Forez după gânduri - "Aminteste-ţi că atunci cînd nu obţii ceea ce vrei este uneori un noroc extraordinar"
sâmbătă, 4 iulie 2009
Quote of the day
Florin Chilian catre Mazare: „Puterea absoluta corupe absolut"
Intervievaţii au avut de ales între Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia, Psihologia mulţimilor de Gustave Le Bon, Tehnici de manipulare de Bogdan Ficeac, Măştile puterii de Niccolo Machiavelli, Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupery, Prinţesa şi bobul de mazăre de Fraţii Grimm şi Principele de Niccolo Machiavelli. Mulţi dintre cei chestionaţi au fost amuzaţi de jocul nostru de imaginaţie şi au ales cu plăcere un titlu din „librăria" noastră. Alţii şi-au luat rolul foarte în serios şi au ales cadoul pentru Mazăre în funcţie de semnificaţiile titlului. Doi dintre ziariştii de la Academia Caţavencu au avut aceeaşi opţiune: Tehnici de manipulare de Bogdan Ficeac. Primul întrebat - Gabriel Drogeanu. Explicaţia a fost simplă: „Păi cum de ce? Uitaţi-vă la coada la puii lui!".
Tatulici: „Prinţesa şi bobul de mazăre"
A urmat colegul său, „academicianul" Alexandru Căutiş, care şi-a motivat alegerea prin faptul că Mazăre „ar trebui să înveţe să manipuleze constănţenii după cum scrie la carte, nu după mintea lui". Jurnalistul Mihai Tatulici consideră că darul potrivit pentru edilul Constanţei este cartea Prinţesa şi bobul de mazăre, „pentru că fiecare om trebuie să-şi cunoască lungul nasului".

Cântăreţul Florin Chilian a ales titlul, dar i-a şi transmis un mesaj lui Radu Mazăre: „Măştile puterii, pentru că eu îl ştiu pe Radu Mazăre de când era ziarist, ca voi, lucra la Telegraf şi organiza spectacole. Şi mai este ceva. Trebuie să ai o minte foarte mobilă, să fii foarte isteţ ca să ajungi unde a ajuns el. Şi-a depăşit condiţia de atâtea ori. Poate are o inteligenţă speculativă, ceea ce este bine în zilele noastre. Însă, nu m-am referit întâmplător la perioada în care Mazăre lucra la Telegraf. Să ne aducem aminte că a dat-o în judecată pe o ziaristă din Constanţa (n.r. Feri Predescu) şi că i-a cerut despăgubiri astronomice. Eu îi spun acelaşi lucru: să nu se lase ameţit de aerul rarefiat al puterii. Puterea absolută corupe absolut. Aş vrea ca de ziua lui să-şi amintească de jurnalistul Mazăre. Şi îi urez La mulţi ani".
„Marele Gatsby" de la Huidu
Cârcotaşul Şerban Huidu nu a ales dintre titlurile propuse de noi. „Eu spun că Marele Gatsby i se potriveşte. Nu merită altceva. Titlurile voastre au un mesaj, însă acesta este mesajul meu pentru Radu Mazăre". Politicianul Mădălin Voicu, prieten cu Radu Mazăre şi fost coleg de partid, a fost foarte hotărât, însă a hotărât ca primarul Constanţei să primească două cărţi: „Micul prinţ şi Principele lui Machiavelli, pentru că Radu este un răsfăţat al vieţii. A ajuns un personaj notabil şi ca primar, dar şi prin rezultatele sale. Şi, numai dacă ai o minte machiavellică poţi să te desfăşori în cotidian şi să-ţi pui în aplicare planurile". Jurnalistul Ion Cristoiu a ales o poveste - Prinţesa şi bobul de mazăre. A avut şi o explicaţie: „Pentru că nu are nicio legătură cu el, însă mi se pare un titlu năstruşnic, care i se potriveşte lui Radu Mazăre". În ediţia online de mâine a cotidianului ZIUA de Constanţa veţi putea citi mai multe „cadouri" pe care oamenii importanţi ai ţării i le fac edilului constănţean.
vineri, 3 iulie 2009
Quote of the day

Exista multa suferinta in lume – fizica, materiala, mentala . Suferinta unora poate fi rezultatul lacomiei altora . Suferinta materiala si cea fizica este cea cauzata de foamete, lipsa unei locuinte sau cea provocata de tot felul de boli. Cea mai mare suferinta a omului este cauzata de singuratate, de lipsa iubirii . - Maica Tereza
end of the road
Astăzi m-am decis! Poate aveam nevoie să mă trezesc într-o dimineaţă, să văd ceva şi apoi să vreau să o iau de la capăt. ete că a venit şi ziua aia. de azi vreau să mă schimb, să-mi schimb viaţa şi să fac lucrul pe care ar fi trebuit să-l fac de foarte mult timp. trebuie să-mi "omor“ fantomele... din prezent. ah, da... aşa sunt eu mai specială. eu am fantome în prezent, nu în trecut, aşa cum ar fi normal. aşa că... gata! de astăzi toate se vor schimba...
de ce? pur şi simplu nu mai pot. a.. şi mai este ceva. aseara am descoperit că se poate şi mi s-a luat ceaţa de pe ochi şi am văzut că există şi alţi oameni pe lumea asta. fără să vreau şi fără să-mi dau seama am văzut pe altcineva. o persoană care mi-a luat... gândul. :) şi oricare ar fi situaţia... e clar. GATA!