We’re free, we’re so alive

Când citiţi aceste rânduri va fi trecut deja mai bine de o săptămână neagră pentru România. Timp în care sentimentele contradictorii ne-au făcut să răbufnim, să ne revoltăm. Scriu miercuri, 4 noiembrie. O parte din acest text a fost scris duminică, 1 noiembrie. Nu ştiu ce va fi până sâmbătă, atunci când aceste rânduri vor ajunge la voi. Mi-aş dori, cel puţin, să avem mai multă speranţă.

Emoţia uneşte. Iar ceea ce s-a întâmplat în Colectiv ne-a atins pe toţi din punct de vedere emoţional. Fiecare a avut un motiv al său să se pună în locul celor cărora viaţa li s-a schimbat pe 30 noiembrie 2015. „Puteam să fiu eu”, „putea fi copilul meu”, „erau oameni deschişi, iubitori de concerte, pozitivi, la fel ca mine”, „putea fi prietenul meu, şi el cântă rock”, „dacă aş fi ajuns acolo…”. Empatia este omenească. Din păcate, ultimele zile ne-au arătat şi răul din oameni. Răutatea fără margini. O înşiruire de cuvinte fără noimă, veninoase: satanişti, fără Dumnezeu, Halloween, au cerut-o, depravaţi… Mizerii.

Revenind, emoţia uneşte. Suferinţa uneşte. Nu te pune cu un popor suferind…

Recunosc, până în dimineaţa dezastrului nu am auzit de Goodbye to Gravity. Ascult rock din generală. Am început cu Nirvana, Doors, Janis Joplin, Metallica, dar am ajuns şi la Cradle of Filth, Manowar, Eternal Tears of Sorrow, Dimmu Borgir şi alţii…. mai hard.



Mai am şi acum tricourile cu Nirvana. Pe unul mi l-a adus Cristi Ţentu, fost coleg şi bun prieten, din Germania atunci când Interitus Dei, trupa în care cânta, ajunsese pe acolo. Da, nemţii apreciau rock-ul constănţean, românesc. Noi nu.



Gusturile muzicale nu ne împart în satanişti şi creştini. Muzica înseamnă libertatea pe care uneori nu o găsim în altă parte. O supapă.
Am văzut că mulţi s-au legat de numele piesei The day we die. Câţi i-au ascultat versurile? Nici măcar eu până acum. Dar am făcut-o, pentru a nu fi tentată să judec aiurea.

We’re not numbers we’re free, we’re so alive
And the day we give in is the day we die

Tinerii din Colectiv se simţeau liberi şi vii. Nu merită să fie judecaţi pentru nimic, niciodată. Singura lor vină este că s-au născut într-o ţară de judecători, în ţara ideilor preconcepute, într-o ţară în care muzica pe care o asculţi te pune în spatele unui gard şi îţi lipeşte pe frunte o etichetă. SATANIST. Au trăit printre oameni care, atunci când nu înţeleg ceva, din lipsă de educaţie, de empatie, de interes, dau cu parul. Oameni lipsiţi de decenţă. Este trist. Pentru ei, pentru noi.

AC/DC sunt satanişti? Doar cântă Highway to hell…



Ascultaţi piesa fără porcării de genul „ce e cu grohăielile astea”. Citiţi versurile, sunt în descrierea clipului



F*** all your wicked corruption
It’s been there since our inception, but we couldn’t see
All the times we’ve felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we’ve been locked away
And there was nothing left to say
Until today

Constanţa a trecut printr-o tragedie asemănătoare celei din Bucureşti, dar cu mai puţine victime. De fapt, cine are dreptul să compare cifre atunci când este vorba despre vieţile unor tineri? Ironic, gândindu-ne la numele clubului, orice tragedie de acest fel este colectivă.

Trăim în colectiv, avem emoţii în colectiv. Ne doare ce s-a întâmplat în Colectiv. Şi trebuie să înţelegem că generaţia Colectiv, generaţia căreia i-au pierit prietenii în foc, este mai bună decât cele de dinainte. Nu sunt satanişti, nu sunt needucaţi, huligani sau cum vreţi să le spuneţi. Sunt tineri frumoşi, citiţi, tineri care fac şcoli în străinătate şi duc numele ţării peste hotare. Care vorbesc limbi străine la fel de bine ca limba maternă. Care câştigă olimpiade internaţionale sau excelează în meseriile pe care le-au ales. Tineri apreciaţi şi angajaţi de multinaţionale. Tineri frumoşi, care ştiu să se distreze, care-şi trăiesc viaţa fără bariere şi idei preconcepute.

Ei sunt cea mai bună variantă a noastră. Să nu îi dezamăgim. Şi să nu uitam ce cântam în adolescenţă cât ne ţineau plămânii



We were born
Born to be wild
We can climb so high
I never wanna die
Born to be wild

Tinerii aceştia, „sataniştii”, trăiesc liber. Este dreptul lor. Şi este de datoria noastră să le oferim ţara pe care o merită.

Putere şi linişte tuturor. Celor care au rămas şi celor care nu mai sunt.

Bang! :)

Mere coapte umplute cu cheesecake, cu sos de miere şi nuci prăjite

O reţetă perfectă pentru o seară friguroasă de toamnă. Un amestec de arome şi de texturi cum rar întâlneşti. O explozie de gusturi, o plăcere pe care nu trebuie să o rataţi.

Ingrediente:

10 mere

300 gr cremă de brânză

200 gr zahăr

1 ou

Vanilie

Scorţişoară

Nucşoară

Pentru sos:

250 ml frişcă lichidă

100 gr miere

100 grame nuci

Merele se scobesc până ce devin cupe aromate pentru cheesecake. Separat, amestecăm crema de brânză cu zahărul, cu oul şi cu aromele. Recunosc, eu nu am avut vanilie, am uitat să cumpăr. Aşa că am înlocuit-o cu un vârf de linguriţă de nucşoară. Rezultatul va fi surprinzător.

Umplem merele cu compoziţia de cheesecake şi băgăm la cuptor, în tavă tapetată cu hârtie de copt, pentru 25-30 de minute, la 180-190 de grade.

Între timp preparăm sosul. Începem prin a coace nucile.

Punem pe foc într-o oală de dimensiuni mici frica lichidă şi mierea. Amestecăm până se omogenizează şi începe să se îngroaşe lichidul aromat, apoi adăugăm nucile coapte. Odată răcit, amestecul de frişcă şi miere se va întări, având o textură asemănătoare caramelului.

Când merele sunt coapte şi cheesecake-ul gata de mâncat, scoatem produsul din cuptor şi îl aşezăm pe o farfurie pe care am presărat biscuiţi digestivi pisaţi şi nuci coapte. Peste mărul umplut turnăm cu generozitate sos de miere şi nuci.

Poftă bună!

Clafoutis cu cireşe

Este o reţetă perfectă pentru zilele călduroase de vară. Puteţi pune orice fel de fructe, însă, cireşele de iunie sunt extraordinare. Se prepară cu uşurinţă, nu necesită un timp îndelungat de coacere şi va fi, fără doar şi poate, pe placul tuturor.

Ingrediente:

500 gr cireşe
4 ouă

100 gr zahăr
125 gr faină
250 ml lapte

Ungeţi o formă de tartă cu unt şi tapetaţi cu făină sau cu pesmet. Scoateţi sâmburii cireşelor şi puneţi-le în tavă. Să vă spun un secret… nu am mai găsit ustensila de scos sâmburi. Aşa că am folosit-o pe cea pentru cartofi. M-am descurcat de minune :D Continuam prin a bate ouăle cu zahărul, continuând cu făina şi cu laptele până aluatul va avea consistenţa celui pentru clătite. Poate o idee mai gros. Punem în tavă şi coacem în cuptorul preîncălzit la aproximativ 200 de grade timp de 30 min sau până când se rumeneşte frumos. O putem gusta fierbinte sau să aşteptăm sî se răcească. Oricum este un preparat delicios.

Poftă bună!

Prăjitură de ciocolată cu bombonele colorate

Am tot da târcoale acestei reţete de pe www.goodfood.ro o bună perioadă de timp. Nu găseam lapte condensat, dintr-acela dens, pentru prăjituri, însă am realizat că nu este chiar atât de greu de procurat. Am cumpărat de la un supermarket cunoscut, la un preţ foarte bun. Oricum, o jumătate de cutie de lapte condensat vă ajunge pentru această prăjitură minunată, de care nu ai cum să te saturi vreodată! Pentru că nu am găsit bomboane micuţe, pentru decorat, am folosit M&M cu alune. Este o prăjitură excepţională, pe care o recomand cu drag.
Ingrediente

200g de ciocolată, ruptă în bucăţi

200g de unt

100 ml apă
200g zahăr brun
100ml de smântână
2 ouă bătute
200g de făină, amestecată cu
2 linguriţe praf de copt
5 linguri pudră de cacao

PENTRU GLAZURA
100g de ciocolată
170g de lapte condensat
100g de unt
bombonele de zahăr, pentru ornat
Mod de preparare

Se încălzeşte cuptorul la 160° C. Se tapetează o tavă pătrată de 22cm cu hârtie de copt. Se pun ciocolata, untul şi zahărul într-o cratiţă, împreună apa fierbinte şi se lasă la topit. Recunosc, nu mi-a ieşit şi pace. Aşa că am pus amestecul la bain-marie până când s-a topit ciocolata.

Se lasă deoparte două minute, apoi se adaugă smântâna şi ouăle. La urmă, se adaugă făina şi cacaua şi se amestecă până când compoziţia nu mai face cocoloaşe, apoi se toarnă în formă. Se coace 50-55 de minute, până trecere proba scobitorii. Se lase la răcit până preparăm glazura. Se topesc încet toate ingredientele la bain-marie. Se răceşte compoziţia suficient cât să devină tartinabilă. Se întinde glazura şi se presară bombonele.

Poftă bună!

Risotto cu midii

Ingrediente:

350 gr orez

o ceapă

200 gr midii

200 ml vin alb

1 litru supă de legume

50 gr unt

oregano

nucşoară

mentă

busuioc

usturoi

parmezan

Se pune ceapa la călit până devine translucidă. Adăugăm şi usturoiul pisat. Urmează „la rând” orezul spălat. Eu am folosit un orez care poate fi găsit în orice magazin, cu bob… colosal J Când boabele de orez devin transparente le „înecăm” în vinul alb şi lăsăm la foc mediu. Când vinul a fost absorbit adăugăm treptat un litru de supă de legume, până când orezul se umflă şi lichidul scade. Atunci intervin minunatele midii. Le „aruncăm” în orez şi mai lăsăm puţin la foc. Le ajutăm să se împrietenească adăugând untul şi le parfumăm cu mirodeniile. Vă spun, menta are un rol foarte important în acest preparat, făcându-l greu de uitat.

Poftă bună!

Ruladă de biscuiţi cu cremă de cocos

Cred că este prima reţetă pe care am învăţat-o şi pe care am preparat-o mereu cu drag. Este un desert simplu, poate fi transformat cu uşurinţă într-un preparat de post, nu necesită coacere şi, vă garantez, va fi pe placul tuturor. Ne aduce cumva aminte de salamul de biscuiţi, însă crema fină de cocos transformă această ruladă într-un desert pe care îl puteţi pune pe orice masă festivă. Bineînţeles, dacă doriţi un produs de post, înlocuiţi laptele cu apă şi untul cu margarină sau, de ce nu, cu unt de cocos, care este mult mai sănătos.

Ingrediente pentru 2 rulade:

500 gr biscuiţi

2 căni cu lapte

3-4 linguri de cacao

200 gr zahăr pudră

200 gr unt

100 gr nucă de cocos

aromă de migdale (am văzut reţete în care se indica folosirea vaniliei, însă mie esenţa de migdale mi se pare că se potriveşte mai bine cu cocosul)

Mod de preparare:

Se zdrobesc biscuiţii, se adaugă cacao şi laptele şi se frământă până ce compoziţia devine o pastă. Se împarte în două părţi egale şi, cu ajutorul făcăleţului, se întinde pe folie alimentară. Se păstrează la rece până când este gata crema.

Pentru cremă batem untul spumă cu zahărul, adăugăm nuca de cocos şi esenţa de migdale. V-am spus că este foarte simplu? J

Adăugăm crema peste foaia de biscuiţi, apoi rulăm cu grijă, strâns, şi păstrăm câteva ore la frigider. Pentru a rula mai strâns mă folosesc şi de folie de aluminiu. Mai mult, se păstrează mai bine la frigider.

Poftă bună!