vineri, 15 februarie 2008

Gaiţele din sănătate



Nu-mi plac spitalele. Dar cu îi plac? Mirosul, culorile sumbre, suferinţa pe care o poţi simţi, toate creează un tablou destul de neplăcut.
Însă, în momentul în care ajungi într-un spital, bolnav sau cu treabă, uiţi lejer de probleme atunci când te loveşti de asistente. Trebuie să subliniez că nu am intenţia de a generaliza. Nu vreau să spun că toate asistentele sunt o apă şi un pământ, însă, din nefericire, într-un sistem sanitar în plină reformă ne lovim mult prea des de relicve ale vieţii comuniste.
Să vă explic. Acum vreo două zile m-am nimerit prin Spitalul Judeţean. Din vorbă în vorbă, una dintre asistente a început să ţipe la mine. Bun. Am gândit că femeia este nervoasă, că are probleme pe care nu este în stare să şi le rezolve şi că simte nevoie să se exteriorizeze. Am dat să plec... eu înaintasem vreo 50 de metri pe coridor, iar ea, doamna asistentă, din scaunul ei ţipa în continuare la mine.
Drăguţ mi-am zis. Şi apoi am realizat că dacă la mine, reprezentant al presei, distinsa duduie îndrăzneşte să urle în halul ăla, cam ce or păţi săracii pacienţi?
Într-un sistem sanitar şpăgăcios, în care o tanti care face o injecţie primeşte de la pacient cel puţin 50 de mii, în condiţiile în care tratamentul cu pricina se repetă de cel puţin trei ori pe zi, numai pentru că a fost atât de amabilă să-şi facă treaba, asistenta a ajuns să se creadă buricul pământului.
Nu este vorba de proastă organizare a conducerii, nu este vorba neapărat de proastă creştere a angajatului, eu cred că putem vorbi strict de o foarte proastă obişnuinţă comunistă.
Mi-aduc aminte că, în urmă cu mulţi ani nu te puteai duce la doctor fără un pachet de kent şi unul de cafea. Aşa se obişnuia pe atunci. Evident, la român învăţul nu are şi dezvăţ întotdeauna. Aşa că, obiceiul s-a păstrat şi în primii câţiva ani de după Revoluţie. Chiar dacă găseai Kent şi cafea pe toate drumurile, sechelele şpagagiste ne-au urmărit ani de-a rândul. Şi acum este la fel. Nu te poţi îmbolnăvi fără şpagă. Am ajuns la concluzia că vom da atenţii şi ca să ne procopsim cu vreo boală, pentru că aşa ne-am obişnuit.
Treziţi-vă! Nu trebuie să dăm pentru servicii pe care oricum le plătim. Nu trebuie să ne ploconim pentru ca cineva să-şi facă treaba. Şi nu suntem nevoiţi să suportăm nervii nimănui. Mai ales când am ajuns la concluzia că toate gaiţele s-au adunat în serviciile sanitare.