Fostă balerină, regizoare şi actuală directoare a Teatrului Naţional Constanţa, Beatrice Rancea este persoana care a dat o nouă dimensiune culturii constănţene în ultimul timp. A revitalizat teatrul pe care îl conduce şi încearcă să aducă proiecte noi şi interesante care să redeschidă apetitul publicului pentru teatru şi pentru cultură. Numită directoare a TNC în luna iunie a anului trecut, Beatrice Rancea a câştigat, printre altele, premiul UNITER pentru debut în 1993 şi Premiul publicului la Festivalul Internaţional de Teatru de la Piatra Neamţ, pentru piesa „Romeo şi Julieta“ în anul 1994. A fost aleasă una dintre femeile de succes ale anului trecut, premiu pentru care a fost nominalizată şi în 1998. Renumita regizoare a acceptat să ne acorde un interviu, în care îşi exprimă părerile despre cultura constănţeană, dar şi dorinţele în ceea ce priveşte instituţia pe care o conduce.
Cum vi se pare că se prezintă cultura constănţeană, ţinând cont de faptul că este un spaţiu în care amalgamul de culturi este mai vizibil decât în orice parte a ţării?
Este o picanterie de care ar trebui să profităm. Farmecul oraşului este dat de acest amalgam unic şi este specific locului. Din păcate, în ultima perioadă nu prea s-a mai auzit de teatrul de aici. Singurii care au reprezentat oraşul în ultimii ani au fost cei din trupa de balet Oleg Danovski. Mi-am pus şi eu foarte des întrebarea de ce în Constanţa nu se pot realiza nişte spectacole importante de teatru, oraşul având puterea financiară şi economică pe care o are şi fiind o urbe atât de mare şi atât de aproape de Capitală. Din păcate, anul trecut, când eu mi-am anunţat amicii din lumea teatrului că urmează să vin la Constanţa, toţi mi-au spus să mă gândesc mai bine pentru că, aşa cum mi-a spus un prieten, este „un teatru belea“. De asemenea, mi s-a mai spus că aici, actorii montează între ei şi că nu vin regizori importanţi care să facă spectacole mari, pentru că era un spaţiu foarte închis, un stat în stat. Ajunsă aici, mi-am dat seama că, într-adevăr, sunt obstacole, sunt unele lucruri greu de realizat, însă sunt de principiul că nimic nu este complicat.
Este teatrul prea puţin mediatizat în oraşul nostru?
Acum nu. De un an se aude foarte mult de Constanţa. Eu, de câte ori am avut prilejul să particip la emisiuni pe posturile naţionale sau să dau interviuri în presa centrală, am amintit de teatrul de aici. Accept să particip la emisiuni şi profit de orice ocazie mi se oferă, numai ca să amintesc de teatrul de aici şi să arăt ce se face la Constanţa. Nu întâmplător, majoritatea designerilor de costume cu care colaborez pentru spectacole sunt cunoscuţi. Ei vin cu o presă a lor, benefică pentru spectacolul pe care îl realizăm şi pentru teatru. Acum lucrăm, pentru Şatra, cu Liza Panait. Încerc să-mi folosesc cele mai bune relaţii pe care le am şi să implic cei mai influenţi oameni pe care îi ştiu în proiectele teatrului, pentru o mai bună mediatizare a lui.
Cu ce designeri importanţi veţi mai colabora?
Pentru spectacolul Revizorul vom lucra cu celebra Doina Levintza, care a lucrat şi la Îmblânzirea Scorpiei. Urmează să avem un proiect important peste două luni, un spectacol numit Cabaret. Pentru acesta, costumele vor fi realizate de Cătălin Botezatu.
Cum este să fii o femeie de succes şi o femeie-regizor, într-o Românie încă acaparată de bărbaţi?
Eu mă simt foarte bine, însă mă sperie că e din ce în ce mai acaparată de bărbaţi. Dacă până acum nu am avut nici o problemă legată de acest aspect, începe să mă alarmeze faptul că tendinţa este din ce în ce mai misogină, mai ales în lumea teatrului. Au apărut foarte multe femei care au dovedit că au fost cel puţin la fel de inspirate în ceea ce au făcut ca şi bărbaţii. Nu înţeleg de ce se încearcă înlăturarea femeilor. Este un fenomen foarte ciudat. Am auzit pe mulţi spunând că nu pot suporta ideea să-i conducă „o muiere“.
Care sunt proiectele Teatrului Naţional Constanţa pentru următoarea perioadă?
Sâmbătă am avut premiera spectacolului Şatra. Peste două săptămâni vom avea premieră cu Revizorul, iar pe 11 aprilie se va monta un spectacol de teatru-dans, montat de o coregrafă renumită la nivel mondial. În paralel cu acesta, un regizor american va monta o piesă contemporană, de foarte mare succes la New York. Pentru că acest proiect are o distribuţie mică, de numai cinci actori, putem merge în paralel cu aceste spectacole. Apoi, îl avem invitat pe marele regizor şi om de teatru Ion Cojar, care va monta Gaiţele. În paralel cu această piesă vom pune în scenă spectacolul Cabaret. Vom ieşi cu cele două producţii aproape în acelaşi timp. Până în iunie, avem în proiect şi lucrul la Noaptea furtunoasă a lui Caragiale, spectacol care va fi regizat de Horaţiu Mălăele.
Ar putea Constanţa să devină, în timp, un centru cultural de nivelul Bucureştiului?
Cred că va putea. Cu un repertoriu important şi cu regizori mari care să monteze aici şi care să îi ajute pe cei tineri, se va putea ajunge la nivelul acela. Ideea este ca tânăra generaţie de regizori să fie bine formată, iar pentru acest lucru ei trebuie să înveţe de la regizorii experimentaţi. Trebuie să ne lansăm pe piaţă, să se audă că avem o trupă bună, cu actori tineri, nu numai cu cei consacraţi pe care publicul deja îi cunoaşte. Eu cred că în scurt timp se poate. Totul depinde de bani. În momentul în care ai finanţare se poate face orice. Din fericire, noi suntem foarte bine sprijiniţi din acest punct de vedere. Este şi motivul pentru care am acceptat să vin aici, pentru că ştiam că voi fi susţinută financiar de autorităţi. Avem tot sprijinul Consiliului Judeţean, de care suntem subvenţionaţi. Lumea din toată ţara este invidioasă pentru că noi ne putem baza pe cei care ne finanţează.
Cum aţi adus Şatra pe scena constănţeană?
Proiectul acesta nu era în planul nostru. Imediat după Îmblânzirea Scorpiei trebuia să avem un alt proiect, care nu s-a mai materializat în acel moment. Atunci mi-a venit ideea, pentru că aveam nevoie de un spectacol deosebit, mare, să pun în scenă Şatra, spectacol pe care l-am realizat şi în Timişoara, anul trecut, la Teatrul Maghiar de acolo. A fost o muncă imensă pentru toată lumea, începând cu maşiniştii care au stat câte 14 ore în teatru şi terminând cu actorii care au stat câte 10 ore la repetiţii. Pregătirea muzicală a actorilor a fost intensivă, pentru că se cântă toată partitura originală live. Nu a fost uşor, este o partitură pe mai multe voci, foarte complexă, cu instrumente live pe scenă. Ne-a costat foarte mult, mai ales din punctul de vedere al energiei. Actorul care îl joacă pe Zobar, Andras Demeter, a făcut naveta de la Bucureşti în fiecare zi pentru a putea fi prezent la repetiţii. Iniţial am pregătit două actriţe din teatru pentru rolul Rada, însă, din cauza timpului foarte scurt şi a volumului foarte mare de muncă, am renunţat la această idee. Este un spectacol făcut special pentru public.
