la un moment dat, când eram foarte mică, dragostea mea mirosea a Brut. ţin minte că era un recipient mare, dintr-o sticlă sablată, cu un capac imens. în jurul capacului era legat un lănţişor auriu de care atârna o plachetă metalică pe care scria Brut. apoi, mai târziu, dragostea mea a mirosit a Aqua di Gio. numai gândul la parfumul pe care ajunsesem să-l ador din cauza dragostei prea mari mă făcea să visez. la un moment dat, am crezut că parfumul lui Armani va fi ultima mea dragoste, că nările mele nu vor mai putea simţi niciun alt miros vreodată, că aventura mea olfactivă s-a finalizat şi că viaţa-mi va fi înmiresmată pentru totdeauna la fel. însă, aşa cum cineva a spus foarte bine, istoria nu se scrisese. am trecut prin alte parfumuri care nu mi-au rămas deloc în memorie. în afară de unul anume: Polo Black. am încercat mai apoi să transfer mirosul, împreună cu afecţiunea, asupra altcuiva. experiment nereuşit. mai apoi, o dragoste închipuită de mine a mirosit a Code. din nou Armani. şi acum dacă îl simt îmi amintesc de adultul cu suflet de copil care mă făcea să râd la fel de bine cum îmi provoca plânsul. dar nu a rămas în mintea mea ca fiind parfumul dragostei mele. acum, am ajuns din nou într-un punct în care cred că dragostea mea va mirosi mereu la fel. însă, din păcate ştiu că nu este aşa, în ciuda faptului că povestea asta pare fără de sfârşit. "nu ai tu norocul ăsta“, mi s-a spus atunci când mă plângeam că aş vrea să văd finalul. mi-am dat seama la un moment dat că, deşi această dragoste durează mai mult decât celelalte, că este adevărată şi că le-a depăşit pe restul din toate punctele de vedere, nu miroase decât a clipe, vorbe şi priviri. nu ştiu de ce nu am păstrat în minte nicio mireasmă de-a lui, în ciuda faptului că le-am simţit pe toate. însă, după mulţi ani, dragostea mea miroase din nou. let's play!
