară. nu mă reprezintă, îmi pare foarte rău. sau poate nu :)
3. MOST IMPORTANT: cât am stat în bucureşti mă mândream că la mine acasă oamenii ştiu să râdă. prima oară, în capitală m-a frapat faptul că în metrou nu exista om care să nu-şi scoată din paporniţă un ziar şau o carte şi să se piardă printre pagini (bună treabă, recunosc. mai târziu am ajuns şi eu să citesc în maxi-taxi pentru că nu aveam alt timp liber). însă, în constanţa oamenii zâmbeau în troleibuze. şi mie îmi plăcea asta. mă amuza să mai aud câte un banc spus pe şoptite, să mai aud chicotitul unei fete, să simţi că oamenii încearcă să se debaraseze de grijile zilnice. acum nu mai este aşa. puţinele feţe pe care le-am văzut ieri erau mohorâte exact ca vremea unei zile de februarie. eu sunt meteodependentă, dar cred că acum, asta este o stare generalizată. numai că, din păcate, la noi furtunile şi ploile sunt zilnice...