FERIŢI-VĂ DE MUSAFIRI NEPOFTIŢI !

MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI CONSTANŢA
SERVICIUL MANAGEMENT ORGANIZATORIC COMUNICARE PUBLICĂ ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE SI RELATII PUBLICE

Persoană de contact: purtător de cuvânt Subinspector RADU CROITORU
Site I.P.J. Constanţa: http://ct.politiaromana.ro
Constanţa, 12 mai 2008

ÎNAINTE DE A PĂRĂSI LOCUINŢA ASIGURAŢI-VĂ CĂ AŢI ÎNCHIS UŞILE
ŞI FERESTRELE: FERIŢI-VĂ DE MUSAFIRI NEPOFTIŢI !
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa vă recomandă:

- asiguraţi o bună luminozitate atât în casa scării cât şi pe palier;
- montaţi interfon la intrarea în bloc sau un sistem de închidere la care să aibă acces doar proprietarii;
- uşa de acces să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite ;
-folosiţi lanţul de siguranţă când deschideţi uşa unei persoane necunoscute şi solicitaţi ca aceasta să se legitimeze ;
- montarea unui sistem de alarmă vă poate apăra de vizitatori nedoriţi ;
- draperiile sau jaluzelele vă pot feri locuinţa de priviri indiscrete ;
-nu păstraţi în casă sume importante de bani şi evitaţi să vă afişaţi sau să discutaţi despre bunurile de valoare pe care le deţineţi în locuinţă ;
- dacă la uşa dumneavoastră se prezintă persoane necunoscute care pretind că vând sau cumpară diferite produse, nu le permiteţi intrarea în locuinţă ;
- nu vă lăsaţi impresionaţi de ţinuta elegantă a unor persoane care încearcă să vă înşele vigilenţa pozând în oameni serioşi;
- nu fiţi indiferenţi când auziţi zgomote suspecte în casa scării, indiferenţa dumneavoastră favorizează acţiunile agresorilor sau hoţilor din locuinţe;
- nu lăsaţi cheia de la apartament în locuri uşor accesibile (sub preş, în ghivece cu flori, în cutia poştală etc.);
- nu lasaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să se subînţeleagă absenţa dumneavoastră;
- în situaţia în care cheile de la uşa de intrare au fost pierdute, uitate într-un loc public sau sustrase odată cu actele de identitate, schimbaţi de urgenţă încuietorile ;
- atunci când împrumutaţi bani unei persoane, încercaţi ca aceasta să nu vadă locul de unde îi luaţi.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE SI RELATII PUBLICE

Bârfa zilei

Gurile rele spun că noul şef al GNM, Constantin Gheorghe Rusu a vizitat astăzi minusculul birou al lui Vasile Petro. încurcat, Sile al nostru s-a scuzat din cauza lipsei de spaţiu. Că doar două birouri aparţin Gărzii, restul fiind ale Agenţiei de Mediu. Rusu este cam vorbăreţ şi are un accent ciudat. sau cel puţin aşa mi s-a părut mie, că aduce la vorbă cu un arabiţoi. pardon.. nu mie, ci gurilor rele ;)) aşa... mai departe. comisarului general îi cam place să vorbească în limbaj de cartier: "pizda mă-sii“, "pula“, "ciordeală“ şi "mânca-v-aş“ au fost cuvinţelele omului venit din Capitală, ce au putut răsuna dincolo de uşa întredeschisă a biroului lui Petro. mai jos, vă prezint frânturi de dialog. vă întrebaţi dacă am tras cu urechea? nici măcar nu a fost nevoie. Rusu vorbeşte ca italianul... tare, repede şi... degeaba.

C.G.R. (discuţie la telefon): "Îl bag în pizda mă-sii (...) Premierul vrea aşa (...) ăştia-s tâmpiţi?“

C.G.R.: "Eu am avut o discuţie cu nişte tâmpiţi care consideră că..“ (mai contează ce cred ăia??)

C.G.R. (la telefon, îi spunea unui anume Cristi... probabil despre şeful GNM Bacău): "Primarul din Bacău vrea să-l destitui dacă am argumente. S-au certat şi se pare că va rămâne acelaşi primar. Cristi, îţi trimit nişte acte şi vreau să te uiţi numai tu...“

C.G.R: "O să vă invit să vorbim, pe toţi. Să spuneţi, bă, mânca-v-aş eu am problema aia şi aia (..)
Ăla de la Apele Române (Babu de la DADL) are probleme de comportament (...) O să-l ciordesc când o să plec. (despre un plic) (...) Eu sunt adeptul politicii paşilor mărunţi“

Săracul Petro al nostru n-a apucat să spună prea multe. şi-a dat niţel cu părerea despre plaje şi despre controale ("Ne ducem de 20 de ani în aceleaşi unităţi“). în rest, a ţinut să-şi impresioneze noul şef, făcând pe barmanul: "ceva, o apă, un ceai...“

Pam pam :D

Bâfra zilei

Din surse nedemne de încredere ;) am aflat că domn primar Mazăre îşi petrece serile la Trattoria, unde-şi umfla burdihanu` moca. Că doar aşa este frumuşel, nu? Şi, se mai aude în târg cum că edilul duce p-acolo şi don-şoarele pe care le agaţă pe hi5. mie asta chiar mi s-a părut a fi o minciunică a răutăcioşilor, dar dacă oamenii care merg p-acolo spun că domnu` se afişează cu fel de fel de blonde pe care abia le cunoaşte... poate o fi adevărat. cine ştie?

luceafarul EMO :D

A fost odata-n tinereti
A fost ca niciodata
O proasta tunsa cu un ciob
O Emo kid, o fata.

Si era una la parinti
Depresiva-n toate cele
Cum era Paula Seling
La concert de manele

In rama termopanului ea sta
Sa vada cat ii de inaltu’
Si cam dorea a se-arunca
Sa simta-n bot asfaltu’

Privind pierduta-n zari usor
Sub soarele ce stralucea
Zari pe jos mandru ficior
Tuns ca si ea, un mucea

Si el o vazu ieri, o vede azi
Si dragostea e gata
Dar cand sa se iubeasca depresiv
Ii cade-n fata pe astfalt, se impastie fata.

Distrus, acum se-aprinde-n el
Dorinta de omor
Dar are acum de ales
Franghie sau topor

Si pas cu pas in urma ei
Incepe sa se taie
Dar il prinde unul din parinti
Il tunde, si-i fute si-o bataie

Zacand batut cu capul chel
Cu gandul la fatuca
Este decis ca vrea sa plece
La dracu’ sa se duca

Si iese usor pe fereastra
Trupul vanat greu si-l revarsa
Dar cand sa fuga ‘l vede ma-sa
Si face cale-ntoarsa

Ea il priveste cu-n suras
Si pune mana pe mobil
Baiatul prost bufneste-n plans
Cu lacrimi de crocodil

Fuge prin casa accelerat,
De frica urca pe dulap
Striga la ma-sa disperat
Ca se arunca-n cap

“Cobori in jos, luceafar bland,
Asa …usor…. pe uşă”
Ii spuse vaca linistita
Cu gand sa-i futa doua-n guşa

El asculta tremurator
Dar se-aprinse si mai tare
Cand ma-sa-i futu fulgerator
Una intre picioare

Ramase lemn cu ochii cascati
Cu gandul la acea fata
Ce zace cu creierii imprastiati
Ca varza-n plina strada

Ma-sa-l lasa cracit intins pe jos
Cand in vis ii aparu un “himer”
Si-i spuse cu un glas frumos
Sa se arunce de la parter

Cazu-n cap bietul bolovan
Vazandu-l lumea toata
Desi este un prostovan
O intalni pe fata

- “Din sfera mea venii cu greu…
Ce facem fa acuma?
Ca tata e mormantul meu
Si crucea-mi este muma”

- “O ce frumos esti, ca in vis
Cu mecla ta desfigurata
Hai sa-ti dau sifilis
Acum ca-s crecanata ”

– O, lasa-mi capul meu pe sân,
Iubito, sa se culce
Sub raza ochiului maro
Si negrait de dulce;

Si s-au iubit in curul gol
Si sau iubit pe veci
Fiind ca orice Emo kids
Si muritori si reci.

tralala de vara :)

„Munca la morgă este la fel de frumoasă ca oricare alta“

20 sept 2007

# „Morgagii“, aşa cum sunt denumiţi, nu mai văd partea lugubră a activităţii pe care o prestează # „În meseria asta, dai peste curiozităţi care te menţin treaz, care te fac să fii interesat în fiecare zi“


„Eu îmi văd meseria ca fiind una foarte frumoasă“, îşi începe discursul Carlo Manuchian, cel mai vechi angajat al Serviciului de prosectură din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Însă, în ciuda iubirii pe care cei care lucrează aici o au pentru meseria lor, morga spitalului nu oferă o imagine foarte prietenoasă.

Sentimentul sinistru, care te cuprinde în primul moment în care treci pragul locului unde aproape toate-s reci, se alătură stării de nelinişte. Fiorul te face să te uiţi, cu frică, în stânga şi în dreapta, pentru a căuta motivul stării: vreun cadavru lăsat de izbelişte. Imaginea nu este frumoasă. Toate sunt vechi, scaunele şi fotoliile sunt jerpelite, iar ţevile sunt ruginite. Panouri vechi zac pe jos, rugina a pus stăpânire pe toate, iar liniştea pare că îngheaţă totul în jur. Nu ai cum să scapi de teamă, de răceala care te cuprinde când faci primii paşi în încăperea în care se fac autopsiile. Însă, dacă apuci să stai de vorbă cu cei care muncesc în acel loc macabru, realizezi că viaţa lor nu este chiar atât de gri. Sau, cel puţin, ei nu o mai văd aşa. „Morgagii“, aşa cum sunt denumiţi puţin peiorativ, nu mai văd partea lugubră a activităţii, pe care o prestează. Sunt obişnuiţi deja cu trupurile fără suflare care le „calcă“ pragul în fiecare zi. „În primul rând, la noi nu este morgă, aşa cum zice lumea. Morga este la cimitir. Noi facem o muncă de cercetare, noi analizăm şi facem teste. Ni se spune foarte greşit «morgagii». Şi, trebuie să ştiţi că în meseria asta dai peste curiozităţi care te menţin treaz, care te fac să fii interesat în fiecare zi. Cazuistica este foarte bogată. Nu ai cum să te plictiseşti“, explică cel mai vechi asistent al serviciului, Carlo Manuchian.

Actor pe scena necropsiilor

Povesteşte că a ajuns să muncească în domeniu dintr-o întâmplare. „Am fost balerin, actor şi cascador, însă am făcut şi mult sport: haltere şi box Eram angajat al Operei din Constanţa. Am jucat şi în Mihai Viteazul, în perioada aceea. Am plecat în armată şi am vrut să-i fentez, să fac mai puţin. Numai că, în loc de un an jumate, am făcut trei. M-au fentat ei pe mine. În armată am luat legătura prima dată cu lumea asta“, explică Manuchian. Spune că a început munca în medicină pe secţia de ortopedie. Apoi, când a vrut să facă un curs în domeniu, la Iaşi, a fost trimis „din greşeală“, la Institutul de Medicină Legală. „Locul meu la Iaşi a fost luat de fata unui mare şmecher. Şi am ajuns la IML, cu toate că mi-era o frică de sânge, de muream. Câteva luni am visat numai morţi şi schelete care pluteau. Adormeam cu mare greutate. Însă, cu timpul, m-am obişnuit şi am început să lucrez“, spune angajatul SCJU.

„Văd corpul uman ca pe o piesă care trebuie studiată“

Spune că, de-a lungul celor 35 de ani de activitate în acest domeniu, a observat o degenerare umană foarte accentuată. Cazurile cele mai frecvente se încadrează între 19 şi 50 de ani, iar tumorile canceroase sunt foarte des întâlnite. Frica nu o mai simte. „Văd corpul uman ca pe o piesă care trebuie studiată. Cercetată. Încerc să-mi creez un mecanism de autoapărare, să nu mai văd mai departe de meseria mea. Nu este nimic macabru, până la urmă. Asta este munca mea. Mi-au trecut prin mâini miniştri, senatori... nici nu le mai ştiu numărul“, explică asistentul. Carlo Manuchian spune cum, la un moment dat, le-a venit un pacient care avea un chist imens în ficat. Însă, oamenilor de la morgă, li se par cazurile de acest fel foarte interesante şi atractive.

Bicefalul, râvnit de Victor Babeş

În ciuda faptului că încăperea în care stă personalul este, evident, într-o stare destul de precară, oamenii care lucrează la Prosectură au încercat să-şi înveselească „biroul“. Pe dulapurile în care îşi ţin obiectele personale au pictat fel de fel de lucruri care să îi ajute să se binedispună. „I-am învăţat pe copiii ăştia tineri de pe aici să se îmbrace frumos, să se parfumeze, să nu arate a boschetari şi gunoieri. Aşa este frumos. Trebuie să fii echilibrat psihic pentru a face meseria asta. Vezi multe şi, dacă nu eşti tare, nu poţi rezista. Noi nu ne-am apucat nici de băut, nici de altceva“, explică Manuchian. Acesta mai povesteşte despre cele trei „exponate“ pe care le-au păstrat în formol, din cauza rarităţii lor. „Avem un copil bicefal, un ciclop şi un pitic. Din păcate, nu avem condiţii prea bune să-i ţinem. Bicefalul îl avem din 1974. Institutul Victor Babeş a vrut să nu-l ia, dar nu l-am dat. Erau de fapt siamezi, dar cu un singur corp şi două capete. Piticul l-am păstrat că mi-a plăcut mie, că e pitic. A mai venit odată, un om cu o inima ca de bou, de două - trei kilograme. Sau un altul cu un chist în ficat, foarte mare. De fapt avea doar o pieliţă de ficat“, spune, foarte relaxat angajatul Serviciului de prosectură.

Curajul se moşteneşte

În încheiere, Carlo Manuchian povesteşte că familia sa nu este afectată de meseria pe care o are, că s-a obişnuit. „Am o fată. Ea a făcut ASE-ul şi m-a respectat întotdeauna pentru ceea ce fac. Ştie că nu este uşor şi m-a uimit că a avut curajul să asiste odată la o necropsie. Nu a avut nicio reacţie, nu i s-a făcut rău. A fost foarte tare. Îţi trebuie multă putere pentru a putea vedea aşa ceva“.

Poezii din criptă

21 nov 2007

# Vântul tăios de sfârşit de toamnă întregeşte peisajul lugubru pe care îl oferă cimitirul # Tristeţe, lacrimi, deznădejde # Şi, într-un mod bizar, tabloul macabru este completat de coloritul florilor, cele mai multe artificiale şi de candelele roşii care licăresc lângă morminte

Intro
O plimbare prin cimitir pare, cel puţin la prima vedere, o idee bizară şi macabră. Ne plimbăm pe aleile mohorâte, iar starea de tristeţe te cuprinde vrei, nu vrei.

Fie că te duci acolo pentru a vizita mormântul unui cunoscut sau ai cu totul altă treabă, cimitirul te face, fără doar şi poate să te deprimi. Însă, de câte ori am stat să citim versurile gravate pe morminte? Foarte multe dintre mesajele funerare sunt standard, inventate probabil de cei de la pompele funebre sau de cei care se ocupă cu confecţionarea crucilor. Zeci de monumente funerare cu acelaşi mesaj, asta ca să nu le mai punem la socoteală pe cele care „găzduiesc“ texte presărate de greşeli gramaticale. Însă, în multe cazuri, amintirile gravate pe lespezile de marmură albă sunt, într-adevăr, gândurile celor care mai poartă doar durerea pierderii unui om drag în suflet. De multe ori găseşti poeme-dialog între cei plecaţi într-o lume mai bună şi cei care au rămas, înlăcrimaţi pe acest pământ sau cei dispăruţi lasă mesaje celor dragi. „Cei buni şi drepţi şi iubitori/ În ceruri se odihnesc/ Aici părinţi cu ai lor copii/ cu toţii se-ntâlnesc/ Fiţi drepţi şi buni şi iubitori/ Fiţi buni, părinţii mei/ Iubiţi-vă pân` la sfârşit/ Iubiţi-mă căci sunt cu voi“ scrie pe piatra funerară a unei fetiţe care şi-a găsit sfârşitul la numai trei anişori. Există cazuri când textul povesteşte o părticică din existenţa terestră a defunctului. Putem afla, spre exemplu, cum Raluca a murit la numai 20 de ani lăsând în urma ei numai „regret şi jale“.

Povestea acordeonistului împuşcat

Pe aleea principală a Centralului găsim mormântul lui Mugurel Laurenţiu Tomescu, care şi-a găsit sfârşitul la numai 24 de ani. „Mugure dragă, visurile tale frumoase nu le-ai împlinit căci prietenul tău te-a împuşcat. Nu s-a gândit o clipă la tinereţea ta. Niciodată să nu aveţi încredere în prieteni. Mama şi sora te plâng pe toate cărările. Tinereţea şi sufletul tău bun va rămâne veşnic în inimile noastre“, este gravat pe piatra funerară a tânărului. Pe cruce sunt puse mai multe poze cu Mugurel, dintre care una îl înfăţişează cu acordeonul în braţe. Alături, locul de veci al unui alt Tomescu, Constantin de data aceasta. Citind inscripţia funerară putem afla că bărbatul a murit „ars în flăcările elicopterului“. Aviatorul Horia Agarici a fost „cântat“ în versuri de păstorel Teodoreanu: „L-am urmărit în bătălie/ Cu braţul ferm şi gândul pur/ să-l urmărim şi pe hârtie/ Fiindcă vine din azur“.

Flori de plastic pentru Petrică

Pe mormântul omului de afaceri Petrică Iordache, familia a inscripţionat un text standard, ce poate fi întâlnit pe multe cruci din cimitirul constănţean: „Cum poate Dumnezeu să-ţi dea tot ce-ai visat şi atunci când nu te aştepţi să-ţi ia înapoi tot ce ţi-a dat“. Însă, puţin mai jos, pe o plăcuţă de marmură neagră, familia lui Petrică şi-a însemnat gândurile şi suferinţa: „N-am în ceruri nici o stea/Soarta mea e soartă rea/Am pierdut orice credinţă/ Înecată-n suferinţă/ Am pierdut orice putere/Nimicită de durere/Însă viaţa nu-mi blestem/ Şi nici moartea nu mi-o chem/Pentru că pe ăst pământ/Am de dus un legământ/Trebuia să fim noi doi/ În sprijin pentru cei doi“. Din nefericire, întreg peisajul este stricat de coroanele din flori artificiale, urâte, colorate strident şi stricate de vântul tomnatec.