Forez după gânduri - "Aminteste-ţi că atunci cînd nu obţii ceea ce vrei este uneori un noroc extraordinar"
joi, 30 aprilie 2009
ONG-işti degeaba
În acest context nu pot decât să adresez o întrebare conducerii Mare Nostrum: cum vă mai rabdă Pământul, chiar şi de ziua lui?! Vă miră întrebarea mea?! Să ne mai jucăm puţin de-a interogatoriul. Cum puteţi să vă mândriţi cu un parteneriat cu primăria?! Cum puteţi planta „10-15 pomişori", aşa cum mi s-a spus discret, pe şest, din partea lui Mazăre?! Cum vă faceţi frate cu primarul până treceţi puntea şi cum vă trece greaţa?! Pentru că îmi închipui că nu v-a fost uşor să vă pupaţi cu cel pe care l-aţi stuchit de nu aţi mai putut, cu ceva ani în urmă. Cred că ne aducem cu toţii aminte cu cât patos îl înjurau ONG-iştii pe Radu Mazăre atunci când s-a pus problema construirii mall-ului din Tăbăcărie. Şi acum, la numai câţiva ani depărtare, plantează pomana verde din partea celui numit „distrugătorul parcului". Aşa, a?! Bună treabă de ecologist cu tichie de mărgăritar. Şi să vedeţi ce explicaţie off the record mi se dă: că, vezi Doamne, s-au săturat să se lupte cu el şi s-au decis să îl implice în acţiuni de mediu, numa', numa' i-o veni şi lui mintea la cap! Nu vă mai puteţi opri din râs? Vă înţeleg. Nu ştiu dacă să numesc asta naivitate sau... Au denumit acţiunea Eco-Guerrilla, ca să-i placă şi primului om al urbei. Că doar el este mare amator de simboluri sud-americane. Au spus că evenimentul este „un nou concept de comportament civic ecologist", „simbolul mişcării de rezistenţă pentru apărarea integrităţii şi funcţionalităţii spaţiilor verzi urbane". Au avut şi un slogan frumos, pompos, bine gândit pentru a atrage atenţia: „Nu contează cine eşti, ci ceea ce faci pentru natură!". Corect! În orice caz, cei de la Mare Nostrum au pus frumuşel în pământ cei câţiva puieţi de la primărie, plus câţiva achiziţionaţi din propriile fonduri şi au dormit mai liniştiţi noaptea. Cred că este bine să faci nani cu gândul că plantele înrădăcinate în ziua respectivă l-au îmbogăţit, poate, puţin pe vărul primarului Mazăre, Basarab Popa. Nu ştiţi cine este? Citiţi rechizitoriul DNA-ului şi vă veţi lămuri. Apoi, poate data viitoare, când vă veţi mai plânge că între ong-iştii de mediu din Constanţa nu există solidaritate şi că, „în Constanţa, organizaţiile sunt numai cu numele şi nu vor să colaboreze în niciun fel. Unii primesc fonduri de pe la primărie, alţii au interese numai în anumite zone ale litoralului. Dacă pe unul îl interesează numai Grindul Chituc, iar eu le spun să facă ceva pentru Constanţa, spun că nu îi interesează. Cu cine să faci proteste pe aici?!", veţi avea măcar puţină demnitate. Dar chiar aşa. Cu cine?
marți, 28 aprilie 2009
duminică, 26 aprilie 2009
sâmbătă, 25 aprilie 2009
miercuri, 22 aprilie 2009
Voronin de Constanta cenzureaza presa
PROTEST al Active Watch - Agentia de Monitorizare a Presei
Domnilor presedinti Mircea Geoana si Emil Boc
Va adresam acest protest in calitatea dumneavoastra de responsabili politici ai aliantei de guvernare PSD - PC - PDL.
La Constanta, de o saptamana, un ziar - "Ziua de Constanta" - a fost cenzurat prin blocarea difuzarii. Societatea Conpress Group SRL, care a suspendat difuzarea, ii are ca actionari pe Radu Mazare, primar, om de afaceri si presedinte al PSD Constanta, si pe Nicusor Constantinescu, om de afaceri, presedinte al Consiliului Judetean Constanta si prim-vicepresedinte al PSD. Actul de cenzura se petrece in conditiile in care in ziar au fost publicate o serie de articole critice la adresa primarului si liderului PSD Radu Mazare. Mentionam ca Radu Mazare recidiveaza in acte de acest gen. In anii in care PSD s-a mai aflat la guvernare, victime ale abuzurilor, cenzurii si intimidarii au fost editia de Constanta a Jurnalului National, Evenimentul Zilei si Academia Catavencu. Radu Mazare a fost recent acuzat de Ziua de Constanta ca a manipulat magistrati din Constanta pentru a obtine, in 2008, o condamnare impotriva unei ziariste care a indraznit sa-l critice - Feri Predescu.
Consideram asemenea situatii ca incompatibile cu o tara membra a Uniunii Europene, care are la guvernare doua partide care, prin numele lor, pretind ca au ca principala preocupare promovarea democratiei. Faptul ca tolerati comportamentul primarului Radu Mazare compromite grav aceasta pretentie.
Domnule Mircea Geoana, asteptam o interventie eficienta din partea PSD care sa repuna in drepturi valorile democrate pe care partidul dumneavoastra le afiseaza.
Domnule Emil Boc, asteptam sa folositi toate parghiile de care dispune o coalitie politica pentru a opri lantul de atacuri impotriva libertatii presei care se petrec netulburate, de ani de zile, in Constanta.
ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei
Departamentul FreeEx
ZIUA de Constanta, ziar interzis de Mazare
Este adevărat că încă de la sfârşitul lunii noiembrie 2008, SC Tutun şi Ziare SRL a informat că „datorită costurilor logistice ridicate“, se află în imposibilitatea de a mai distribui ZIUA de Constanţa. Adresa din 28.11.2008 a fost urmată de alte documente care menţionau acelaşi aspect, fără a avea însă urmări. În fapt, documentele transmise de SC Tutun şi Ziare SRL pot fi considerate avertismente ale societăţii de distribuţie faţă de materiale de presă apărute în cotidianul nostru. După cum precizam, prima adresă purtând semnătura directorului Tutun şi Ziare SRL a fost primită pe 28.11.2008, la doar două zile după ce ZIUA de Constanţa îşi arăta solidaritatea faţă de jurnalista Feri Predescu şi se alătura demersului de susţinere a acesteia pentru strângerea banilor cu care trebuie să-l despăgubească pe primarul Radu Mazăre (http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/social/...). Următorul document, semnat de acelaşi director a fost datat 11.03.2009. În ediţia din 25 martie a.c. prezentam informaţii referitoare la terenul pe care Beatrice Mariş, judecătoarea care a condamnat-o pe Feri Predescu în procesul cu Mazăre primise de la edil, prin dispoziţie de primar, teren pe legea 10 din 2001 (http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/...). Punctul culminant l-a reprezentat materialul „Mazare: «M-au votat 70% din constănţeni» Greşit: NU l-au votat 70% din constănţeni“ (http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/deschidere-editie/...), apărut în ZIUA de Constanţa pe 31 martie 2009. considerăm că acesta a fost motivul care a dus la interzicerea cotidianului nostru în chioşcurile Conpress Group.
Am ales să nu facem cunoscut faptul că am fost interzişi în chioşcurile Conpress Group imediat după ce s-a demonstrat acest aspect din cauza faptului că nu am dorit să întinăm Săptămâna Mare cu probleme de acest gen. Cu toate acestea, SC Tutun şi Ziare SRL a recurs la demersul comunist şi a interzis distribuirea cotidianului ZIUA de Constanţa cu exact o săptămâna înainte de sărbătoarea Învierii Mântuitorului. În acest sens, am considerat necesar să aducem la cunoştinţa opiniei publice abuzul la care au recurs mai-marii urbei, interzicând un ziar considerat de conducerea Primăriei şi a Consiliului Judeţean, ca fiind unul de opoziţie. ZIUA de Constanţa îşi informează cititorii că va aplica metoda de difuzare proprie, într-un număr şi mai mare de exemplare, care se va completa cu ediţia on-line www.ziuadeconstanta.ro. Ataşat comunicatului de presă puteţi găsi toată documentaţia care ne susţine afirmaţiile, însoţită de un link către filmări în chioşcurile Conpress Group, mail-uri şi sesizări telefonice de la cititori care atestă faptul că ziarul ZIUA de Constanţa nu mai este distribuit în acele puncte de difuzare a presei.
http://www.ziuaconstanta.ro/comunicate-de-presa/ziua-de-constanta-comunicate/ziua-de-constanta-ziar-interzis-de-mazare.html