joi, 6 ianuarie 2011

song of the night


Cum să uit eu soarele?

Parcă fusesem rupt în zece bucăţi, căci îmi simţeam trupul numai o rană, sufletul risipit, nu mai aveam nici voinţă, nici putere să mă dezmeticesc o clipă.

E foarte greu să ai ceva cu adevărat, să-l capeţi sau să-l cucereşti. Mai mult ne închipuim că posedăm, decât posedăm.

Nimic nu durează în suflet. Până şi cea mai verificată încredere poate fi anulată de un sigur gest.

Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele?

O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Maitreyi


miercuri, 5 ianuarie 2011

song of the night


E cu neputinta sa fugi de tristetea din tine

...visele pot fi atat de primejdioase: mocnesc ca focul si uneori ne consuma cu totul

M-am impleticit pana afara, in curte, ca sa scap de tristete, dar sigur ca e cu neputinta sa fugi de tristetea din tine.

Durerea e un lucru foarte ciudat; suntem atat de neputinciosi in fata ei. E ca o fereastra care se deschide atunci cand vrea ea. Camera se raceste si nu putem decat sa tremuram. Dar de fiecare data se deschide mai putin, si mai putin; pana cand, intr-o zi, ne intrebam ce s-a ales de ea.

Fetele spera tot felul de lucruri nebunesti[...]. Sperantele sunt ca podoabele de par. Fetele vor sa poarte prea multe. Cand ajung femei batrane, arata caraghios si numai cu una singura.

http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/memoriile-unei-gheise