cele mai perfecte imperfecte :))

totul a pornit de la clipul din postul de mai jos ...

corinutza samoila: http://www.youtube.com/watch?v=EXEfg4-9BnY

corinutza samoila: sa te uiti ce zice asta la inceput

corinutza samoila: nu tre` sa auzi

corinutza samoila: ca scrie

Alinutza Alina: da stiu

Alinutza Alina: mi-a plakut mult filmul

corinutza samoila: dapi

Alinutza Alina: romanticos rau

Alinutza Alina: nu mai gasesti asha ceva cori..stai lin

corinutza samoila: mie imi place coloana sonora

Alinutza Alina: dc cumva ti-e frica ca o sa dai peste unu kre sa simta asha ceva...

Alinutza Alina: :))))))))

corinutza samoila: aa

corinutza samoila: nu nu

corinutza samoila: da` era frumos

corinutza samoila: ce zicea

corinutza samoila: ca daca mie mi`ar zice unu` l nu l`as crede

corinutza samoila: asa ceva vezi si auzi numai in filme

Alinutza Alina: nu e vb de crezut..

Alinutza Alina: e vb de moment..

Alinutza Alina: s de starea pe kre o ai

Alinutza Alina: pentru ca in anumite momente poti crede anumite chestii..

Alinutza Alina: s chiar sa zici chestii pe kre le crezi din tot sufletul

Alinutza Alina: insa a doua zi..totul sta altfel

Alinutza Alina: poate

corinutza samoila: da

corinutza samoila: probabil

corinutza samoila: eu uneori... spun chestii si nu stiu de ce .. cum zici tu.. ca se potrivesc cu momentu`

corinutza samoila: si le cred atunci

corinutza samoila: si dup`aia gandesc

corinutza samoila: si e rau

corinutza samoila: ca nu`mi mai vine sa ma cred

Alinutza Alina: :))))

corinutza samoila: suntem dezechilibrate ??

corinutza samoila: sau sunt

Alinutza Alina: clar..

corinutza samoila: yo

Alinutza Alina: eu nici nu imi mai fac probleme ca nu as fi

Alinutza Alina: nu

corinutza samoila: mai tii minte cum ma mintzeam yo ca`l iubesc pe cristi

corinutza samoila: de muream

corinutza samoila: cat m`a tinut

corinutza samoila: ??

Alinutza Alina: u t ambalezi mereu la inceput s ai impresia ca simti chestii..asta e faza..

Alinutza Alina: pe parcurs te desumfli

corinutza samoila: exact

corinutza samoila: cand incep sa gandesc

corinutza samoila: sunt ca o gogoasa

corinutza samoila: corinutza gogosicutza

Alinutza Alina: iar eu sunt cu NU in brate

corinutza samoila: suntem perfecte in imperfectiunea noastra

Alinutza Alina: clar

Alinutza Alina: cele mai perfecte imperfecte

corinutza samoila: evident

corinutza samoila: pacat ca numai noi credem asta

corinutza samoila: despre noi

no words necessary...

Seth: I would rather have had one breath of her hair, one kiss from her mouth, one touch of her hand, than eternity without it. One.

friday...?!?!.. today is monday ;)

„Nu le... plac munca la rromi“

16 iunie 2007

# Hai la muncă, să muncim, dă Doamne să nu găsim # Sub acest generic s-ar fi putut desfăşura Bursa Generală pentru persoanele de etnie rromă

Intro
„Meseria este brăţară de aur“, spune un vechi şi binecunoscut proverb. Însă, se pare că, pentru o anumită categorie de oameni, brăţara metaforică, aducătoare de bani şi de o anumită bunăstare, nu se potriveşte şi pace.

Etnia rromă este privită cu foarte multe prejudecăţi într-o ţară cum este a noastră, în care ei sunt văzuţi vinovaţi pentru toate relele posibile. „Nu le place munca la ţigani“ a fost pe buzele tuturor ieri, când Agenţia Judeţeană de Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa, a organizat o Bursă de ocuparea a locurilor de muncă, pentru etnicii rromi. Planificat să înceapă la 09.00, evenimentul nu s-a bucurat de o foarte mare apreciere din partea celor care ar fi trebuit să se îmbulzească să-şi caute de muncă. Am auzit de prea multe ori păreri de genul „Pe noi nu ne angajează nimeni, patronii fug de noi şi nu înţelegem de ce“. Oricum, printre cei maxim 50 de participanţi de la prima oră, foarte mulţi au venit să caşte gura sau să mai intre în vorbă cu oamenii. Puţinii interesaţi cu adevărat de un job au vorbit cu angajatorii şi au mărturisit că ar fi în stare să accepte orice fel de muncă, oricât de grea sau de prost plătită ar fi, numai ca să aibă un ban în buzunar şi să poată lua de mâncare la copii. Un autocar a adus un grup de rromi din Ovidiu, care aşteptau începerea evenimentului. Şi Bursa a fost deschisă. După un mic speech al Emiliei Murineanu, directoarea AJOFM-ului local, în care a încercat, bine dispusă ca de obicei, să dea un suflu optimist puţinilor prezenţi. Cel mai mic participant la Bursă are două luni şi a venit împreună cu părinţii, pentru a găsi un loc de muncă. „Soţul meu caută de muncă“, povesteşte mama sugarului, într-o română stricată. „Eu sunt turcoaică, am 28 de ani, iar soţul meu a lucrat cu ziua până acum. Caută şi el ceva de muncă“, povesteşte femeia, care a recunoscut că nu a călcat niciodată pe la şcoală, că nu ştie câţi ani are soţul său, dar nici nu are habar cum i se scrie numele.

Gina, patroana, reclamă lipsa de educaţie

Un grup de tineri se tot uitau la standurile angajatorilor şi şi-au găsit, până la urmă, de lucru, sau cel puţin promisiuni, în construcţii. „Am mai muncit până acum în construcţii, la negru. Vrem ceva serios, pentru că nu ne place să stăm acasă“, spun cei doi. Lângă ei, o tânără îi superviza îndeaproape. „Eu nu am venit pentru angajare, am venit cu băieţii. Eu sunt angajată, am 24 de ani. Lucrez de mult, sunt patroană, am societatea mea şi mă ocup cu vânzări“, ne-a povestit Gina, patroana. Puţin nemulţumită de situaţie, fata spune pe un ton iritat că fără şcoală nu faci nimic şi că problema cea mai mare este că rromilor nu le „plac“ munca şi că fetele nu sunt trimise la şcoală. Bună observaţia, dacă este să ţinem cont de faptul că majoritatea participanţilor la bursa de ieri au fost de gen masculin.

Cu frica de ciordeală

Câteva femei se uitau curioase la oferte. Discutau, se consultau şi încercau, puţin timide, să se apropie de birourile de angajări. În tot acest timp, ofertanţii locurilor de muncă se străduiau din răsputeri să-şi ţină telefoanele mobile şi borsetele ferite de ochii viitorilor angajaţi. „Nu contează ce loc de muncă e, să fie plătită şi să fim şi noi mulţumiţi ca muncitor. Acum nu avem niciun loc de muncă, d-asta am venit aici. Noi suntem din Ovidiu şi stăm foarte prost cu banii. Dacă ne asigură transportul, suntem foarte mulţumiţi. Şi pe trei milioane m-aş duce la muncă, dar să mi se asigure transportul“, spune Constanţa Tudor, de 42 de ani. Femeia, care recunoaşte că are doar şase clase, spune că a lucrat ultima dată vara trecută, în Mamaia. Lângă ea, o fetişcană îşi tot dădea coate cu prietenele ei. „Am venit să mă angajez, ca orice, numai să muncesc. Până acum nu am mai avut loc de muncă, dar ştiu eu ce este greu la muncă. Am doar şase clase, nu contează ce loc de muncă o să găsesc“, spune vioaie Nicoleta, care abia a atins vârsta majoratului.

„Hay que trabajar cada dia mas!“

Din grupul de oameni care se plimba de la birou la birou, unul iese în evidenţă, prin statura impozantă. Merge greu, legănat şi se interesează ce locuri ar fi bune şi pentru el. Din păcate, fără niciun rezultat. „Eu de meserie sunt fochist, mecanic de încălziri centrale. Am lucrat 33 de ani. Asemenea posturi nu se mai găseşte. Sunt în evidenţă la doamna Elena de la Forţele de Muncă şi de un an şi jumătate încerc să-mi găsesc ceva şi nu găsesc pe meseria mea. Nu vreau să fac altceva, eu asta am învăţat, asta sunt capabil să o fac oricând“, s-a destăinuit bărbatul, mândru purtător al unui tricou cu Che Guevarra, pe care scria mare „Hay que trabajar cada dia mas!“ (Trebuie să munceşti în fiecare zi mai mult!). Nici măcar reprezentanţii Partidei Rromilor nu au fost mai entuziasmaţi. Plictisit sau dezamăgit de absenţa etnicilor de la Bursă, Mircea Trandafir, reprezentantul Partidei, se odihnea la un moment dat pe scările AJOFM-ului. Un zvon a anunţat venirea unui grup mai numeros de rromi, care se adunaseră în Piaţa Griviţei, în aşteptarea conducerii partidei, însă şi aceştia s-au lăsat foarte mult aşteptaţi. Oricum, ideea generală a fost că rromilor nu le surâde munca şi că „nu vin pentru că nu le place munca şi aşa au fost făcuţi“, după cum spunea un participant.

fiti barbati!

totul a pornit de la o reclamă... evident, vorbeam cu Alina. din vorbă în vorbă ne-am dat seamă că indiferent de vârstă, toţi reprezentanţii sexului "tare“ au nevoie de îndemnul ăsta. mai sunt bărbaţii... bărbaţi? se pare că au renunţat la ideea asta. ei se plâng de mama focului că simt dureri pe unde nici cu gândul nu gândeşti, se poartă ca nişte adolescente care se pregătesc de club atunci când se îmbracă să iasă din casă, se dau de ceasul morţii atunci când ceva nu le iese... şi aşa mai departe. ca să nu mai vorbim de chestii de genul: "Oh, Doamne, m-am îngrăşat!!!“, "nu mai arăt aşa bine ca acum câţiva ani“, "nu-mi stă bine în roz??“. mie, sincer, mi se face silă. dar, cu toate astea, încerc să înţeleg. am explicat la un moment dat de ce refuz să mai accept anumite relaţii. că nu mai pot face pe terapeutul cuiva, mai ales când acel cineva se presupune că este prietenul meu. însă, cu toate astea, mă lovesc mereu de situaţii de genul ăsta. evident, am dat vina pe mine în prima fază. "Eu îi atrag pe toţi ăştia“, mi-am zis într-un exces de "mea culpa“. ERONAT! cred că pe lumea asta nu mai există un singur bărbat normal, cu capul pe umeri, care să nu prefere lamentările patetice şi să realizeze că femeia de lângă el nu este doar un obiect al bunăstării lor psihice. refuz să ridic pe cineva în slăvi dacă nu merită. refuz să fac pe bărbatul şi să-i fac masculului de lângă mine complimente numai pentru a-i creşte lui stima de sine. NU NU NU! aloooo, tâmpiţeilor! credeţi că noi, amărâtele de femei de vă populăm existenţele stăm mai bine cu nervii decât voi? şi, surprinzător, voi perfecţii ne faceţi constant cu capul! credeţi-mă că sunt de-a dreptul revoltată! oare chiar vine sfârşitul lumii?? ;)

Purple life

am unghiile ca laura palmer în primul episod din twin peaks. nu vă speriaţi, nu am trecut în lumea celor drepţi... încă. ieri am încercat să-mi nuanţez părul... să-i dau o tentă de mov, însă culoarea mi-a rămas mai mult pe unghii decât pe podoaba capilară. ce să spun... soarta. oricum, stau să mă uit în jurul meu şi observ că totul se învârte în jurul acestei culori: totul este mov. stiiiiu că se poartă. cunosc! cum îmi plăcea să spun anul trecut atunci când toţi aşa-zişii stilişti urlau cât îi ţineau plămânii: "violetul imperial este culoarea sezonului“. oare care-o fi partea... imperială în toată afacerea asta? în orice caz... viaţa e mov şi mov este lumea toata :)

„Fraţilor, vă spun cinstit, oraşul m-a nenorocit“

„Hai sa ne mutam la mare, o tara de orase goale“, îmi rasuna în boxe vocea lui Tudor Chirila, într-o dimineata, la începutul acestei saptamâni.
Orasul nostru era plin si, stând sa ma gândesc ca sezonul este abia la început, imaginatia a început sa brodeze pe aceasta tema. Va închipuiti ca daca acum, la mijlocul lui iunie, noi stam la cozi interminabile, prin august n-o sa mai respiram în orasul asta si asa sufocat de betoane si armaturi?
Deja caldura a pus stapânire pe noi, iar în aer abia se mai simte mirosul marii. Ce ne vom face când ne vor invada sezonistii, oameni buni? Vom mai avea cum sa ajungem la munca, ne vom mai deplasa de colo-colo sau vom fi prizonieri în orasul nostru? Va fi Constanta declarata zona calamitata de turistii cu alura de lacusta? Acum exagerez, evident.
Sa speram noi ca vom avea turisti anul asta si ca nu vor lua calea Bulgariei. Însa, revenind la aspectul serios al problemei, ma întreb când se va gândi cineva sa faca mai mult loc prin oras. Ideea cu largirea bulevardului Lapusneanu este una foarte buna, într-adevar. Însa, plimbati-va, stimabililor, si pe Mamaia sau pe Tomis sa vedeti îngramadeala. Si de pe aceste doua artere de circulatie ce mai scoateti? Cladirile de pe spatiul vedre, squar-ul din mijlocul drumului... ce anume? Îmi veti spune ca asa a fost gândit orasul, ca asa l-ati primit în administrare si ca nu s-a prevazut o asemenea dezvoltare a urbei. Corect! Nu va contrazice nimeni.
Dar totusi, noi nu mai avem cum sa ne mutam la mare, cum sa lasam orasul gol. Sau ne invitati catre alte mari, mai îndepartate?