vineri, 25 iulie 2008

Nici o stradă fără popă


Pe principiul „nici o masă fără peşte“, prea înaltul Teodosie doreşte transformarea Constanţei într-o mare biserică.
Dacă stăm bine să analizăm situaţia, ÎPS nu gândeşte tocmai rău. Dacă face biserici din suta-n suta de metri, poate până la urmă ele se vor uni, iar oraşul nostru scump şi drag va deveni cel mai mare lăcaş de cult din toată ţara. Sau poate din toată lumea. Şi atunci să vezi faimă pe capul lui Teodosie. Păi, el va fi cel care a reuşit ceea ce nimeni altul înaintea lui nu a putut. Va fi cel mai înalt dintre înalţii Bisericii Ortodoxe Române, chipul îi va fi creionat la intrarea în nou-realizata catedrală a tuturor constănţenilor. Vi se pare o imagine apocaliptică? Atunci luaţi Constanţa la pas. La un moment dat, un fost primar al urbei noastre, îmi explica de ce se dau atâtea aprobări şi avize pro-bisericuţe. De ce toate parcurile au fost ciuntite, de ce se ajunge să se ridice astfel de construcţii în parcări, de ce orice loc, oricât de neconvenţional ar fi el, devine loc de rugăciune. "Acele barăci numite biserici - construite numai de dragul de a-l face pe acest părinte, căruia eu nu îi pot spune Înalt Prea Sfinţia Sa, mitropolit - distrug un oraş, distrug parcurile“, îmi spunea fostul edil, care a candidat şi anul acesta împotriva lui Mazăre. eu cred că orice colţ în care te poţi reculege devine propria noastră biserică. dacă vrem să purtăm un dialog cu Divinitatea, dacă vrem să ne rugăm, nu ne trebuie decât voinţă şi credinţă. nimic altceva. nu multe biserici, nu mulţi popi, nu sfaturi din partea purtătorilor de sutană care au uitat că-l slujesc pe Dumnezeu.


să vă spun câte ceva şi despre poza ataşată acestui post. Arhiepiscopia Tomisului plănuieşte să construiască un lăcaş de cult într-o parcare din cartierul Tomis III
Biserica se va ridica între blocurile O1, O2, O6 şi M4.
Încă de anul trecut, când au aflat de proiectul Arhiepiscopiei, locatarii au cerut autorităţilor să facă ceva pentru a împiedica autorizarea unei astfel de construcţii. Ei spuneau că zona fiind destul de aglomerată, oricum nu ar avea unde să-şi parcheze maşinile. Ba mai mult decât atât, zgomotul produs de clopote ar fi de nesuportat. Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din zonă au depus anul trecut memorii atât către Garda de Mediu, cât şi către Primărie şi Prefectură, pentru stoparea acestui proiect. Documentaţia depusă la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa spune că valoarea estimativă a lucrării, al cărei proiectant este SC COM Pyramid SRL Constanţa, prin arhitect Liviu T Scurtulescu, este de 1.200.000 de lei. „Construcţia se execută în vederea realizării în acest cartier foarte populat, lipsit de biserică, a unui lăcaş de cult ortodox pentru a asigura nevoile cetăţenilor“, mai spun actele depuse la APM. Oamenii spun că nu duc lipsă de locuri de rugăciune, din moment ce în apropiere au atât biserica din parcul Tăbăcărie, cât şi cea de la Dacia, dar şi cea de la Cireşica. „Prin ridicarea acestei construcţii, suntem afectaţi prin lipsa unui spaţiu vital între construcţii, mutarea conductelor de apă termică, mutarea ghenei de gunoi pe un alt amplasament, tăierea copacilor, crearea unei perturbaţii fonice în zonă şi lipsa spaţiilor de parcare“, s-au plâns oamenii către autorităţi. Spaţiul alocat noii biserici este, de fapt, parcarea dintre cele trei blocuri, care se află în vecinătatea punctului termic 120. Astfel, construcţia ar afecta furnizarea de agent termic, din cauza faptului că lucrarea ar presupune mutarea reţelei de termoficare. Lăcaşul sfânt va fi construit în locul bisericii Izvorul Tămăduirii, de pe bulevardul Tomis, din zona macul Roşu, care, în acest moment, are numai un sediu provizoriu. În luna aprilie a anului trecut, Consiliul Local Constanţa a aprobat construirea noii biserici din zona Tomis III. Hotărârea din 11.04.2007 a modificat HCLM 413 din 26.11.2001, care atribuia Arhiepiscopiei Tomisului un teren de 920 de metri pătraţi, situat în zona Macul Roşu - Tomis III - Tomis IV. Decizia din 2001 nu a putut fi respectată din cauza faptului că, în timpul elaborării PUD-ului, s-a constatat existenţa unor reţele Romtelecom. De asemenea, planul a primit aviz negativ şi de la comisia de urbanism, care a propus schimbarea amplasamentului. Noua locaţie propusă a fost cea de pe strada Soveja, în zona blocurilor O1, O2 şi O6, pe o suprafaţă de 612 metri pătraţi, teren ce se află în domeniul privat al municipiului Constanţa.

bonus :)

song of the day

Mazăre, cea mai bună marfă


Dacă l-am cota la bursă pe drăguţul nostru primar, am scoate ceva bani din el.

Şi nu vorbim de perioada asta, post-electorală în care a reuşit să suprasatureze piaţa. Discutăm în general. Chiar se spunea în campania electorală că ar putea sta liniştit, Mazăre al nostru, pe plaiurile însorite ale Braziliei, până în ziua alegerilor, pentru că, oricum, nu conta, în economia situaţiei. Bătrânii, tot pe el l-ar fi votat, tinerii, tot în turma lui de susţinători s-ar fi dus. Era normal. Mai toate proiectele ce i-au fost trecute în cont, s-au derulat fără ca el să fie în zonă. „Are echipă bună“, vor sări toţi cu gura pe mine. O avea, n-am ce zice.
Însă, vă pot spune cu certitudine un lucru: eu una m-am săturat de Mazăre. Însă, ca în orice legătură bolnăvicioasă, cu cât îmi displace mai tare, cu atât caut ştirile cu el mai asiduu. Mă credeţi ori ba, nu îmi place Radu Mazăre. Facem abstracţie acum de prestaţia sa politică. Felul lui de a fi îmi repugnă. Apariţia sa îmi creează disconfort. Nu găsesc nimic atrăgător în felul în care se dă pe tavă celor din jur. Explicaţiile despre viaţa sa privată, povestirile despre păţanii petrecute în străinătate, modul în care îşi expune hobby-urile... nimic nu m-a făcut să îmi schimb părerea despre mai marele urbei. Cu toate acestea, după cum vă spuneam, nu mă pot abţine. Îmi vine în minte refrenul: „Noooo, no es amor, lo que tu sientes se llama obsesion“. Cam aşa şi cu noi: îl hulim pe Mazăre, dar nu ne putem abţine să-i urmărim orice mişcare. Şi, cum se ştie că românului trebuie să îi dai pâine şi circ, edilul ne oferă fix ce avem nevoie. Ni se arată în toată splendoarea lui: dansând greceşte sau ţigăneşte, dându-se cu zmeul, spărgând farfurii, întrecându-se cu Răduleasca pe catamaran... şi aşa mai departe. Pe de altă parte, ne stimulează şi latura telenovelistică. Ne spune cum agaţă fete pe hi5, cum l-a prins iubita făcând asta şi cum s-a giugiulit cu două brazilience, „una neagră, cum este cureaua de la ceas şi una cafenie“. Ce vrem mai mult? Parcă ar fi vedetă de la Hollywood. Ştie Răducu al nostru să-şi vândă imaginea mai abitir ca Brad Pitt şi Angelina Jolie la un loc. Îl urâm, ne-am plictisit de el, dar îl căutăm cu ardoare. Şi, colac peste pupăză parcă ne mai şi creşte inima în noi când cei din alte oraşe ni-l laudă. Însă, trezindu-mă din admiraţia stârnită de „doza de cancan“ oferită de Mazăre, îmi spun că poate nu-i totul roz şi frumos. România nu este Brazilia şi Constanţa nu este Hollywood. Sau, poate în curând, i se va năzări lui Mazăre să facă şi platouri de filmare în Mamaia. I s-ar potrivi mănuşă un al doilea Bollywood.

joi, 24 iulie 2008

forever and ever bullshit


cândva aveam puterea să cred că orice este posibil. că ceva anume poate ţine o viaţă, că dacă eu vreau, universul mă va ajuta să fiu fericită mereu. însă, la un moment dat lumea toată s-a destrămat în mii de bucăţele, într-un puzzle pe care nu am reuşit să-l rezolv în totalitate. locurile goale din lumea mea poate nu vor mai fi umplute niciodată. se poate ca, până la urmă, să obosesc să îmi doresc să termin puzzle-ul. nu pot şti asta. am învăţat că certitudinile sunt pentru idealişti, că ziua de mâine ştii cum va fi doar odată cu trecerea orelor ei, că gândurile mele nu coincid cu ale altora şi dorinţele mi le pot împlini singură, nu cu ajutorul sau prin intermediul cuiva. am învăţat că am plămâni, că pot respira de una singură şi că nu îmi trebuie cineva aproape prin care să respir şi să trăiesc. că, oricât de trist mi se pare, zilele mi le voi petrece mai mult în compania mea, decât în a altora. pe de altă parte, am convingerea că orice şut în fund este un pas înainte, că orice obstacol pe care îl surmontezi te face un om mai bun, mai puternic. că orice experienţă în viaţă este binevenită şi orice întâmplare neplăcută prin care treci te căleşte. şi, chiar dacă mai târziu îţi repeţi greşelile, urmările nu mai sunt atât de dureroase. cu toate astea, ca o concluzie amară, am realizat că orice se uită, dar nimic nu se iartă. că treci peste anumite chestii însă în momentul în care te loveşti de fantomele trecutului îţi revin toate relele în minte. la fel, am învăţat că orice greşeală din trecut te urmăreşte şi că nu poţi spune la infinit "trecutul meu îmi aparţine şi nu regret nimic“. greşit! ceva ce ai făcut odată, demult, te poate hăitui după ani şi ani, fără să realizezi. până la urmă orice pas greşit se desluşeşte la un moment dat în parcursul şerpuit al vieţii. şi sunt absolut sigură că nu poţi învăţa să trăieşti. nici cel mai citit om din lumea asta nu a fost scutit de greşeli. trăim, ne lovim şi mergem mai departe... şi realizăm că "departe“... poate fi atât de aproape

song of the day

minut de poezie

Romanţa ultimului sărut

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ţi-a creionat-o după chipul său -
Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!...
Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcaţi cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Şi-n gură cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!...
Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără... "va urma".
Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ţi voi lăsa - drept amintire -
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Şi... "Veşnica ta pomenire"
Pe fundul celor opt pahare
De ţuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ţi purtară
Coşciugul în spinare.
Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa
Cum a vrut Ea...
Şi tot aşa va săruta mereu,
Fiindcă - fatal - nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea...

---------------------------------------------

A XI-a poruncă

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,

Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...
---------------------------------------------------------

Celei care pleacă

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată...
A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete...
A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată....
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

Ion Minulescu