miercuri, 25 august 2010

Mică pauză de linişte ...

Oamenii au construit piramidele şi Marele Zid Chinezesc, dar nu ştiu dacă au învăţat vreodată cum să reconstruiască suflete. Auzi în fiecare zi: „Este rău, din ce în ce mai rău“ şi aştepţi ca inevitabilul să se producă neştiind cum să faci, cum să reacţionezi, cum să-ţi trăieşti viaţa. Să te închizi în tine şi în gândurile tale până când răul se va produce sau să-ţi trăieşti viaţa ca şi cum nimic nu ar urma să se întâmple? Să ignori totul până când va veni acea clipă sau să o aştepţi, pregătit şi resemnat? Când eram mică avea momente când începeam să plâng numai la gândul acestui moment. Acum stau şi îl aştept, fără a putea face ceva. Este incredibil de greu să te pui în gardă şi să te pregăteşti pentru o asemenea clipă, să te gândeşti cum va fi viaţa după. Şi cine îţi va reconstrui sufletul…