moments

Ei sunt oamenii lui Radu Mazare

„Fidel Castro a cucerit Cuba cu numai 13 oameni", spunea primarul Radu Mazăre * Dar şi edilul Constanţei are echipa sa: Nemirschi, Ştefănică, Preda, Constantinescu, Alexandru Mazăre, Marinescu, Martin, Moga, Oprişan, Bazac, Voicu, Ion Iliescu şi Brăiloiu

Primarul Radu Mazăre este văzut ca liderul unui grup. Unul nu foarte numeros, este adevărat, însă o „gaşcă" legată prin afaceri, crezuri politice, visuri de mărire şi de câştigare a voturilor.

Mazăre nu s-a sfiit niciodată să-şi vadă interesul în plan politic şi să se împrietenească întotdeauna cu actori principali ai vieţii politice autohtone. O strategie mai nouă, dictată mai ales de succesul de la alegerile locale şi parlamentare, este plasarea unor membri ai echipei pe posturi cheie. Echipa se răspândeşte, iar Mazăre are de câştigat. Şi-a permis chiar să lase la conducerea instituţiilor constănţene oameni din alte partide, în care spune că are încredere, chiar dacă nu au aderat la doctrina social-democrată. Şi a explicat aşa: „Să ştiţi că nu-mi place plimbarea de la un partid la altul doar pentru păstrarea unui post. Ştiţi, Fidel Castro a cucerit Cuba cu numai 13 oameni". Dar cine sunt cei 13 oameni cu ajutorul cărora Mazăre-Castro a cucerit Constanţa şi încearcă să atace forurile superioare? Pentru că, aşa cum s-a exprimat de curând, nu ar spune nu postului de prim-ministru. La o simplă analiză, cei 13 membri din echipa Radu (Fidel) Mazăre (Castro) se evidenţiază.

Tandem la Mediu: Nicolae şi Virginia

Primul dintre cei care ar trebui nominalizaţi este cu certitudine fostul viceprimar Nicolae Nemirschi. Considerat, o lungă perioadă de timp, ca fiind eminenţa cenuşie a „găştii" Mazăre, actualul ministrul al Mediului a reuşit să câştige una dintre cele mai importante redute, cea cu care Radu Mazăre s-a bătut îndelung şi înverşunat pe vremea în care şefă peste Mediu era democrat-liberala Sulfina Barbu, denumită de către edilul Constanţei „proastă". Aşadar, o problemă a fost rezolvată. Iar, pentru ca echipa de la Mediu să fie completă, Mazăre şi-a mai trimis un om de încredere la minister, în persoana Virginiei Ştefănică. Fosta şefă a Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale a devenit mâna dreaptă a lui Nemirschi. Ba, mai mult, ministrul este chiar naşul de cununie al Virginiei. Iar echipa de la Mediu este completă şi gata de atac. Rezultatele nu au întârziat să apară, iar proiectele administraţiei Mazăre au devenit din senin pe placul ministerului condus de Nicolae Nemirschi cu ajutorul nemărginit al Virginiei Ştefănică.

Preda, în coasta lui Berceanu

Echipa prinde contur cu un alt membru al PSD Constanţa, filială condusă de însuşi Mazăre. Plasat într-un post călduţ şi destul de important, Valentin Preda, secretar de stat în cadrul ministerului Transporturilor, este spinul din coasta lui Berceanu. Iar prezenţa sa în ministerul PD-L-istului a stârnit deja dispute în cadrul alianţei, pentru că ministrul a întârziat să-i dea atribuţii secretarului de stat. Preda a fost propunerea lui Mazăre pentru acest post şi este văzut ca omul primarului Constanţei. Radu Mazăre a spus, în urmă cu ceva timp, că a fost „coleg de generaţie" cu Preda, dar nu se cunosc din acea perioadă.

Nicuşor, la bine şi la greu

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, este şi el un pion important al echipei Mazăre. Prieten de-o viaţă cu edilul, Nicuşor i-a fost alături în toate etapele ascensiunii sale politice. Ba chiar îi este şi partener în mai toate afacerile pe care le deţine. Constantinescu nu a făcut numai bine imaginii grupului lui Mazăre, ci şi deservicii, o dată cu episodul „adormirea", pe care nimeni nu-l poate da uitării.

Discipolii

Şi aşa ajungem la deputaţii şi senatorii PSD-ului, oamenii care propovăduiesc cuvântul lui Radu Mazăre în Parlament. Alexandru Mazăre nu îi este doar frate, ci şi om de încredere. Nicolae Moga nu este doar un membru important al echipei, ci şi cel mai bun prieten al fiului său, iar Eduard Martin şi Antonella Marinescu au reuşit să se facă ştiuţi într-un timp relativ scurt. Nici afacerile nu le sunt străine celor patru, care fac parte într-un mod sau altul din cercul business-urilor şefului PSD-ist de la Constanţa.

Tit-Liviu, trimisul Guvernului

Ajungem la prefectul Tit-Liviu Brăiloiu, omul lui Mazăre, care a fost ales pentru a reprezenta Guvernul în teritoriu. Cel care are menirea de a face tot posibilul ca Executivul condus de Emil Boc să răspunsă pozitiv tuturor iniţiativelor venite atât de la Consiliul Judeţean, cât şi de la Primăria Constanţa. Brăiloiu este cel care ocupă scaunul lăsat gol de Dănuţ Culeţu, cunoscut adversar al primarului Radu Mazăre, cu care nu a reuşit să ajungă la un numitor comun.

Gaşca de băieţi... buni

Însă, din echipa de 13 a lui Radu Mazăre nu fac parte doar cei trimişi „la centru" pentru a rezolva toate problemele, ci şi oameni bine plasaţi în viaţa politică, care şi-au arătat sprijinul faţă de edilul constănţean cu vise de mărire. Printre aceştia se numără Marian Oprişan, coleg cu Mazăre de „gaşcă" a baronilor locali, pe care o împart cu alte personaje, cum ar fi Dragnea, Vanghelie, Fenechiu sau Sechelariu. Nu-l putem uita nici pe ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Ministrul Ferrari, aşa cum a fost denumit, a renunţat în favoarea lui Nemirschi la portofoliul de la Mediu şi a primit în schimb Sănătatea, fapt ce l-a bucurat foarte tare. Aşa că nu se sfieşte să-şi arate recunoştinţa pentru liderul constănţean al social-democraţilor.

Cine-i animalul?!

Un rol care nu merită neglijat l-a avut şi Ion Iliescu, cel care a recunoscut că nu-l place foarte tare pe Radu Mazăre. Însă, fără voia sa, şeful de onoare al PSD l-a făcut cunoscut, în urmă cu mulţi ani, pe cel care la acea oră era jurnalist, dar avea să devină primarul Constanţei. Episodul „măi, animalule!" este încă viu în amintirea oamenilor, însă toată lumea crede că ţinta injuriilor lui Iliescu, pe atunci preşedinte al României, a fost Radu Mazăre. Eronat: „animalul" se numeşte Paul Pârvu. Cu toate acestea, pentru că erau colegi de redacţie, iar Mazăre a devenit mai vizibil în ochii opiniei publice, transferul de imagine s-a făcut fără mare greutate. Aşadar, fără nicio implicare (decât că a fost prezent la evenimentul cu pricina), Mazăre a ajuns „animalul" lui Ion Iliescu.

„Eu nu sunt Che Guevara"

Pe lista noastră îl regăsim şi pe Mădălin Voicu, om de cultură şi social-democrat de vază. A fost alături echipei de la Constanţa într-una dintre cele mai importante lupte: cea pentru câştigarea Primăriei Mangalia şi a reuşit să-şi adjudece victoria. Aşadar, Voicu se califică pentru un loc în echipa de 13 oameni a lui Radu-Fidel. „Sigur că mă simt tot timpul în echipa lui Radu Mazăre, de care mă leagă o prietenie foarte puternică. El va putea beneficia oricând de sprijinul meu şi mi-a făcu plăcere că l-am putut ajuta să câştige Primăria Mangalia", a declarat Mădălin Voicu. L-am rugat să ne spună dacă nominalizările făcute de noi sunt pertinente: „La centru nu-mi aduc aminte să-l fi ajutat multă lume. Dar are oameni buni pe lângă el: Nicuşor Constantinescu, Nicu Moga, Nemirschi... Pe Bazac şi Oprişan nu îi consider atât de importanţi. Oprişan e influent la el, în Vrancea. Iar Ion Iliescu este un brand". A concluzionat în stilu-i caracteristic, pus pe glume: „Eu nu sunt Che Guevara, care a fost foarte bun prieten cu Fidel Castro până la un moment dat. Cel puţin, sper să nu sfârşesc ca Che Guevara".

Domnul Cristian Zgabercea - mare om, mare caracter :))

pt floricica mea :)

song of the night

Tatuajul - arta din spatele trend-ului

„Am tatuat vreo şase băieţi din lotul naţional de atletism şi o fată. De fiecare dată când se află în cantonament în Constanţa, vin la mine, la salon"

Arta tatuajului îşi are originea în cele mai vechi timpuri. Denumirea desenului ce-ţi rămâne pe trup ca o urmă a timpului, a evenimentelor prin care trece cineva în viaţă sau ca un mod de exprimare a trăirilor provine de la cuvântul tatau, folosit în Polinezia pentru a descrie o rană deschisă.
Pe bucata de piele imprimată, tatuajul va fi veşnic tânăr, în ciuda trecerii anilor.
Privit în zilele noastre nu ca un ritual, aşa cum a fost menit, ci ca un mod de a-ţi arăta curajul şi de a fi în pas cu moda, „virusul" tatuajului atinge din ce în ce mai multă lume, iar „secta" strânge din ce în ce mai mulţi adepţi. De la modă la fiţe sau la o simplă exprimare a talentului, tatuajul a devenit un moft. Sau poate doar o stare de spirit. Gabriel Paraschiv este unul dintre artiştii tatuatori pe care îi are Constanţa. Şi-a început cariera în urmă cu mulţi ani şi vorbeşte cu aceeaşi pasiune despre felul în care îşi imprimă inspiraţia pe epidermă. Pentru că nu vede tatuatul ca pe o meserie, ci ca pe modul cel mai frumos şi cel mai longeviv de a-şi expune arta. „Am desenat mereu, de mic desenez. La tatuaje am ajuns în 1998.
Atunci am făcut primul tatuaj. Făceam modele pentru un prieten care tatua. Dar el a plecat din oraş şi mi-au făcut băieţii un aparat improvizat, bineînţeles, şi m-am apucat de treabă. La început a fost un joc", povesteşte Gabriel.

Artă şi prejudecată

Acum are propriul său salon, Blue Shark Tattoo Studio, şi mii de desene „pictate" cu acul pe pielea celor care i-au trecut pragul. Dar îşi aminteşte începuturile: „Să pui pentru prima dată aparatul pe pielea cuiva este ciudat. Tremuram tot, îţi dai seama. Am făcut un tatuaj simplu în câteva ore, mi-a luat foarte mult timp. Pe vremea aia era altceva, nu aveam atât de multe cunoştinţe, nu aveam atât de multe cataloage sau tehnică, aşa cum avem acum. Şi era mai costisitor. Făceam după reviste. Dacă îţi plăcea, hai... desenam după revistă şi gata. Nu erau atât de proporţional. Aşa am început să lucrez. Tot timpul am improvizat. Primul aparat profesional mi l-am luat de la un tip care avea un salon numit Metamorfoza". Aşa a început totul. Nu neagă, în România încă există prejudecăţi legate de tatuaje, desenele atrag priviri, uneori şi critici, însă de ceva vreme lumea s-a obişnuit, iar numărul clienţilor creşte. La început, tinerii se tatuau din teribilism. Apoi a devenit o modă, iar modelele în vogă erau foarte cerute. „La început, multă lume îşi făcea tribale. Sunt şi cele mai simple de făcut. Mai nou, atât afară, dar şi la noi, dar numai de vreo şase luni, au început să ceară modele realiste. Asta tot datorită artiştilor, care propun clientului modele mai complexe. Un prieten de-al meu, mecanic de automobile, a venit să mă roage să-i bat un piston şi mi-a arătat desenul, care nu mi-a plăcut. I-am propus să căutăm pe net poza unui motor secţionat şi să-i fac aşa tatuajul. Normal că a ieşit super şi nici el nu se aştepta la aşa ceva. Contează mult dacă îţi iese bine lucrarea pentru că multă lumea întreabă unde l-ai făcut, la cine şi este ca o carte de vizită. Degeaba dau o carte de vizită, dacă nu arăt ce pot", povesteşte Gabriel Paraschiv.

„Am tatuat prin tot Costineştiul"

A lucrat în străinătate şi aşa a învăţat că tatuajul este o artă în adevăratul sens al cuvântului, care necesită foarte multă muncă: „Prima dată am plecat în 2003. Făceam tatuaje pe plajă, în Costineşti. Am lucrat vreo şase veri acolo. Făceam pictură pe corp, dar la cererea clientului făceam şi tatuaje permanente, chiar dacă nu aveam voie să facem aşa ceva acolo. Făceam la cameră. Cred că am tatuat prin tot Costineştiul, în toate vilele care erau atunci. În 2003 m-a sunat o mătuşă care avea o rudă care lucra mecanic în Cipru. Tipul îşi lăsase plete, îşi luase motor şi îşi făcuse tatuaje. În salonul respectiv, din Larnaca, a fost întrebat dacă nu ştie un tatuator în România şi aşa s-a ajuns la mine. Le-am trimis nişte modele, mai mult tribale, şi le-au plăcut. Prima dată am stat numai două săptămâni, pentru că atunci îţi trebuia viză pentru Cipru. În următoarea vară m-am dus din nou acolo, dar am lucrat cu un alt tip, care avea vreo trei, patru saloane în tot Ciprul. În 2005 a fost o schimbare radicală şi am tatuat foarte mult, am învăţat de la un artist internaţional din Ungaria. În patru luni am învăţat foarte multe. Acolo veneau mulţi artişti, din toate ţările. Am văzut mulţi artişti, stiluri diferite şi am învăţat foarte multe de la ei".

Fetele, mai curajoase

De-a lungul timpului, moda din străinătate a ajuns şi la noi, iar fetele s-au dovedit mult mai curajoase decât băieţii şi devin mai des clientele saloanelor în care se fac tatuaje. Dacă au început cu tribale desenate pe partea inferioară a spatelui, reprezentantele sexului frumos au ajuns să-şi dorească tatuaje din ce în ce mai mari. „Am făcut foarte multe tatuaje în zona inghinală, pe picioare şi pe spate, pe gât, pe ceafă sau la încheietura mâinii. Am făcut multe steluţe în ultimul timp. Este o modă cu steluţele. Acum am o fată care a început să-şi facă un tatuaj pe tot spatele, o pasăre phoenix. Genul ăsta de tatuaj îl fac într-o lună, o lună şi jumătate. Se lucrează parţial, în mai multe şedinţe", spune artistul de la Blue Shark. Spune că, de foarte multe ori, clienţii nu au nici cea mai vagă idee despre semnificaţia desenului pe care şi-l doresc imprimat pe piele. De obicei se ghidează după modul în care arată modelul şi după ce „dictează" tendinţele. Gabriel Paraschiv spune că mulţi dintre cei care îşi doresc un tatuaj nu sunt informaţi, dar situaţia începe să se schimbe: „Noroc că acum este o emisiune de profil, Miami Ink, pe un post de televiziune şi mai văd pe acolo ce şi cum. Acolo vedem poveşti regizate, dar în realitate oamenii nu au poveşti atât de impresionante. Sau nu mereu. A venit o fată să mă roage să-i fac în dreptul inimii un ochi de femeie cu irisul verde, cu o lacrimă, pentru că mama ei murise şi când se uita la ea i-a dat o lacrimă. Şi mi-a zis că vrea să-şi facă ochiul mamei ei".

Durerea - mit sau realitate?

Există situaţii în care cineva îşi doreşte un tatuaj, a găsit un model preferat, însă frica de durere îl împiedică să-şi ducă plenul la capăt. „Nu doare atât de rău, cum crede toată lumea. Există zone mai sensibile, unde este pielea foarte fină. La subraţ, pe coapse, pe burtă, pe faţă. Însă, după ce-l faci pe primul, vrei mai multe. Aşa se întâmplă de cele mai multe ori şi, după ce îşi fac primul tatuaj, revin pentru un altul", spune Gabriel.
Este o idee preconcepută că numai rockerii îşi fac tatuaje? Se pare că a fost până nu demult. Însă, o dată cu moda s-au schimbat şi clienţii. Aşa că saloanele de tatuaje sunt populate atât de cei care ascultă hip-hop, dar şi de manelişti. Dacă rockerii au rămas la modelele mai sinistre, gen capete de scheleţi, ceilalţi respectă trend-ul care acum indică un singur model - coy fish (crap japonez): „Înainte nu ştiau de moda asta, dar acum toată lumea ştie şi spun că nu-l vor cu capul în jos, ci cu capul în sus, să le aducă noroc. Cu capul în jos nu aduce noroc, spun ei". Şi, pentru a înlătura o altă idee preconcepută, nu numai tinerii vin să-şi deseneze pielea, ci şi persoanele cu vârste mai înaintate. Gabriel povesteşte că cel mai vârstnic client al său are 53 de ani şi că a ajuns deja la cel de-al 14-lea tatuaj. „La început i-am acoperit tatuajele pe care şi le-a făcut în armată, nume de femei şi alte alea. Apoi am început să-i fac pe picior, pe mână, pe spate, tatuaje imense. Este full. Este macaragiu prin port, dar este pur şi simplu pasionat. Îi plac la nebunie", spune artistul. 

Sportivii, cei mai desenaţi

Despre pasiunea sportivilor pentru tatuaje ştie toată lumea. De la Adi Mutu la Beckam şi alte vedete naţionale şi internaţionale, orice meci de fotbal sau competiţie sportivă poate fi considerată o adevărată expoziţie de tatuaje. Şi Gabriel Paraschiv a trecut prin experienţa desenării permanente a unor sportivi: „Am tatuat vreo şase băieţi din lotul naţional de atletism şi o fată. De fiecare dată când se află în cantonament în Constanţa, vin la mine, la salon". De altfel, unul dintre atleţi şi-a prezentat, anul trecut, tatuajele într-un ziar cu profil sportiv, mândrindu-se că are mai multe chiar şi decât Mutu. Ne plac, le facem, dar poate, la un moment dat, vrem să scăpăm de ele. Cum facem asta?! „Cu laser, dar rămân urme. Există fel de fel de tratamente, însă pielea nu mai arată la fel după ce este îndepărtat tatuajul".