vineri, 10 octombrie 2008

song of the night ...




Insulele din mare, amplasate strategic


Cele şapte aşezări lacustre vor avea forme de sirene, de pescăruşi sau de lalea şi vor fi amplasate la 500 - 700 m de mal

Primăria municipiului intenţionează să creeze de-a lungul ţărmului, în Constanţa şi Mamaia, şapte insuliţe. Poate că iniţiativa nu ar fi tocmai rea, mai ales că se va transforma într-o atracţie pentru turişti, însă amplasarea ridicăturilor de pământ poate crea suspiciuni.

În urmă cu doar câteva zile, primăria a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa documentaţia Planului Urbanistic Zonal privind amenajarea facilităţilor turistice şi de agrement de la Marea Neagră - Constanţa, Poarta I - Mamaia Nord. În fapt, planul întocmit de Kalinia Proiect ne prezintă amplasarea şi modul în care vor lua naştere cele şapte insule pe care primarul Radu Mazăre le visează de ceva vreme. „Obiectivul prezentei documentaţii constă în realizarea unui studiu de soluţie privind amplasarea a şapte insule de agrement în lungul ţărmului Mării Negre, trei în dreptul municipiului Constanţa şi patru în dreptul staţiunii Mamaia, în scopul valorificării potenţialului turistic şi natural al zonei“, se menţionează în actele depuse la APM. Proiectul are la bază Certificatul de Urbanism 291 din 22 ianuarie anul curent. Insulele vor fi postate la o distanţă de 500 - 700 de metri faţă de mal, în următoarele zone: str. Prelungirea Eroilor, str. Ion Raţiu, promontoriu de la Pescărie, zona Hotel Flora, Cazinoul din Mamaia, hotelurile Mercur şi Central şi zona Mamaia Nord. Cu alte cuvint, prima insulă va fi amplasată în zona Casei Căsătoriilor, pe unde are casa mai-marele judeţului, Nicuşor Constantinescu. De altfel, zona este cunoscută ca fiind preferata mai multor oameni de vază ai oraşului. Ce-a de-a doua va fi amplasată la fix pentru a fi văzută din acea zonă a oraşului cunoscută ca şi „cartierul consilierilor“. A treia insuliţă va fi amplasată la Pescărie, tocmai bună ca să fie văzută din ansamblul Spectrum, unul foarte drag inimii edilului constănţean. Ca să nu mai vorbim de aşezarea lacustră din dreptul Hotelului Flora. Oricine ştie că Mazăre este acţionar la unitatea de cazare, împreună cu prietenul şi partenerul său într-ale politicii şi administraţiei, Nicuşor Constantinescu. Aşadar, se pare că insuliţele au fost aşezate în aşa fel încât să aducă plăcere nu numai turiştilor, ci şi unora sau altora.

Sirene, pescăruşi şi lalele

Prima insulă este amplasată la aproximativ 1.000 m nord faţă de Portul Tomis, cea de-a dou, la aproximativ 2.800 m faţă de aceasta, iar cea de-a treia, la 3.600 m de cea de-a doua. Aceasta din urmă va fi prima insulă din Mamaia. A doua insulă din staţiune va fi amplasată la aproximativ 1.600 m faţă de prima, a treia - la 1.000 m faţă de cea de-a doua, a patra - la 2.300 m faţă de a treia, iar a cincea - la 2.500 faţă de a patra. Şi cum mai-marele urbei are o imaginaţie bogată, nici când a venit vorba de insule nu s-a lăsat mai prejos. Aşa că s-a gândit că, dacă orăşelul lacustru va avea formă de frunză de arţar, cele şapte noutăţi din mare nu trebuie să fie monotone. Astfel, unele vor reprezenta sirene, iar cea de la Cazinoul din Mamaia va avea forma unui pescăruş care îşi ia zborul. Prima insulă din Constanţa, cea din zona străzii Prelungirea Eroilor, va avea forma unei lalele. Aceasta se va suprapune cu digul de protecţie existent şi se va uni cu faleza, printr-o estacadă.
Fiecare insulă va avea trei hectare şi va găzdui restaurante, baruri, cluburi, săli de jocuri, piscine, muzee, expoziţii, magazine specializate, terenuri de sport şi şcoli de scufundare. De asemenea, turiştii vor avea de unde să închirieze articole sportive sau să efectueze sporturi nautice. În zona Constanţa se vor avea în vedere amenajările existente şi de perspectivă. Aceste insule vor îngloba digurile existente, de aproximativ 250 m lungime, vor fi paralele cu ţărmul şi vor fi situate la circa 500 - 700 m distanţă faţă de mal. În dreptul fiecărui dig se va realiza o insulă care se va uni cu cel alăturat printr-o estacadă fundată pe piloţi. Între ele se va amenaja legătura cu malul, tot sub forma unui dig care este deja prevăzut pentru protecţia plajei.

„Insula va absorbi energia valurilor“

Accesul la insule se va realiza pe cale rutieră şi naval. Proiectul prevede o estacadă fundată pe piloţi, care să nu afecteze practic curenţii din zonă. În zona de mal, estacada se transformă într-un epiu corespunzător soluţiei de protecţie a plajelor litoralului. Pentru accesul mai facil al turiştilor se are în vedere realizarea unor racorduri rutiere auto şi pietonale cu drumurile existente.
Accesul naval este asigurat cu ajutorul velelor, iar adâncimile existente, de minimum patru metri, permit acostarea acestora. Pentru acestea sunt necesare unele amenajări. „Spre larg, insula va absorbi energia valurilor care, astfel, se vor înălţa mai puţin, realizând în mod economic posibilitatea vizitatorilor de a privi spre largul mării. Insulele se vor realiza prin umplerea cu material nisipos a conturului executat sub forma unor construcţii absorbante, cu taluz sau parament vertical“, spune proiectantul. Această soluţie este mai practică decât prevederea unor infrastructuri pe piloţi, întrucât clădirile pot fi realizate în orice poziţie şi soluţie constructivă şi cu modificările care pot apărea în timp. De asemenea, se are în vedere înglobarea digurilor existente, care reprezintă un masiv de blocuri artificiale şi anrocamente.

Primul Festival de Tuning, Drift & Sound

4TuningFESTIVAL: Intre 18 si 19 octombrie la Romexpo, are loc primul Festival de Tuning, un concept de mix intre expozitie, demonstratii si competitii de profil. In premiera nationala vor participa piloti de drift (derapaje laterale controlate) din campionatul King of Europe, cea mai importanta competitie de gen la nivel european.

Iubitorii sportului cu motor vor putea vedea evoluand masini din campionatul national de raliu, alaturi de piloti consacrati.

"Daca in evenimentele organizate pana acum puneam accentul pe partea expozitionala si pe masinile modificate, la 4TuningFESTIVAL adaugam elemente de spectacol si competitie. Spectacolul este asigurat de invitatii si partenerii nostrii de la King of Europe si de piloti romani de raliu. Competitiile de car audio, tuning si drift, vor confirma cele mai reusite masini si evolutii.
Avem pregatite multe alte atractii in premiera pentru public"
spune Gratian Sonu, CEO 4Tuning.

Pe langa cele aproximativ 120 de masini tunate, 50 de firme expozante, workshop-uri si competitii, cea mai notabila prezenta la eveniment este cea a pilotilor si masinilor din campionatul King of Europe. La Bucuresti vor sosi masini campioane, si pentru prima data in Romania vom vedea acest gen de spectacol.

"Driftul european va sosi prima data in Romania pe 18-19 Octombrie 2008. Campionatul de drift King of Europe va oferi in premiera o demonstratie in cadrul 4TuningFESTIVAL Bucuresti.
Aceasta demonstratie este un preambul al primei etape oficiale de drift din Romania, care va marca intrarea acestei tari in circuitul KOE Drift Series"
spune Michael Procureur, Directorul King of Europe.

Pe parcursul celor 2 zile ale evenimentului, Asociatia Romana de Tuning Auto (A.R.T.A.) va organiza urmatoarele competitii:

-Campionatul National de Tuning
-Campionatul National de Drift
-Campionatul National de Car-Audio

Castigatorii vor primi premii in valoare totala de peste 5000 Euro.

4TuningFESTIVAL are loc la Bucuresti, in Complexul Expozitional Romexpo.
Programul: Sambata si Duminica (18-19 OCT) intre orele 10:00 si 20:00. Pretul unui bilet este de 15 lei.