song of the night ...

Acasă la Radu Mazăre

# „Când era mic, Radu nu vroia altceva decât să fie şef“

Intro
Atunci când îşi aduce aminte de copilărie, edilul Radu Mazăre probabil că rememorează momentele petrecute în cartierul Drumul Taberei, pe Aleea Ghencea, în blocul D3, scara 1, apartament 1, la parter.

Dat în folosinţă în 1971, imobilul de patru etaje nu oferă o imagine tocmai frumoasă. Faţada, odată vopsită în alb, a prins nuanţe de gri, din cauza trecerii timpului. Însă, vegetaţia bogată din zonă îţi dă un sentiment de linişte şi te răcoreşte în zilele arzătoare ale sfârşitului de vară. Cartierul pare liniştit şi doar nişte copiii ieşiţi la joacă tulbură calmul miezului de zi. În faţa blocului, în parcare, un bărbat meştereşte la maşină. „Îl cunoaşteţi pe Radu Mazăre?“, a fost de ajuns să rostesc pentru a-i atrage atenţia. „Da cum să nu? Cine nu îl cunoaşte, doar a copilărit la noi în cartier. Se juca aici, în locurile astea“, îmi spune zâmbitor cel care l-a văzut crescând pe primarul Constanţei. Gheorghe Pârvu locuieşte la două scări de apartamentul familiei Mazăre. Pentru că, aşa cum spune, mama edilului nu s-a mutat de mult timp de acolo. „Tatăl lui a murit în 98. Mama lui s-a mutat de curând de aici, la Constanţa“, spune vecinul.

Mama Gabriela, zbirul în casă

Povesteşte că Gabriela şi Ştefan, părinţii celor trei fraţi Mazăre erau văzuţi ca fiind „corecţi, cinstiţi, sociabili... nişte oameni normali“. Erau modeşti din punct de vedere financiar. „Sincer, nu ştiam prea multe despre tatăl său, ştiu că lucra la Ministerul Comerţului Exterior. Probabil că se ocupa de ceva ce avea legătură cu marea. Ne simţim bine că un fost vecin de-al nostru a ajuns primar. Lumea nu prea vorbeşte despre el pe aici. Eu le-am mai lucrat prin casă, la partea de instalaţii sanitare. I-am mai ajutat. Nu au vândut apartamentul, dar nu este locuit. Este mobilat, are tot ce îi trebuie. Când au drum pe aici mai trec“, povesteşte Gheorghe Pârvu. Vecinul spune că Radu, Alexandru şi Mihai Mazăre au fost nişte copiii normali: „Nu erau nebunatici, nu am avut niciodată probleme cu ei. Au fost ţinuţi din scurt, iar mama era zbirul în casă. A avut timp mai mult să se ocupe de ei“. Mă îndrumă către vecinii de vis-a-vis de familia Mazăre, cei care locuiesc la scara 1, apartamentul 2, care mă întâmpină cu reticenţă: „Voi scrieţi de rău de Radu? Să ştii că nu am ce să spun de rău, decât de foarte bine“.

Lider, încă din copilărie

Familia Chiriac i-a văzut crescând pe cei trei fii ai familiei Mazăre. „S-au mutat aici în 72 sau 73. Cei mici aveau câteva luni, iar Radu vreo trei, patru ani. S-au născut tot, aici, în Drumul Taberei. De atunci îi cunoaştem“, îşi încep istorisirea Mariana şi Gheorghe Chiriac. „Au fost trei copiii educaţi foarte frumos şi ţinuţi din frâu. Adică pe primul plan a fost întotdeauna şcoala. Dacă mai aveau câte un rabat de la a merge undeva cu schiurile sau cu rolele, la şcoală erau controlaţi şi avea pretenţii mama lor “, spun cei doi. Despre Radu povestesc că a fost întotdeauna, încă din copilărie, un lider: „Între copii, între colegi, aici, în cercul în care se învârtea el era liderul. Absolut întotdeauna a fost aşa“. Familiile Chiriac şi Mazăre au fost întotdeauna apropiate, însă cei doi au ţinut să sublinieze faptul că admiraţia nu are baze subiective, ci foarte obiective. „Suntem mândri de el. Spun cu plăcere că îl văd la televizor mai ceva ca o vedetă. Chiar dacă are probleme cu unii şi cu alţii, este foarte pragmatic, îşi spune punctul de vedere direct indiferent despre ce vorbeşte. Aşa a fost mereu... foarte curajos. Fraţii lui mai mici erau sub tutela lui. Atunci când o mai încasau de la unul, de la altul, chiar dacă erau vinovaţi ăia mici, îi apăra şi îi dădea o lecţie celui care se lua de fraţii lui. De mic a fost un luptător“.

„Pe ce punea mâna, reuşea întotdeauna să rezolve“

Vecina Mariana îşi aduce aminte că în adolescenţa lui, Radu Mazăre era în stare de orice pentru a-şi atinge scopul. Amuzată şi emoţionată, povesteşte: „Era la liceu Radu şi într-o zi îl văd cum curăţa uşa de la intrare. O şmirgheluia, dar la început îi dăduse cu sticlă, să arate mai bine. «Ce faci, Radule», îl întreb. Era foarte transpirat. «Vreau să plec la munte şi mi-au zis că dacă fac uşa cum trebuie, lună, plec». A făcut-o mai bine ca un meseriaş. Vă spun, pe ce punea mâna, reuşea întotdeauna să rezolve. Şi problemele la fel. Aşa a fost dintotdeauna“.

„Sandu este fin, delicat, discret“

Iubirea edilului pentru mare, este egală cu cea pentru munte, spun vecinii. Însă, recunosc faptul că Mazăre a fost întotdeauna atras de soare şi de căldură „ca în Brazilia“. Cei trei fraţi, erau plimbaţi, în vacanţe, de o familie prietenă, care nu a avut copii: „Familia Manoliu îi căra la mare şi la munte, peste tot. Nu aveau copiii şi aşa că s-au ataşat de ei. Şi cum părinţii nu aveau timp, plecau cu familia Manoliu în vacanţe. Şi acum mai au grijă de ei, să ştiţi. Au ţinut mult unii la ceilalţi şi nu i-au uitat copiii nici acum, când sunt mari. A fost o iubire reciprocă. Ea era economist şi el inginer constructor. Radu îi spunea nea Goguţă“. Despre „cei trei crai“ ai familiei Mazăre nu au decât cuvinte de laudă. Diferiţi, cei trei fraţi, Radu, Mihai şi Alexandru au fost mereu foarte apropiaţi. „Mihăiţă, blondul, este un pragmatic şi un priceput. Era în liceu şi aveau o bibliotecă imensă. Pentru că unele cărţi se stricaseră, le-a legat el, singur. Sandu este mai boem, mai visător, dar are un caracter foarte frumos. Este fin, delicat, discret“.

Ştefan Mazăre, un bărbat frumos

Mariana Chiriac nu crede în seriozitatea declaraţiei edilului, care povestea că pe patul de moarte, tatăl său l-a sfătuit să se însoare abia după 40 de ani. „La ei în casă s-a glumit mult întotdeauna. Aşa sunt ei, mai glumeţi. Cred că Radu n-a vorbit serios“. Însă, este convinsă că într-un final, primarul Constanţei îşi va găsi liniştea conjugală şi se va însura: „Într-adevăr, şi taică-su s-a însurat la 32 de ani. V-am zis că era un bărbat foarte frumos“. Vecinii povestesc că tatăl celor trei, Ştefan, a fost un bărbat şarmant, drăguţ. Cânta foarte frumos la chitară şi la voce. „Era centrul atracţiei la o petrecere, la o chermeză, la o întâlnire. Avea şarm foarte mult. Păcat că, mai târziu, sănătatea nu i-a permis să-şi vadă copiii aşa cum a vrut. A avut probleme cu inima şi i-a fost frică să se trateze aşa cum trebuia. Dacă se opera, poate scăpa. Şi doamna Mazăre este operată la inimă. Ea a fost mereu mai curajoasă, iar Radu o moşteneşte“, spune Mariana Chiriac. Cât despre Gabriela, mama lui Mazăre, nu are decât cuvinte de laudă: „Este o femeie excepţională. Le făcea prăjituri şi le organiza frumos zilele de naştere. Este cultă, citită... este ca o enciclopedie şi povesteşte foarte frumos. Ne spune mereu pe unde a fost şi ce a văzut. Este un om foarte optimist şi te încarcă cu energie pozitivă. A fost mereu discretă şi nu s-a gândit niciodată că va ajunge pe prima pagină a ziarelor“. Răducu, mezinul familiei Mazăre este deja antrenat de către tatăl său, pentru a deveni un bărbat adevărat: „El, Radu, are grijă de educaţia copilului. Vrea să fie curajos, aşa cum este el. Vrea să-l călească şi să-l facă un bărbat adevărat. Nu ştiu dacă îi seamănă Răducu foarte bine lui Radu, dar este un băiat disciplinat“.

„El vrea linişte, vrea soare“

Gustul pentru călătorii se pare că a fost moştenit de primar de la defunctul său tată: „Era foarte des trimis peste hotare de către Guvern şi probabil că i-a insuflat şi lui pasiunea pentru călătorie“. Vecinii din copilărie şi-ar dori ca Mazăre să ajungă preşedintele României, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru. „Face ceea ce promite şi mi-aş dori să ajungă preşedinte. Dar nu cred. El îmbină utilul cu plăcutul. El vrea linişte, vrea soare...“. ne-am încheiat dialogul cu evocarea dorinţelor din copilărie ale lui Radu Mazăre: „El a vrut să fie şef, întotdeauna. Chiar dacă nu se exprima, felul în care se purta spunea totul“

song of the day

step up 2

"La ce bun să te încăpăţânezi să te uiţi la picioarele femeilor: ştii dinainte cum se termină ele!“

este deja a doua postare pe ziua asta... se pare că mi-e dor de scris. dar am un plan pt mâine ;)

citatul din Bruckner (evident, nu am apucat să termin cartea) m-a făcut să-mi dau seama că plimbarea mea de astăzi nu ar fi trebuit să mă mire deloc. la ce bun să te plimbi prin Bucureşti şi să înjuri din moment ce ai ştiut din momentul în care ai închis uşa casei încotro te îndrepţi? prăfuită şi mizerabilă, zona de lângă Gara Basarab m-a îngrozit încă de aseara. se lucrează la noul pasaj şi este un şatier în toată regula. "Donşoară, este 12?“, m-a întrebat un muncitor pe lângă care treceam îmbufnată. era 12 fără 10. mi-e dor de mirosul mării mele, cu algele ei putrezinde, cu scoicile tăioase şi cu mizeria blamată de toată lumea. marea mea cel puţin miroase ... aici ţi se abolesc simţurile. revenind, am dat peste un taximetrist drăgut. era foarte supărat pentru că fusese la munte şi nu scăpase nici acolo de nesimţirea oamenilor. m-a dus în Ghencea. "Aici stau eu. nu este chiar aşa rău la meciuri, să ştiţi. mai ales la alea internaţionale, când vin jandarmi mulţi. le dau o cafea, o apă rece şi îi rog să-mi blocheze strada ca să nu parcheze ăia în faţa casei mele. în rest nu-i rău deloc. nu-s răi suporterii... da` uneori se mai bat. când ne-am mutat aici, eram speriaţi rău“, îmi povestea omul pe drumul de întoarcele. îi spun că sunt din Constanţa. "Aoleu, Mazăre ăla al vostru, ce-a mai făcut!“. nu ştiam ce să fac ... să-i iau apărarea sau să-l înjur odată cu omul. am preferat să zâmbesc şi să tac. dar el continuă: "ce faţă de drogat are! eu nu ştiu cum e.. l-am văzut numai la televizor, dar am plimbat cu taxiu` mulţi drogaţi. îi cunosc imediat. aşa are şi el faţă, de drogat. da` e rău, ca vanghelie al nostru“. amuzată, cobor. m-am întors acasă pe acelaşi drum prăfuit. un lucru este cert: Bucureştiul este mult mai gol şi mai aerisit decât Constanţa în perioada asta. şi, după cum am spus la început... ştii din start la ce să te astepţi. după praful enervant am ajuns într-o zona cu multă verdeaţă. aşa cum nu mai vezi acasă pe prea multe străzi. imaginaţi-vă că un cartier întreg este ca strada 1907 în plina primăvară. te plimbi printre copacii înverziţi şi nu mai realizezi unde te afli. te trezeşti brusc atunci cînd te loveşti de încă o construcţie. care, probabil a omorât nişte copaci. treci şi uiţi... suntem prea obişnuiţi ca să mai ţinem minte.

song of the day

concediu ... primele zile

cică sunt în concediu. evident, încă nu realizez. tot la 7 m-am trezit. teoretic azi ar cam fi a doua zi... oricum, cică e bine să nu te trezeşti cu gândul să pleci de acasă. nu s-a întâmplat nimic deosebit... în afară de drumul constanţa-bucureşti, de ieri. cum să explic... chiar este o aventură. am urcat din gară într-un autocar, noi şi sezoniştii care plecau acasă la ei. aventură... puţin zis. studii de caz... grămadă. lume pestriţă, discuţii amuzante şi la un moment dat... tăcere. a pus şoferul un film interesant. chiar merita văzut, chiar dacă se termină fff trist. pentru că îl văzusem am încercat să descopăr care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt. cartea mea de maşină, aşa cum îi zic. o căram după mine pentru momentele când mai aveam timp să o răsfoiesc. citisem cam jumătate din ea, în vreo opt luni. jenant acum am reuşit să ajung înspre final. oricum, concluzia... bărbaţii frustraţi dau mereu vina pe celălalt personaj din viaţa lor. şi, pentru că nu erau mulţumiţi de ei şi de relaţia lor (cei mai buni prieteni transformaţi în cei mai aprigi duşmani, care se înfruntau în orice plan şi ţineau cu tot dinadinsul să-şi demonstreze superioritatea artistică în faţa celuilalt), cei doi indivizi principali ai cărţii căutau nod în papură damelor din preajma lor. unul, din lipsă de ocupaţie şi plictiseală a început să caute altceva, chiar dacă acel altceva era mai urât, mai needucat şi nu tocmai pe placul lui. însă, era ALTCEVA. era ceva nou, neexplorat. este ciudat în primul rând să citeşti Bruckner cu destul de puţine conotaţii sexuale. însă, are o descriere absolut minunată: "este o linie a vieţii care freamătă în josul torsului, o tăietură de sabie, făcută de nu se ştie care războinic, trasând o parabolă graţioasă de la pântece până în josul spatelui....“ merită citită cartea pentru paginile astea (152-154). azi sper să o termin :)