duminică, 14 iunie 2009
sâmbătă, 13 iunie 2009
Steluţele: episodul II - Diduţa
Diduţa mea este şi va fi întotdeauna MAMI. Îmi spune şi acum Lila chiar dacă în perioada Lilei de la Vacanţa Mare chestia asta mă scotea din minţi. dar trebuie să ştiţi că eu am fost prima Lilă :)) cînd eram mică nu-mi puteam spune corect numele şi toată lumea auzea de la mine că mă cheamă Culila Molă. şi de aici vine Lila lu' Mami. Zice că-l iubesc mai mult pe Licuţă şi nu scapă nici un moment să-mi spună: "Liluţă, ştii că mami te iubeşte“. şi eu o iubesc. şi cum aş putea să nu? când eram mică şi mă ducea prin piaţă după ea lumea credea că m-a făcut la bătrâneţe şi că i-a fost ruşine să mă recunoască. asta pentru că semănăm prea bine. apoi au ajuns la varianta că aş fi a lui Adi. mereu am semănat mai bine cu ei decât cu ai mei :) când eram eu foarte mică şi lumea se minuna că semăn bine cu Diduţa, mamaia Rădiţa zicea: "Da... Da` Dida mea era frumoasă rău, nu aşa!“. aşa este... a fost mereu frumoasă rău. în prostia mea de copil am urât-o când îmi spunea că semăn cu tata. acum mi-am dat seama că a avut dreptate. în unele privinţe. acum câteva zile, Nicu mi-a zis: "Mamai-ta e de gaşca!“. DAAA!!!!. exact aşa este Diduţa mea! zici că are 20 de ani. se ascundea de tataia Preda (tatăl ei) şi de unchiu Aurică adventistu' când fuma. Dar eu am dovada!!! era f tare :)). 
mamaia a fugit din spital când a fost cutremur şi eu eram singură acasă. m-a dus patru ani la înot ca să mă fac bine. asta e Diduţa mea... care-mi face clătite şi ouă umplute, mă pupă mereu şi nu ştie că am mereu amintirea copilăriei mele minunate din Tomis 2 atunci când simt miros de pâine prăjită cu ou (celebrul gigim papa). toţi copiii din cartier o ştiu pentru celebrele ei scovergi. eram mici şi ne făcea un lighean cu scovergi şi toată gaşca se aduna la geam şi se înfrupta. ce ne mai plăceau. În mintea mea Diduţa miroase a regina nopţii, floare care-i place foarte tare şi pe care o plantase în faţa blocului. aşa miroseau serile noastre de joacă. suferă că-i este copilul plecat departe, dar mai mult suferă pentru copilul ei care plânge de prea multe ori atunci când o vede... Diduţa a avut mereu casa plină şi făcea bunătăţi pentru orice musafir. era fată de oraş. acum se plânge că stă la ţară şi abia aşteaptă să se întoarcă în Constanţa. se distrau când eu şi Andra ne certam pentru Luci. "Ba pe mine mă iubeşte mai mult“, urlam una la cealaltă eu şi cea despre care atunci nu ştiam că-mi va fi cea mai buna prietenă pentru tot restul vieţii. din nefericire, Luci ne-a părăsit pentru Dori Paris. Doamne, cât am urât-o pe fata aia :)) şi acum râd de noi din cauza asta, iar noi suferim încă în tăcere că Luci ne-a lăsat:D La pachet cu Diduţa vine Dada, bunica lui Luci. a fost o a doua mamaie pentru toată lumea. ne făcea pită cu praz şi ne învăţa cântece machedoneşti. "pice grasă şi frumoasă“, ne zicea mereu Dada. când avea un secret vorbeau ele două de mama focului în machedoneşte, fără să ştie că drăcuşorii prinseseră deja ce ziceau ele acolo. ce nedumerite erau când noi râdeam de muream când îşi spuneau ele chestiile "ascunse“. asta până şi-au dat seama. da' erau şmechere... au reuşit să ne prindă pe mine şi pe Andra când ne jucam de-a mama şi de-a tata :)) ufff ce cearta ne-au mai tras.
un lucru este cert: Diduţa nu poate fi uitată. cred că în alte condiţii ar fi putut fi o divă. povesteşte amuzată cum atunci când mama a intrat prima dată în casa lor, Licuţă, obişnuit cu o Diduţă voluptoasă a întrebat intrigat: "Da' fata asta n-are ţâţe deloc?!?!“ :)) dar, în ciuda "defectului“ o iubesc pe mama ca şi cum ar fi a lor. Diduţa mea este o minune
SONG of the day
Din blog în blog am ajuns la Şuţu
Mi-a adus aminte de una dintre melodiile care mi-au guvernat existenţa într-o perioadă: Septembrie - Aura Urziceanu şi Aurelian Andreescu. nu cred că s-a inventat cuvântul care să definească melodia aia. însă, pentru că nu vreau să mă lovească melancolia,song-ul zilei de astăzi este o altă melodie a Aurei. şi, după cum spune Şuţu... asiguraţi-vă că respiraţi ascultând-o
joi, 11 iunie 2009
miercuri, 10 iunie 2009
Cine-s derbedeii?!
Nu pot spune că-s mare fan al celui care conduce „imperiul ciutăcesc", însă pot susţine un singur lucru: asemenea atitudini nu ar trebui tolerate. Luăm în considerare aspectul uman al problemei sau ne transformăm în deontologi, cum ar spune Badea, dar pe orice parte am învârti şmecheria, concluzia este aceeaşi. D-apăi, într-o ţară care trimite în Parlamentul European agramaţi, ciobani, extremişti şi alte arătări de acest gen, orice este posibil. Numai că, dacă ar fi să facem recensământul derbedeilor, un lucru este cert: ar fi pentru prima dată când toţi politicienii ar ieşi învingători. Nu spun că sunt o gaşcă de proşti, că nu ştiu pe ce lume trăiesc sau că orice problemă care ţine de omul de rând le este total străină. Spun că toate injuriile pe care le adresează jurnaliştilor sau, mai rău, electoratului (vezi ceea ce i-a spus Vadim unei alegătoare: „Ia mai tacă-ţi fleanca!) sunt absolut anormale. Eu încă nu înţeleg cum politicieni „europenizaţi" ca ăştia ai noştri nu au pic de cultură, un strop de bun simţ sau măcar o idee de şmecherie. Bun, înţeleg. Nu poţi, tată, să fii şi tu om, nu poţi să vorbeşti civilizat, chiar dacă te enervează jurnaliştii cu gurile lor mari şi slobode şi vrei să faci şi tu o treabă bună, dar oamenii răi şi contracandidaţii politici nu te lasă, vrei să fii şi tu mare şi tare şi să nu te mai ia lumea la mişto?! Este corect să fii terminat psihic, măcar niţel. Însă cum nu poţi avea gramul de şmecherie necesară oricărui colorat într-o nuanţă politică şi să ocoleşti cu zâmbetul pe buze orice săgeată maliţioasă venită din partea vreunui ziarist? Da, Ciutacu poate fi foarte obraznic. Ce ciudat suna. Alooo, domnii!!! Ziariştii sunt născuţi să fie obraznici. Sau vouă vă place doar presa care vă perie frumos, fără să simţiţi prea tare hainele prăfuite de atâtea concerte şi ospeţe electorale. A, da... ştiu. Vouă vă place electoratul care vă idolatrizează, vă plac bătrânele care vă pupă mâinile pentru un pui pricăjit. Voi aveţi alte preferinţe. Iubiţi copilaşii ce vă sunt puşi în braţe şi staţi cu ei la poze, fără a vă gândi dacă au sau nu mâncare acasă, dacă la vârsta majoratului vor avea ce să facă în viaţă sau dacă într-un an, doi sau cinşpe vor avea un acoperiş deasupra capului. Ce vă pasă vouă?! Aveţi conturi grase, dar vă daţi modeşti. Dacă vă vindem ceasurile, rezolvăm juma' de buget. Uite cum trece criza în România! Dar vouă vă place să scuipaţi venin, să ne urmăriţi cu un aer superior şi să ne spuneţi printre dinţi: „Derbedeii dracului!". Derbedeii vă votează. Poate acesta este singurul argument corect pentru care ne merităm apelativul proaspăt căpătat.