marți, 21 august 2012

I'll love you for a thousand more...


Pofticioasa închipuită :) Cum slăbim? Dietă!!!


M-am lăsat de fumat şi m-am îngrăşat vreo 15 kg după ce ani de zile mă chinuisem să slăbesc şi, într-un final, reuşisem. Story of my life...
Am făcut ceva bun ca să primesc în schimb ceva groaznic. Nu pot să spun cum mă simt după ce corpul şi oasele mi se obişnuiseră cu o anumită greutate, destul de ok. Am tot avut tentative nereuşite de cure de slăbire şi mi-a fost foarte greu, fără să-mi dau seama de ce. Până la urmă am analizat situaţia şi am realizat că mi-era tare greu, mai ales pentru că eram obişnuită să înlocuiesc mâncarea cu ţigara. Este una dintre capcane, să ştiţi. Eu greu am realizat.

Am încercat de curând să ţin dieta Oshawa. Sunt un om slab din punctul ăsta de vedere şi îmi creez poftele mai mult în minte. SUnt ca un bolnav închipuit, pofticioasă închipuită. Mă gândesc la ceva şi MOOOR de poftă. Nu am putut ţine acest regim decât o zi şi jumătate. O zi şi jumătate de chin, de dureri de cap, de SEVRAJ. Da, da, sevraj. Mă dureau picioarele, mă durea capul, îmi era greaţă... exact ca atunci când m-am lăsat de fumat. Horror.

Mi-am reamintit de regimul care a avut efect minunat, cel dat de un nutriţionist. Este cel mai bun, este adevărat:

Exemple de meniu
Ziua 1
- mic dejun - 60 g pâine (două felii) + 10 g unt
- 100 g brânză vaci sau 50 g caşcaval
- 200 ml lapte sau iaurt semidegresat
- gustare - un măr sau o portocală (150 g)
- prânz - 60 g pâine+100 g carne pasăre, vită sau muşchi porc la grătar cu salată
legume (roşii, ardei, castraveţi, salată verde etc) (casoletă sau sendviş)
- cina - 30 g pâine
ora 18 - supă de zarzavat sau salată de crudităţi (salată verde, roşii, ardei, ceapă,
varză etc.)
- 150 g piept pui sau carne vită la grătar cu 200 g cartofi (piure, natur, copţi)
- gustare - 1 fruct (măr, portocală, kiwi, grepfrut)
ora 20
Ziua 2
- mic dejun - 60 g pâine (două felii) + 10 g unt
- un ou fiert sau ochi
- 50 g brânză telemea
- 200 ml iaurt sau lapte semidegresat
- gustare - un măr sau o portocală (150 g)
- prânz - salată cu 200 g paste fierte cu carne de pasăre sau vită (100 g) şi
sos legume (roşii, ardei, ceapă)
- cina - 60 g pâine
ora 18 - supă de zarzavat sau salată de crudităţi (salată verde, roşii, ardei, ceapă,
varză etc.)
- 150 g peşte la grătar cu legume sotate (fasole verde, dovlecei, broccoli,
conopidă, morcovi etc)
- gustare - 1 fruct (măr, portocală, mandarină, kiwi, grepfrut)
ora 20
Ziua 3
- mic dejun - 60 g pâine (două felii)
- 50 g telemea vacă
- 50 g şuncă presată
- 200 ml lapte sau iaurt semidegresat
- gustare - 1 fruct (măr, portocală, mandarină, kiwi, grepfrut, banană)
- prânz - 60 g pâine
- 100 g carne slabă sau peşte la grătar cu salată crudităţi (casoletă sau sendviş)
- cina - 360 g mămăligă pripită cu 50 g brânză telemea sau caş sau urdă
ora 18 şi 1 linguriţă smântână slabă (12 - 15% grăsime)
- carne de pasăre sau vită (150 g) cu legume (roşii, ardei, ceapă etc) la cuptor
- gustare - 1 fruct (măr, portocală, mandarină, kiwi, grepfrut)
ora 20
Ziua 4
- mic dejun - 60 g pâine (două felii) + 10 g unt
- 100 g somon afumat sau 100 g brânză tip Făgăraş sau Almette
- 200 ml lapte sau iaurt semidegresat
- gustare - 1 fruct la alegere
- prânz - salată de cartofi fierţi (150 g) cu brânză telemea (100 g) sau cu 100 g ton
conservat şi legume (ceapă, ardei, morcovi la alegere etc.) - casoletă
- cina - 60 g pâine
ora 18 - supă roşii (fără orez, paste sau găluşti) sau salată de crudităţi
- pilaf de orez (200 g) cu carne pasăre sau vită
- gustare - 1 fruct la alegere
ora 20
Nota - Dacă la micul dejun se consumă peşte, salata de la prânz va fi cu brânză.

Ziua 5

- mic dejun - 60 g pâine (două felii)
- un ou ochi în apă
- 50 g telemea vaci sau urdă cu mărar
- 200 ml lapte sau iaurt degresat
- gustare - 1 fruct (măr, portocală, mandarină, kiwi, grepfrut)
- prânz - 60 g pâine + 100 g piept pui sau carne vită (fierte sau grătar) + legume(
casoletă sau sendviş)
- cina - 60 g pâine
ora 18 - supă sau ciorbă de legume (fără cartofi, orez, paste sau găluşti)
- 150 g peşte sau carne pasăre sau vită fierte sau la cuptor cu 200g cartofi natur
sau mâncare de fasole boabe cu legume (fierte ) şi 150 g carne pasăre sau vită
- gustare - 1 fruct (măr, portocală, mandarină, kiwi, grepfrut
ora 20
Ziua 6
- mic dejun - 60 g pâine (2 felii)
- 50 g brânză vaci sau urdă cu mărar
- 50 g muşchi file sau ton conservat în apă
- 200 ml lapte cu cafea sau iaurt degresat
- gustare - 1 fruct la alegere
- prânz - 60 g pâine
- supă sau ciorbă de vită sau pasăre cu legume
- musaca de cartofi (150 g) cu carne de vită (100 g)
sau 2 ardei sau dovlecei umpluţi cu carne de vită şi orez
sau 100 g carne pasăre sau vită la cuptor cu garnitură de cartofi (150 g)
- gustare - 1 fruct la alegere
- cina - 60 g pâine
- 150 g piept pui grătar cu salată varză sau varză călită

Ziua 7
- mic dejun - 250 ml iaurt semidegresat + 40 g cereale DIET + o linguriţă miere
- gustare - 1 fruct la alegere
- prânz - 30 g pâine
- supă sau ciorbă la alegere
- 200 g pulpe pui fără pieliţă sau muşchi vită sau porc la grătar sau cuptor
cu 150 g mazăre verde sote sau 150 g cartofi piure (dacă se optează pentru un
desert, mazărea sau cartofii vor fi înlocuite cu legume fierte: dovlecei, fasole
verde etc.)
- salată de murături sau crudităţi
- 1 desert la alegere (opţional)
- gustare - 1 fruct la alegere
- cina - 60 g pâine
- 50 g telemea vaci
- 50 g muşchi file sau şuncă presată sau ton conservat în apă sau somon
afumat
- salată de crudităţi
(eventual 2 sandvişuri calde: 30 g pâine cu 50 g telemea şi roşii şi 30 g pâine
cu 50 g muşchi file şi ardei)

NOTE - Se vor consuma 2-3 litri de lichide zilnic (din supe, ceai, apă plată, apă minerală).
- Se pot consuma 2 ceşti cafea naturală pe zi.
- Se pot consuma zilnic 15 g zahăr sau 20 g miere (ca atare sau pentru îndulcit ceai, cafea )

Nu mă doare nimic, mă simt bine, sătulă, dacă mi-e foame mănânc un fruct şi slabesc. Cred că (măcar sper) de data asta voi funcţiona.
Intru în primul "concediu“ de slăbit peste 2 săptămâni, de ziua mea, când mi-am propus să fac nişte cupcakes şi un tort.

Aşa că, de acum înainte, reţete de regim :))

Wish me luck!

joi, 16 august 2012

"Fericirea este întotdeauna acolo unde o găsește omul“

"Să iubești nu e suficient, trebuie să știi să înveți pe altul arta dragostei. Plăcerea o simte și plebea, chiar și animalele. Omul adevărat, însă, tocmai prin asta se deosebește de animale. El transformă dragostea într-o artă nobilă și, bucurându-se de ea, e conștient de valoarea ei divină. Astfel, nu-și satisface doar trupul, ci și sufletul."

"Fericirea este întotdeauna acolo unde o găsește omul“

"Toate limbile și tainele și toate științele n-au să fie nimic fără iubire, care e mărinimoasă, răbdătoare, care nu face rău, nu dorește onoruri, îndură totul, crede oricui, speră mereu și învinge“

Quo Vadis - Henryk Sienkiewicz




miercuri, 15 august 2012

Ce am mai gătit: Piperchi Ţârgâsiti şi tort cu ananas

Iar am avut o stare nu foarte bună şi am simţit nevoia să gătesc. Cum aveam nişte ardei graşi galbeni în frigider m-am gândit să-i folosesc la ceva. Am mai luat 2 kapia roşii, unul portocaliu, am mai descoperit prin frigi unul mai verzişor şi am făcut piperchi ţârgâsiti, celebra mâncare macedonească. Reţeta am luat-o de la Dada mea, care mi-a povestit că mâncărica asta are origini greceşti, dar a rămas în "repertoriul culinar al macedonenilor. Aşadar...

Am tăiat ardeii în bucăţele nu foarte mici şi i-am pus în tigaie cu puţin ulei de măsline. Am adăugat, treptat, nişte apă, dar au mai lăsat şi ei suc. Când s-au înmuiat am pus roşii. Ar fi trebuit să pun roşii proaspete, însă am luat o cutie de Cirio şi am rezolvat problema. Am lăsat să fiarbă împreună puţin şi am adăugat brânza mărunţită. Îmi imaginez că reţeta originală se face cu brânză de oaie, însă eu am avut doar telemea de vacă pentru că numai dintr-asta mâncăm. Atenţie! Dacă faceţi ca mine s-ar putea să iasă puţin nesărată mâncarea. Depinde de gust... La final, după ce brânzica s-a topit, se adaugă un ou, două (batute), în funcţie de cantitatea preparată. Gata mâncărica! Dada zice că dacă vreţi să fie mai iute puteţi pune puţină ciuşcă. Oricum, mâncărica este excelentă. Eu am folosit-o ca garnitură pentru o friptură de muşchi de porc, bine condimentată, friptă la grătar.

Ca desert am preparat un Tort cu ananas. Simplu, cam dulce, dar bun :) Reţeta aici: http://www.goodfood.ro/reteta/tort-cu-ananas-114795.html
Am avut un singur inconvenient: nu am găsit cireşe confiate, aşa că am folosit prune :)



marți, 14 august 2012

Dear mama...



I can always depend on my mama
And when it seems that I'm hopeless
You say the words that can get me back in focus

Biblioteca maharajahului fără trompă

Mircea Eliade a fost fascinat de India, ţară care l-a inspirat să scrie şi să iubească. Noi, vrem nu vrem, ajungem ca India. Din nefericire, nu ca cea descrisă de marele scriitor în, printre altele, „Biblioteca maharajahului". Noi avem doar maharajah. Şi atât. Nici cultură, nici altceva. „Adevărata filosofie şi teologie indiană nu se învaţă în universitate", zicea Eliade în „Biblioteca maharajahului". La fel şi la noi. O învăţăm pe carele alegorice. Nu pot pricepe interesul turiştilor pentru spectacolul grotesc oferit săptămânal de unul care nu mai pare primar, ci mai degrabă saltimbanc, actor, fotomodel sau orice altceva. Oraşul şi staţiunea au nevoie de turism, este adevărat, dar promovarea făcută de însuşi primarul ales de constănţeni mi se pare mai mult decât avem nevoie. Mă aştept ca la anul să inventeze promovarea turismului „la cheie", celebru printre localnicii care zdrăngăne cheile casei prin faţa celor care intră în oraş ori un altfel de turism pe care îl întâlnim în orice sezon la o anume barieră de pe bulevardul Aurel Vlaicu şi nu numai. Păi, de ce să discriminăm, de ce să promovăm numai cluburile? Mai există şi alte laturi ale turismului litoral, nu este adevărat? Dar cred că este mai interesant să-ţi iei haremul, gheişele sau ce oi mai avea şi să dănţuieşti puţin sub ochii hulpavi ai turiştilor care, încântaţi de Florin Salam şi de Adrian Copilu' Minune, te visează primarul lor, din sătucul, comuna sau orăşelul din care vin, cu banii strânşi un an, câteva zile la mare, nu contează în ce condiţii. Eu propun aşa: când n-o mai fi printre cei vii (să sperăm că nu se va întâmpla prea devreme), să-l păstrăm pe Mazăre ca simbol al Constanţei, să-i facem statuie şi să-l postăm la intrarea în oraş, să-l vadă turiştii, să-i aducă ofrande, să-l ia şi la ei acasă sub forma unor statui miniaturale, brelocuri sau magneţi de frigider. Statuia să fie postată, zic, în locul binecunoscut constănţenilor, numit „pietricica fericirii". La intrarea în oraş, în locul ancorei. Că doar asta aduce Mazăre, nu? Fericire la toată lumea! Care alegorice, spectacol, mulţumire. Vacanţă plăcută! Sau, aş mai avea o propunere: să se mute ei aici, să-l idolatrizeze din apropiere, nu de la distanţă, să o simtă pe pielea lor. Maharajahul nostru nu are elefant. De trompă ce să mai vorbim... Sau de bibliotecă.