joi, 4 iunie 2009
Tara neeuropeana, votez pentru Europa
Ne vom duce la vot duminică. Sau poate că nu. Poate că ni se va acri să punem ştampila. Sau mai există şi posibilitatea să nu ne pese.
L-am urmărit pe Mircea Badea care comenta, seara trecută, editorialul lui Robert Turcescu, care spune că „nu ştie pentru cine, dar ştie de ce". Şi mi-am pus şi eu întrebarea: de ce m-aş duce duminică la vot? Suntem mai europeni de când am intrat în UE? Avem mai puţine gropi, mai mulţi bani, suntem mai fericiţi, mai puţin frustraţi, mai liniştiţi?! Suntem zen şi nu ştiu eu? Văd pe stradă aceleaşi feţe posomorâte, aud aceleaşi scâncete ale copiilor înfometaţi, citesc aceleaşi ştiri despre băncile care lasă oamenii fără case pentru că nu-şi mai pot plăti creditele. Nu mă înţelegeţi greşit. Chiar nu sunt pro-absenteism la vot. Dimpotrivă, cred în exprimarea opiniilor, nutresc speranţa că la un moment dat vom avea parte de schimbare (sinceră să fiu, mai ales în plan local), că într-un anume moment vom putea zâmbi încrezători în ceva sau în cineva. De vom prinde sau nu vremurile alea, nu ştiu. Însă, vezi discursuri, auzi promisiuni şi te duci să pui ştampila pentru a trimite nişte indivizi în Parlamentul Europei. Da' de ce? La ce mă ajută pe mine? Am auzit discursuri electorale care-mi spuneau că „ei vor în PE, dar lasă interesele românilor acasă, dar noi suntem mai buni". Or fi mai buni. Măcar vorbesc mai frumos. Însă, cine ştie interesul românilor? Politicienii??? Vă rog...
Pentru a vă explica neîncrederea mea, vă povestesc ceva. Sonia este un înger de vreo cinci anişori. Are o bunică în loc de mama care a ales drumul Italiei. S-a dus la muncă, şi-a făcut acolo o familie nouă şi pe Sonia mea a lăsat-o aici. Un copil maturizat prea devreme, care crede cu toată puterea sufleţelului ei într-o culoare politică. Da, da.. nu am greşit. Îi place culoarea, îi plac fetele din partid... dar de fapt nu ştie nimic. O va ajuta partidul ei colorat să îşi vadă mama în curând? Va face partidul ei - sau oricare altul - traiul mai bun în România, în aşa fel încât mămica să se întoarcă acasă?! Mi-e greu să cred. Suntem europeni prin faptul că ne-am importat oamenii în toată Uniunea. Dar totuşi, în UE sau nu, Sonia are tot ochişorii trişti. Aşa că vă dau o idee de slogan electroral: aducem România în Europa! Pentru că suntem orice, numai europeni nu.
L-am urmărit pe Mircea Badea care comenta, seara trecută, editorialul lui Robert Turcescu, care spune că „nu ştie pentru cine, dar ştie de ce". Şi mi-am pus şi eu întrebarea: de ce m-aş duce duminică la vot? Suntem mai europeni de când am intrat în UE? Avem mai puţine gropi, mai mulţi bani, suntem mai fericiţi, mai puţin frustraţi, mai liniştiţi?! Suntem zen şi nu ştiu eu? Văd pe stradă aceleaşi feţe posomorâte, aud aceleaşi scâncete ale copiilor înfometaţi, citesc aceleaşi ştiri despre băncile care lasă oamenii fără case pentru că nu-şi mai pot plăti creditele. Nu mă înţelegeţi greşit. Chiar nu sunt pro-absenteism la vot. Dimpotrivă, cred în exprimarea opiniilor, nutresc speranţa că la un moment dat vom avea parte de schimbare (sinceră să fiu, mai ales în plan local), că într-un anume moment vom putea zâmbi încrezători în ceva sau în cineva. De vom prinde sau nu vremurile alea, nu ştiu. Însă, vezi discursuri, auzi promisiuni şi te duci să pui ştampila pentru a trimite nişte indivizi în Parlamentul Europei. Da' de ce? La ce mă ajută pe mine? Am auzit discursuri electorale care-mi spuneau că „ei vor în PE, dar lasă interesele românilor acasă, dar noi suntem mai buni". Or fi mai buni. Măcar vorbesc mai frumos. Însă, cine ştie interesul românilor? Politicienii??? Vă rog...
Pentru a vă explica neîncrederea mea, vă povestesc ceva. Sonia este un înger de vreo cinci anişori. Are o bunică în loc de mama care a ales drumul Italiei. S-a dus la muncă, şi-a făcut acolo o familie nouă şi pe Sonia mea a lăsat-o aici. Un copil maturizat prea devreme, care crede cu toată puterea sufleţelului ei într-o culoare politică. Da, da.. nu am greşit. Îi place culoarea, îi plac fetele din partid... dar de fapt nu ştie nimic. O va ajuta partidul ei colorat să îşi vadă mama în curând? Va face partidul ei - sau oricare altul - traiul mai bun în România, în aşa fel încât mămica să se întoarcă acasă?! Mi-e greu să cred. Suntem europeni prin faptul că ne-am importat oamenii în toată Uniunea. Dar totuşi, în UE sau nu, Sonia are tot ochişorii trişti. Aşa că vă dau o idee de slogan electroral: aducem România în Europa! Pentru că suntem orice, numai europeni nu.
miercuri, 3 iunie 2009
marți, 2 iunie 2009
luni, 1 iunie 2009
duminică, 31 mai 2009
sonia PD-L-ista - poveste de 1 iunie
Ea este Sonia, cel mai dulce copil pe care l-am văzut vreodată. are vreo patru sau cinci anişori. o ştiu de vreun an şi ceva şi nu cred că am văzut-o tristă până acum. râde mereu. însă niciodată nu mi-am dat seama cum un copil cu zâmbetul pe buze are ochii atât de... trişti. ieri am mers la o plimbare cu Sonia. stătea în maşină, în spatele meu şi-mi povestea diferite chestii. d-ale ei. la un moment dat îmi spune uitându-se fix în ochii mei:
Corina, eu nu vreau să plec în Italia.
De ce Sonia?
Păi tătăica nu vrea să mă dea acolo. Ştii, acolo sunt Andrei şi Giuseppe (fraţii ei).
Dar nu îţi este dor de mami?
Eeee... ba da... - a spus ea neconvingător. Dar trebuie să-mi trimită procura (?!?!?!) Şi dacă mă duc stau doar o zi. mă duc cu tătăica. şi... ştii. eu nu vreau să plec pentru că vreau să te văd în fiecare zi - mi-a spus Sonia şi m-a blocat.
am plecat ochii şi nu am mai ştiut ce să-i spun. chiar nu mi-am găsit cuvintele. mi-am amintit că mama ei este plecată de ani buni în Italia. acolo s-a recăsătorit şi a mai făcut un copil. l-a luat pe Andrei din România, iar pe Sonia a lăsat-o în grija bunicilor care o tratează ca pe o prinţesă. nu-s oameni cu bani, însă copilului nu-i lipseşte nimic. decât mama. repet, este un copil vesel mereu. mergând pe stradă spune: "Corina, uite... PSD!!!“. Tătăica este PD-L-ist convins iar prin gardul casei lor poţi vedea un mare afiş cu EBA care ia atitudine. Sonia ştie cine e Băsescu şi îi place de el. nu ştie cine e Boc dar zâmbeşte frumos când aude de Elena Udrea. spune că este frumoasă. Soniei îi plac rujurile, lacurile de unghii, hainele frumoase şi îngheţata. vorbeşte mult, piţigăiat, dar foarte frumos. vorbeşte mereu despre Stătică şi Flăcărica (mi-a zis ea că-s personajele telenovelei cu ţigani) şi vrea să asculte manele. cântă, dansează şi... după cum este vorba românească, îi vorbeşte şi curu'. ieri, după ce am plimbat-o a primit un cadou de la tătăica: o eşarfă cu PD-L. mândră, m-a pus să i-o aşez la gât şi mi-a spus răspicat: de acum încolo să-mi spui Sonia PD-L-ista. la mulţi ani de ziua copilului, Sonia mea :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)