joi, 13 noiembrie 2014
miercuri, 12 noiembrie 2014
Stockholm-ul României - păreri despre ţara mea
Este
prima dată când scriu despre această campanie. M-a scârbit, dar parcă a
fost mai liniştită decât altele. O spun din start: am votat şi votez
Iohannis. Însă, candidatul Iohannis nu m-a convins. Îmi plac indivizii
mai incisivi, mai repezi, cu vorbele la ei, cu reacţie. Un preşedinte
trebuie să aibă reacţie. Iohannis merge pe principiul "şi melcul,
ţuşti!", iar stilul acesta îmi displace. În primul tur am votat
matematic. Fără convingere. Am sperat că cel cu şansele cele mai mari de
a-l bate pe Ponta, Iohannis, va obţine un scor mai bun. Dacă era
altfel... aş fi votat cu Macovei. Înjuraţi-mă, aveţi voie! Acum nu-l
votez pe Iohannis, ci votez anti-Ponta. Este simplu. Mi-e groază când mă
gândesc la faptul că, avându-l pe Ponta preşedinte de ţară, Mazăre nu
va mai avea nicio oprelişte. Va fi chiar mai rău decât este acum. MI-E
GROAZĂ!
Însă, ne merităm soarta. Pentru că noi, românii, suferim de cea mai acută formă a sindromului Stockholm. Ne iubim torţionarii.
De-a lungul vremii am observat mai multe comportamente aberante, patologice, ale acestei naţii.
Comunismul ne-a afectat în asemenea hal încât am devenit un popor suferind, nebun, imoral, infantil, lipsit de dorinţe fireşti, fără instinct de conservare, un popor de masochişti, de violaţi, de schingiuiţi, de oameni care, după ce-şi ling rănile şi se spală de pişatul în care au zăcut în urma torturii se întorc zâmbitori şi drăgăstoşi la torţionar.
Suntem noi, cei care trăiesc încă în comunism. Cei pentru care 25 de ani au stat în loc, n-au trecut. Cei care sunt, încă, pe vremea lui Ceuşescu. Aşa ne dezvoltăm, nu putem scăpa. De fapt nu ne-am dezvoltat. Mentalul colectiv, cel bolnav, distrus, suferind, aşa funcţionează. Memoria colectivă a acestui popor este grav avariată. Am uitat cine suntem şi ce putem face. Nu ştim despre noi decât că suntem laşi, trădători, leneşi, mâncăi, boieri, artişti, petrecăreţi, încuiaţi la minte, bârfitori, moralişti, pseudo-ospitalieri.Ţara în care BMWu` valorează mai mult decât o diplomă, o ţară de oameni răi, avari, ipocriţi, care nu ştiu să aibă grijă şi să îi aprecieze pe cei apropiaţi, ci numai pe străini. O ţară de femei maltratate şi de copii mutilaţi sufleteşte, de beţivi, de curvari, de bipolari, de hoţi, de beizadele care se cred Dumnezei, un loc în care ţi se refuză până şi dreptul la sănătate. Ne mirăm că ni se refuză dreptul la vot, la opinie?
Se vede cum suntem din felul în care ne tratăm ţara. Votul ăsta mult dezbătut este, de fapt, singurul lucru pe care îl faci pentru ţara ta. Pentru viitorul ei, nu pentru economie, nu pentru PIB sau alte cele: PENTRU ŢARĂ! Pentru copiii şi părinţii tăi. Dar nu avem noţiunea asta. Mie îmi vine să plâng când mă gândesc că mama o să trăiască, în anii crunţi ai bătrâneţii, aici. Aş fi în stare de orice să împiedic asta!
M-am uitat aseară la marea răfuială între candidaţi. Aia nu a fost dezbatere, ci o joacă de copii, cu unul mai mutulică, mai bine crescut, care se crede uşor superior, probabil că are note mai bune şi provine dintr-o familie mai înstărită, şi un altul care pare puţin complexat de mediul din care provine, care atacă pentru a se apăra, pentru a para întrebările incomode, care şi-a schimbat gagica odată ce-a prins "cheag" din punct de vedere financiar. Şi-a luat fată de om bogat din sat, cu mai multe vite şi cu influenţă la primar. Dar el, băiat descurcăreţ, cu vorbele la el, nu ştie ce-i aia subtilitatea, ci stăpâneşte doar miştocăria. Când îl vede p-ăla mai simţit, simte nevoia să-l calce în picioare. "Ce, mă, eşti şmecher? Ai casetofon şi video? Ţi-a luat mă-ta haină de piele, futu-te-n gură! Eu sunt mai tare, bă, că sunt ginerele lu' cutare şi am ajuns să conduc CAP-ul din sat, cel mai bogat din judeţ", spune el, scuipă o coajă de sămânţă şi pleacă pe ritmurile unei melodii cântate de Guţă.
Poate cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în facultate, pentru mine, ca om, a fost că orice complex de superioritate vine dintr-unul de inferioritate. Asta am văzut aseară la candidatul Ponta. Adevărata faţă a unui băieţaş complexat.
Şi eu am fost complexată aseară. Din cauza candidaţilor slabi, din cauza lipsei de alternativă, pentru că trebuie să votez anti şi nu pro. Nu am putut asista la toată dezbaterea. Pur şi simplu nu am rezistat. Azi am citit cele mai multe dintre reacţii. Niciuna nu m-a convins. Iohannis nu ştie tot ce trebuie, e clar. Ponta e nesimţit şi oportunist.... asta ştiam deja. România nu va avea preşedinte - asta este cel mai grav.
România va avea un Ponta. Naivă cum sunt, încă sper să mă înşel. Nu îmi place că este comparat cu Micky Mouse.... mi se pare o jignire adusă simpaticului şoricel al lui Disney. El a făcut istorie. Ponta nu va face nimic. Va aduce România acolo unde îi este locul: în nişte vremuri pe care inconştient ni le dorim. Nouă nu ne place libertatea. 25 de ani nu au fost de ajuns pentru a ne obişnui cu ea, pentru a ne bucura de ea. Nouă ne place jugul. Că doar asta suntem, vite. În concluzie, noi, iubitorii de cozi, de mocangeală, de mizerii, de bârfe, indivizi în stare să-i judecăm numai pe alţii, dar pe noi niciodată, vom readuce ţara acolo unde s-a tot învârtit ca într-o găleată să ajungă: fix de unde am plecat.
O merităm noi, oameni care nu ne preţuim libertăţile. O merită clasa politică, cea care a promovat non-valori, care nu s-a gândit la viitor, ci numai la prezentul din conturile lor. O merită afaceriştii, cei care au susţinut mereu nu pe cine ar fi fost normal, ci doar pe cel care putea să le facă vreun serviciu. Din păcate, România nu o merită.
Însă, ne merităm soarta. Pentru că noi, românii, suferim de cea mai acută formă a sindromului Stockholm. Ne iubim torţionarii.
De-a lungul vremii am observat mai multe comportamente aberante, patologice, ale acestei naţii.
Comunismul ne-a afectat în asemenea hal încât am devenit un popor suferind, nebun, imoral, infantil, lipsit de dorinţe fireşti, fără instinct de conservare, un popor de masochişti, de violaţi, de schingiuiţi, de oameni care, după ce-şi ling rănile şi se spală de pişatul în care au zăcut în urma torturii se întorc zâmbitori şi drăgăstoşi la torţionar.
Suntem noi, cei care trăiesc încă în comunism. Cei pentru care 25 de ani au stat în loc, n-au trecut. Cei care sunt, încă, pe vremea lui Ceuşescu. Aşa ne dezvoltăm, nu putem scăpa. De fapt nu ne-am dezvoltat. Mentalul colectiv, cel bolnav, distrus, suferind, aşa funcţionează. Memoria colectivă a acestui popor este grav avariată. Am uitat cine suntem şi ce putem face. Nu ştim despre noi decât că suntem laşi, trădători, leneşi, mâncăi, boieri, artişti, petrecăreţi, încuiaţi la minte, bârfitori, moralişti, pseudo-ospitalieri.Ţara în care BMWu` valorează mai mult decât o diplomă, o ţară de oameni răi, avari, ipocriţi, care nu ştiu să aibă grijă şi să îi aprecieze pe cei apropiaţi, ci numai pe străini. O ţară de femei maltratate şi de copii mutilaţi sufleteşte, de beţivi, de curvari, de bipolari, de hoţi, de beizadele care se cred Dumnezei, un loc în care ţi se refuză până şi dreptul la sănătate. Ne mirăm că ni se refuză dreptul la vot, la opinie?
Se vede cum suntem din felul în care ne tratăm ţara. Votul ăsta mult dezbătut este, de fapt, singurul lucru pe care îl faci pentru ţara ta. Pentru viitorul ei, nu pentru economie, nu pentru PIB sau alte cele: PENTRU ŢARĂ! Pentru copiii şi părinţii tăi. Dar nu avem noţiunea asta. Mie îmi vine să plâng când mă gândesc că mama o să trăiască, în anii crunţi ai bătrâneţii, aici. Aş fi în stare de orice să împiedic asta!
M-am uitat aseară la marea răfuială între candidaţi. Aia nu a fost dezbatere, ci o joacă de copii, cu unul mai mutulică, mai bine crescut, care se crede uşor superior, probabil că are note mai bune şi provine dintr-o familie mai înstărită, şi un altul care pare puţin complexat de mediul din care provine, care atacă pentru a se apăra, pentru a para întrebările incomode, care şi-a schimbat gagica odată ce-a prins "cheag" din punct de vedere financiar. Şi-a luat fată de om bogat din sat, cu mai multe vite şi cu influenţă la primar. Dar el, băiat descurcăreţ, cu vorbele la el, nu ştie ce-i aia subtilitatea, ci stăpâneşte doar miştocăria. Când îl vede p-ăla mai simţit, simte nevoia să-l calce în picioare. "Ce, mă, eşti şmecher? Ai casetofon şi video? Ţi-a luat mă-ta haină de piele, futu-te-n gură! Eu sunt mai tare, bă, că sunt ginerele lu' cutare şi am ajuns să conduc CAP-ul din sat, cel mai bogat din judeţ", spune el, scuipă o coajă de sămânţă şi pleacă pe ritmurile unei melodii cântate de Guţă.
Poate cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în facultate, pentru mine, ca om, a fost că orice complex de superioritate vine dintr-unul de inferioritate. Asta am văzut aseară la candidatul Ponta. Adevărata faţă a unui băieţaş complexat.
Şi eu am fost complexată aseară. Din cauza candidaţilor slabi, din cauza lipsei de alternativă, pentru că trebuie să votez anti şi nu pro. Nu am putut asista la toată dezbaterea. Pur şi simplu nu am rezistat. Azi am citit cele mai multe dintre reacţii. Niciuna nu m-a convins. Iohannis nu ştie tot ce trebuie, e clar. Ponta e nesimţit şi oportunist.... asta ştiam deja. România nu va avea preşedinte - asta este cel mai grav.
România va avea un Ponta. Naivă cum sunt, încă sper să mă înşel. Nu îmi place că este comparat cu Micky Mouse.... mi se pare o jignire adusă simpaticului şoricel al lui Disney. El a făcut istorie. Ponta nu va face nimic. Va aduce România acolo unde îi este locul: în nişte vremuri pe care inconştient ni le dorim. Nouă nu ne place libertatea. 25 de ani nu au fost de ajuns pentru a ne obişnui cu ea, pentru a ne bucura de ea. Nouă ne place jugul. Că doar asta suntem, vite. În concluzie, noi, iubitorii de cozi, de mocangeală, de mizerii, de bârfe, indivizi în stare să-i judecăm numai pe alţii, dar pe noi niciodată, vom readuce ţara acolo unde s-a tot învârtit ca într-o găleată să ajungă: fix de unde am plecat.
O merităm noi, oameni care nu ne preţuim libertăţile. O merită clasa politică, cea care a promovat non-valori, care nu s-a gândit la viitor, ci numai la prezentul din conturile lor. O merită afaceriştii, cei care au susţinut mereu nu pe cine ar fi fost normal, ci doar pe cel care putea să le facă vreun serviciu. Din păcate, România nu o merită.
luni, 10 noiembrie 2014
Mississippi Mud Pie cu frunze de ciocolată
Este o reţetă care pare muuult mai complicată decât este.
Reţeta o găsiţi aici (www.ecuisine.ro/retete/bloguri-culinare/mississippi-mud-pie) şi este una dintre cele mai celebre ale lui Gordon Ramsay. Cine nu-l place pe Gordon? :D
Fiţi convinşi că o să vă cucerească. Este o prăjitură cu adevărat extraordinară, cu diferite texturi, pe straturi, cu arome minunate care îţi lasă o stare de bine. Uitaţi, cam aşa se văd straturile
Eu am ales să ornez prăjitura (pe care, de această dată, am făcut-o în tavă rotundă, să arate a tort. dar se poate coace în tavă de orice formă vă convine şi vă place :)) cu frunze de ciocolată. Nu sunt greu de făcut, dar trebuie ceva răbdare.
Cum se fac?
Se cheleşte un trandafir japonez :D se spală bine frunzele. Se topeşte ciocolată albă (sau de care vă place, dar eu am vrut frunze colorate)la bain marie. Încă un pont: cel mai bine topiţi ciocolata într-un vas yena. O să vedeţi cât de simplu e aşa. Odată topită, ciocolata se împarte în mai multe... grămăjoare. Fiecare dintre acestea va primi o altă culoare cu ajutorul, bineînţeles, coloratului alimentar. Apoi, cu o pensulă ori cu ce aveţi la dispoziţie, întindeţi uniform ciocolata PE SPATELE FRUNZEI. Adică pe partea cu nervurile mai proeminente. După ce aţi acoperit toate frunzele este necesar să le băgaţi la congelator. Nici mpcar nu trebuie să le lăsaţi mult timp acolo pentru că ciocolata se întăreşte foarte repede. Cu grijă trageţi frunza adevărată de codiţă (aşa e, am uitat să precizez, frunzele trebuie să aibă codiţă) până se desprinde de tot de cea dulce şi colorată. Şi cam asta e "vrăjitoria". Oricum, frunzele mele au făcut senzaţie :D
Enjoy!
Reţeta o găsiţi aici (www.ecuisine.ro/retete/bloguri-culinare/mississippi-mud-pie) şi este una dintre cele mai celebre ale lui Gordon Ramsay. Cine nu-l place pe Gordon? :D
Fiţi convinşi că o să vă cucerească. Este o prăjitură cu adevărat extraordinară, cu diferite texturi, pe straturi, cu arome minunate care îţi lasă o stare de bine. Uitaţi, cam aşa se văd straturile
Eu am ales să ornez prăjitura (pe care, de această dată, am făcut-o în tavă rotundă, să arate a tort. dar se poate coace în tavă de orice formă vă convine şi vă place :)) cu frunze de ciocolată. Nu sunt greu de făcut, dar trebuie ceva răbdare.
Se cheleşte un trandafir japonez :D se spală bine frunzele. Se topeşte ciocolată albă (sau de care vă place, dar eu am vrut frunze colorate)la bain marie. Încă un pont: cel mai bine topiţi ciocolata într-un vas yena. O să vedeţi cât de simplu e aşa. Odată topită, ciocolata se împarte în mai multe... grămăjoare. Fiecare dintre acestea va primi o altă culoare cu ajutorul, bineînţeles, coloratului alimentar. Apoi, cu o pensulă ori cu ce aveţi la dispoziţie, întindeţi uniform ciocolata PE SPATELE FRUNZEI. Adică pe partea cu nervurile mai proeminente. După ce aţi acoperit toate frunzele este necesar să le băgaţi la congelator. Nici mpcar nu trebuie să le lăsaţi mult timp acolo pentru că ciocolata se întăreşte foarte repede. Cu grijă trageţi frunza adevărată de codiţă (aşa e, am uitat să precizez, frunzele trebuie să aibă codiţă) până se desprinde de tot de cea dulce şi colorată. Şi cam asta e "vrăjitoria". Oricum, frunzele mele au făcut senzaţie :D
Enjoy!
duminică, 9 noiembrie 2014
Double chocolate cheesecake cupcakes
Acesta este, de departe, cheesecake-ul meu preferat. L-am găsit pe un site şi l-am gătit prima dată acum câţiva ani. Şi încă e în top :D De data aceasta am ales să-l pregătesc în porţii mai mici, adică în hârtiuţe de cupcakes. A ieşit minunat :D Este un cheesecake fin, dulce, aromat, poate fi foarte bine alăturat unor fructe acrişoare... are tot ce îi trebuie.
Ingrediente:
pentru blat
220-250 ge biscuiţi digestivi
70-80 gr unt topit
pentru compoziţie
500 gr brânză de vaci (eu folosesc numai Delaco. este fină, nu are apă, este perfectă)
125 gr cremă brânză Philadelphia
100 gr zahăr (eu pun brun)
3 ouă
180 gr ciocolată albă
180 gr ciocolată amăruie sau cu lapte, după gustul fiecăruia
esenţă de vanilie
Biscuiţii se mărunţesc bine (cu ajutorul unui aparat tocător) apoi se omogenizează untul topit. Compoziţia se aşează în tavă sau în hârtiile de cupcakes, se presează bine şi se păstrează la frigider până este gata compoziţia de cheesecake.
Se bat ouăle cu zahărul, apoi re adaugă restul ingredientelor şi se amestecă bine, bine. Compoziţia se împarte în două părţi egale.
Se topeşte ciocolata albă la bain marie şi se omogenizează în jumătate din compoziţie. Cu grjă, să nu rămână cocoloaşe. Se aşează în tavă, peste blatul de biscuiţi, şi se dă la cuptor până se întăreşte puţin, pentru a se păstra starturile separate.
Apoi se procedează la fel cu ciocolata cu lapte şi cu jumătatea de compoziţie rămasă. Este foarte simplu.
Se dă la cuptor 30-45 min, în funcţie de puterea acestuia. Eu, spre exemplu, coc orice la un cuptor electric, nu dintr-acela fancy :), ci la unul turcesc, dreptunghiular. Fiind mai mic, preparatele se coc mai repede (este ideal pentru pizza)
Se ornează cu frişcă bătută cu zahăr pudră şi cu orice vă mai place.
Acum, revenind la cupcakes-urile mele.
Aşa cum am spus, coc la un cuptor mai mic. Aşa că tava mea de cupcakes nu încape. Însă, am găsit o soluţie simplă şi foarte ieftină. Am găsit la Auchan (cred că au peste tot) forme de aluminiu. Pun în ele hârtiile de cupcakes şi ies foarte bine.
Cupcakes-urile clasice cresc foarte bine şi se coc minunat :D
Exemplu: Cupcakes cu Oreo şi ganache de ciocolată albă (va urma reţeta)
Cam asta este tot. În cel mult o oră aveţi gata desertul perfect! Trebuie să lăsaţi cheesecake-ul să se răcească, abia apoi îl ornaţi. Lăsaţi-l câteva ore la frigider.
Aşa arată în versiunea normală, rotundă, decorat cu afine
Dacă doriţi să mai vedeţi şi alte chestiuţe făcute de mine uitaţi-vă pe www.facebook.com/corissweets
Enjoy!
Ingrediente:
pentru blat
220-250 ge biscuiţi digestivi
70-80 gr unt topit
pentru compoziţie
500 gr brânză de vaci (eu folosesc numai Delaco. este fină, nu are apă, este perfectă)
125 gr cremă brânză Philadelphia
100 gr zahăr (eu pun brun)
3 ouă
180 gr ciocolată albă
180 gr ciocolată amăruie sau cu lapte, după gustul fiecăruia
esenţă de vanilie
Biscuiţii se mărunţesc bine (cu ajutorul unui aparat tocător) apoi se omogenizează untul topit. Compoziţia se aşează în tavă sau în hârtiile de cupcakes, se presează bine şi se păstrează la frigider până este gata compoziţia de cheesecake.
Se bat ouăle cu zahărul, apoi re adaugă restul ingredientelor şi se amestecă bine, bine. Compoziţia se împarte în două părţi egale.
Se topeşte ciocolata albă la bain marie şi se omogenizează în jumătate din compoziţie. Cu grjă, să nu rămână cocoloaşe. Se aşează în tavă, peste blatul de biscuiţi, şi se dă la cuptor până se întăreşte puţin, pentru a se păstra starturile separate.
Apoi se procedează la fel cu ciocolata cu lapte şi cu jumătatea de compoziţie rămasă. Este foarte simplu.
Se dă la cuptor 30-45 min, în funcţie de puterea acestuia. Eu, spre exemplu, coc orice la un cuptor electric, nu dintr-acela fancy :), ci la unul turcesc, dreptunghiular. Fiind mai mic, preparatele se coc mai repede (este ideal pentru pizza)
Se ornează cu frişcă bătută cu zahăr pudră şi cu orice vă mai place.
Acum, revenind la cupcakes-urile mele.
Aşa cum am spus, coc la un cuptor mai mic. Aşa că tava mea de cupcakes nu încape. Însă, am găsit o soluţie simplă şi foarte ieftină. Am găsit la Auchan (cred că au peste tot) forme de aluminiu. Pun în ele hârtiile de cupcakes şi ies foarte bine.
Exemplu: Cupcakes cu Oreo şi ganache de ciocolată albă (va urma reţeta)
Cam asta este tot. În cel mult o oră aveţi gata desertul perfect! Trebuie să lăsaţi cheesecake-ul să se răcească, abia apoi îl ornaţi. Lăsaţi-l câteva ore la frigider.
Aşa arată în versiunea normală, rotundă, decorat cu afine
Dacă doriţi să mai vedeţi şi alte chestiuţe făcute de mine uitaţi-vă pe www.facebook.com/corissweets
Enjoy!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)