We’re free, we’re so alive

Când citiţi aceste rânduri va fi trecut deja mai bine de o săptămână neagră pentru România. Timp în care sentimentele contradictorii ne-au făcut să răbufnim, să ne revoltăm. Scriu miercuri, 4 noiembrie. O parte din acest text a fost scris duminică, 1 noiembrie. Nu ştiu ce va fi până sâmbătă, atunci când aceste rânduri vor ajunge la voi. Mi-aş dori, cel puţin, să avem mai multă speranţă.

Emoţia uneşte. Iar ceea ce s-a întâmplat în Colectiv ne-a atins pe toţi din punct de vedere emoţional. Fiecare a avut un motiv al său să se pună în locul celor cărora viaţa li s-a schimbat pe 30 noiembrie 2015. „Puteam să fiu eu”, „putea fi copilul meu”, „erau oameni deschişi, iubitori de concerte, pozitivi, la fel ca mine”, „putea fi prietenul meu, şi el cântă rock”, „dacă aş fi ajuns acolo…”. Empatia este omenească. Din păcate, ultimele zile ne-au arătat şi răul din oameni. Răutatea fără margini. O înşiruire de cuvinte fără noimă, veninoase: satanişti, fără Dumnezeu, Halloween, au cerut-o, depravaţi… Mizerii.

Revenind, emoţia uneşte. Suferinţa uneşte. Nu te pune cu un popor suferind…

Recunosc, până în dimineaţa dezastrului nu am auzit de Goodbye to Gravity. Ascult rock din generală. Am început cu Nirvana, Doors, Janis Joplin, Metallica, dar am ajuns şi la Cradle of Filth, Manowar, Eternal Tears of Sorrow, Dimmu Borgir şi alţii…. mai hard.



Mai am şi acum tricourile cu Nirvana. Pe unul mi l-a adus Cristi Ţentu, fost coleg şi bun prieten, din Germania atunci când Interitus Dei, trupa în care cânta, ajunsese pe acolo. Da, nemţii apreciau rock-ul constănţean, românesc. Noi nu.



Gusturile muzicale nu ne împart în satanişti şi creştini. Muzica înseamnă libertatea pe care uneori nu o găsim în altă parte. O supapă.
Am văzut că mulţi s-au legat de numele piesei The day we die. Câţi i-au ascultat versurile? Nici măcar eu până acum. Dar am făcut-o, pentru a nu fi tentată să judec aiurea.

We’re not numbers we’re free, we’re so alive
And the day we give in is the day we die

Tinerii din Colectiv se simţeau liberi şi vii. Nu merită să fie judecaţi pentru nimic, niciodată. Singura lor vină este că s-au născut într-o ţară de judecători, în ţara ideilor preconcepute, într-o ţară în care muzica pe care o asculţi te pune în spatele unui gard şi îţi lipeşte pe frunte o etichetă. SATANIST. Au trăit printre oameni care, atunci când nu înţeleg ceva, din lipsă de educaţie, de empatie, de interes, dau cu parul. Oameni lipsiţi de decenţă. Este trist. Pentru ei, pentru noi.

AC/DC sunt satanişti? Doar cântă Highway to hell…



Ascultaţi piesa fără porcării de genul „ce e cu grohăielile astea”. Citiţi versurile, sunt în descrierea clipului



F*** all your wicked corruption
It’s been there since our inception, but we couldn’t see
All the times we’ve felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we’ve been locked away
And there was nothing left to say
Until today

Constanţa a trecut printr-o tragedie asemănătoare celei din Bucureşti, dar cu mai puţine victime. De fapt, cine are dreptul să compare cifre atunci când este vorba despre vieţile unor tineri? Ironic, gândindu-ne la numele clubului, orice tragedie de acest fel este colectivă.

Trăim în colectiv, avem emoţii în colectiv. Ne doare ce s-a întâmplat în Colectiv. Şi trebuie să înţelegem că generaţia Colectiv, generaţia căreia i-au pierit prietenii în foc, este mai bună decât cele de dinainte. Nu sunt satanişti, nu sunt needucaţi, huligani sau cum vreţi să le spuneţi. Sunt tineri frumoşi, citiţi, tineri care fac şcoli în străinătate şi duc numele ţării peste hotare. Care vorbesc limbi străine la fel de bine ca limba maternă. Care câştigă olimpiade internaţionale sau excelează în meseriile pe care le-au ales. Tineri apreciaţi şi angajaţi de multinaţionale. Tineri frumoşi, care ştiu să se distreze, care-şi trăiesc viaţa fără bariere şi idei preconcepute.

Ei sunt cea mai bună variantă a noastră. Să nu îi dezamăgim. Şi să nu uitam ce cântam în adolescenţă cât ne ţineau plămânii



We were born
Born to be wild
We can climb so high
I never wanna die
Born to be wild

Tinerii aceştia, „sataniştii”, trăiesc liber. Este dreptul lor. Şi este de datoria noastră să le oferim ţara pe care o merită.

Putere şi linişte tuturor. Celor care au rămas şi celor care nu mai sunt.

Stockholm-ul României - păreri despre ţara mea

Este prima dată când scriu despre această campanie. M-a scârbit, dar parcă a fost mai liniştită decât altele. O spun din start: am votat şi votez Iohannis. Însă, candidatul Iohannis nu m-a convins. Îmi plac indivizii mai incisivi, mai repezi, cu vorbele la ei, cu reacţie. Un preşedinte trebuie să aibă reacţie. Iohannis merge pe principiul "şi melcul, ţuşti!", iar stilul acesta îmi displace. În primul tur am votat matematic. Fără convingere. Am sperat că cel cu şansele cele mai mari de a-l bate pe Ponta, Iohannis, va obţine un scor mai bun. Dacă era altfel... aş fi votat cu Macovei. Înjuraţi-mă, aveţi voie! Acum nu-l votez pe Iohannis, ci votez anti-Ponta. Este simplu. Mi-e groază când mă gândesc la faptul că, avându-l pe Ponta preşedinte de ţară, Mazăre nu va mai avea nicio oprelişte. Va fi chiar mai rău decât este acum. MI-E GROAZĂ!
Însă, ne merităm soarta. Pentru că noi, românii, suferim de cea mai acută formă a sindromului Stockholm. Ne iubim torţionarii.
De-a lungul vremii am observat mai multe comportamente aberante, patologice, ale acestei naţii.
Comunismul ne-a afectat în asemenea hal încât am devenit un popor suferind, nebun, imoral, infantil, lipsit de dorinţe fireşti, fără instinct de conservare, un popor de masochişti, de violaţi, de schingiuiţi, de oameni care, după ce-şi ling rănile şi se spală de pişatul în care au zăcut în urma torturii se întorc zâmbitori şi drăgăstoşi la torţionar.
Suntem noi, cei care trăiesc încă în comunism. Cei pentru care 25 de ani au stat în loc, n-au trecut. Cei care sunt, încă, pe vremea lui Ceuşescu. Aşa ne dezvoltăm, nu putem scăpa. De fapt nu ne-am dezvoltat. Mentalul colectiv, cel bolnav, distrus, suferind, aşa funcţionează. Memoria colectivă a acestui popor este grav avariată. Am uitat cine suntem şi ce putem face. Nu ştim despre noi decât că suntem laşi, trădători, leneşi, mâncăi, boieri, artişti, petrecăreţi, încuiaţi la minte, bârfitori, moralişti, pseudo-ospitalieri.Ţara în care BMWu` valorează mai mult decât o diplomă, o ţară de oameni răi, avari, ipocriţi, care nu ştiu să aibă grijă şi să îi aprecieze pe cei apropiaţi, ci numai pe străini. O ţară de femei maltratate şi de copii mutilaţi sufleteşte, de beţivi, de curvari, de bipolari, de hoţi, de beizadele care se cred Dumnezei, un loc în care ţi se refuză până şi dreptul la sănătate. Ne mirăm că ni se refuză dreptul la vot, la opinie?
Se vede cum suntem din felul în care ne tratăm ţara. Votul ăsta mult dezbătut este, de fapt, singurul lucru pe care îl faci pentru ţara ta. Pentru viitorul ei, nu pentru economie, nu pentru PIB sau alte cele: PENTRU ŢARĂ! Pentru copiii şi părinţii tăi. Dar nu avem noţiunea asta. Mie îmi vine să plâng când mă gândesc că mama o să trăiască, în anii crunţi ai bătrâneţii, aici. Aş fi în stare de orice să împiedic asta!
M-am uitat aseară la marea răfuială între candidaţi. Aia nu a fost dezbatere, ci o joacă de copii, cu unul mai mutulică, mai bine crescut, care se crede uşor superior, probabil că are note mai bune şi provine dintr-o familie mai înstărită, şi un altul care pare puţin complexat de mediul din care provine, care atacă pentru a se apăra, pentru a para întrebările incomode, care şi-a schimbat gagica odată ce-a prins "cheag" din punct de vedere financiar. Şi-a luat fată de om bogat din sat, cu mai multe vite şi cu influenţă la primar. Dar el, băiat descurcăreţ, cu vorbele la el, nu ştie ce-i aia subtilitatea, ci stăpâneşte doar miştocăria. Când îl vede p-ăla mai simţit, simte nevoia să-l calce în picioare. "Ce, mă, eşti şmecher? Ai casetofon şi video? Ţi-a luat mă-ta haină de piele, futu-te-n gură! Eu sunt mai tare, bă, că sunt ginerele lu' cutare şi am ajuns să conduc CAP-ul din sat, cel mai bogat din judeţ", spune el, scuipă o coajă de sămânţă şi pleacă pe ritmurile unei melodii cântate de Guţă.
Poate cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în facultate, pentru mine, ca om, a fost că orice complex de superioritate vine dintr-unul de inferioritate. Asta am văzut aseară la candidatul Ponta. Adevărata faţă a unui băieţaş complexat.
Şi eu am fost complexată aseară. Din cauza candidaţilor slabi, din cauza lipsei de alternativă, pentru că trebuie să votez anti şi nu pro. Nu am putut asista la toată dezbaterea. Pur şi simplu nu am rezistat. Azi am citit cele mai multe dintre reacţii. Niciuna nu m-a convins. Iohannis nu ştie tot ce trebuie, e clar. Ponta e nesimţit şi oportunist.... asta ştiam deja. România nu va avea preşedinte - asta este cel mai grav.
România va avea un Ponta. Naivă cum sunt, încă sper să mă înşel. Nu îmi place că este comparat cu Micky Mouse.... mi se pare o jignire adusă simpaticului şoricel al lui Disney. El a făcut istorie. Ponta nu va face nimic. Va aduce România acolo unde îi este locul: în nişte vremuri pe care inconştient ni le dorim. Nouă nu ne place libertatea. 25 de ani nu au fost de ajuns pentru a ne obişnui cu ea, pentru a ne bucura de ea. Nouă ne place jugul. Că doar asta suntem, vite. În concluzie, noi, iubitorii de cozi, de mocangeală, de mizerii, de bârfe, indivizi în stare să-i judecăm numai pe alţii, dar pe noi niciodată, vom readuce ţara acolo unde s-a tot învârtit ca într-o găleată să ajungă: fix de unde am plecat.
O merităm noi, oameni care nu ne preţuim libertăţile. O merită clasa politică, cea care a promovat non-valori, care nu s-a gândit la viitor, ci numai la prezentul din conturile lor. O merită afaceriştii, cei care au susţinut mereu nu pe cine ar fi fost normal, ci doar pe cel care putea să le facă vreun serviciu. Din păcate, România nu o merită.

Guvernanţi, n-aveţi bani? Folosiţi puşcăriaşii!

Vreo doi parlamentari, dintre care l-am recunoscut cu uşurinţă pe Mădălin Voicu, s-au gândit bine şi le-a venit ideea ca statul să graţieze nişte puşcăriaşi. Din ce motiv? Nu prea mai contează. Eu cred, însă, că, pentru o ţară săracă aşa cum este descrisă România noastră, infractorii ar putea fi foarte folositori. De ce, spre exemplu, să plăteşti nu ştiu câţi oameni pentru asfaltări când, vrei nu vrei, ai câteva sute de mii de... salariaţi la mititica. Păi nu mănâncă, dorm, se spală pe banii noştri, ai contribuabililor? De ce să stea câţiva anişor la răcoare ca la spa? De ce să le vină idei violente, să se bată, să se omoare sau să se violeze, de ce să aibă timp de gândire la noi infracţiuni pentru când se vor elibera? De ce să nu-şi facă îndatorirea de cetăţeni ai acestei ţări care-i rabdă de voie de nevoie? Sau, mai corect, de ce să nu îşi răscumpere datoria faţă de mine, de tine, de noi, contribuabili, plătitori oneşti de taxe. Noi de ce nu dăm în cap, de ce nu violăm? Înainte se puteau face canale şi mureau oameni nevinovaţi. Eu vă cer să măturaţi străzile, să curăţaţi pădurile, să reparaţi băncile din parc, să plantaţi flori, să vopsiţi garduri şi multe alte asemenea lucruri. Nu-ţi trebuie şcoală pentru asta. ce rost are să faci clasa I la 30 de ani, în puşcărie? Învaţă o meserie!

Eu ştiu că orice primar este mai fericit să dea contractul unui prieten decât să primească ajutor din partea foştilor răufăcători. Dar, revin la întrebări. De ce oamenii ăştia nu ar trebui să înveţe o meserie, de ce să revină pe stradă borfaşi? De ce să fie unul care dă în cap pe aceeaşi treaptă joasă a societăţii cu cel acre a furat de foame, pentru a nu-şi vedea copilaşii cum mor de foame. De ce să nu fie, într-un final, folositori şi cei care violează bătrânele. Vă garantez că unii s-ar gândi cu frică la munca din închisoare, nu ca la un sejur de plăcere, ca acum. Munca înnobilează omul, ştiu eu, şi mai ales dacă societatea are, în sfârşit, de beneficiat de pe urma celor care o secătuiesc... de ce nu? Da, da, ştiu, dragi politicieni, primari, parlamentari, guvernanţi sau ce o-ţi fi voi. E greu. E foarte dificil să îi pui la treabă, la muncă cinstită. E mai uşor să îi redai străzii şi ilegalităţilor. Dar pentru noi ce e mai bine? Puşcăriaşii beneficiază de drepturile omului. Noi nu?

Pauză de linişte - Despre persoana perfectă

Persoana perfectă ştie întotdeauna mai bine ce se întâmplă cu alţii decât cu ea. trebuie spus de la bun început că... fără doar şi poate persoana perfectă nu are egal în acest Univers. este cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă, ştie despre toţi şi este deţinătoarea adevărului universal. ce mai... chiar este perfectă! persoana perfectă ştie ce faci cu banii tăi, de ce faci, ştie că eşti un fiţos nenorocit, că îţi iei haine numai ca să epatezi şi ca să-i faci pe cei din jurul tău să se simtă prost. ştie cine nu te place, cine nu te suportă, cine te urăşte, cine te detestă şi de ce. şi mai ştie că toţi cei care nu te plac pe tine (adică tot poporu') o plac pe ea. nu că o plac... o adoră pur şi simplu. persoana perfectă îşi explică mai bine decât tine ce se petrece în viaţa ta ştie foarte bine ce ai făcut rău şi de ce. să nu uit: persoana perfectă are un punct forte! în faţă e mieroasă (dar asta numai pentru că este atât de bună încât nu-ţi poate spune adevăruri dureroase), însă înaintea altora te toacă mărunţel. de ce? păi n-am zis mai devreme? pentru că ea ştie întotdeauna mai bine ce se întâmplă în viaţa ta şi de ce. persoana perfectă suferă foarte mult din cauza celorlalţi. pentru că ceilalţi au probleme imaginare pe care le discută prea mult, pentru că ceilalţi o ignoră, o dau la o parte, o lasă de izbelişte, nu o bagă în seamă, pentru că poate alţi oameni au alte treburi şi nu poate concepe faptul că nu este centrul universului oricărui muritor. această persoană perfectă este atât de bună încât nici un pământean nu ar putea-o întrece la multe capitole cum ar fi sex, cuceriri, deşteptăciune, stil, bun simţ, bunătate, luarea deciziilor corecte şi aşa mai departe. nimeni nu este destul de atent cu această persoană perfectă care se simte lezată şi dacă respiri aşa cum nu-i convine ei. are încă o calitate: este o bună ascultătoare. ascultă atentă discuţiile celorlalţi, bagă la cap şi trage concluzii. întotdeauna pe cele potrivite! este elegantă, elitistă, spune ÎNTOTDEAUNA lucrurilor pe nume, nu ascunde NICIODATĂ nimic. dar are o mare problemă. câteodată mai încurcă minciunile. şi nu ia în calcul faptul că oamenii au fost înzestraţi de mama natură cu gură nu numai pentru a oferi plăcere, ci şi pentru a comunica. ŞOC!

Concluzie: Rămâi tu cu tine... faceţi o pereche perfectă!

quote of the day

Nu trebuie sa-ti faci prieteni decat dintre oamenii care muncesc. Omul lenes este periculos pentru prietenii sai, caci el, neavand ce face, vorbeste despre ce fac si ce nu fac prietenii sai, se amesteca in treburile altora si devine inoportun: iata pentru ce trebuie sa fim destul de intelepti ca sa nu ne legam decat de oamenii care muncesc. – Friedrich Nietzsche