luni, 23 februarie 2009

Comentariu pe www.ziuadeconstanta.ro la ceea ce am scris despre "ajutorul" dat de Mazăre celor patru copii, din banii primiţi de la Feri Predescu:

"varu lu stefan cel mare : draga duduie, nu stiu exact ce preferi dumneata, dar eu unul prefer sa nu citesc aceste tanguiri ale unei frustrate. nu ma intereseaza razboiul personal pe care il ai cu mazare, dar esti demna de mila. tu ce ai face, sau ce ai facut pentru acesti copii ? de ce dai in mazare doar pentru ca a donat acei bani, cistigati in instanta, in mod corect (pentru ca justitia e corecta, nu?)? poate crezi ca a fi jurnalist, inseamna a improsca cu noroi pe oricine si pe deasupra sa fii si mai presus de lege. nu e chiar asa, si e bine ca uneori unii jurnalisti sa fie pedepsiti pentru vorbe gratuite aruncate asupra unor persoane publice. sa intelegi ca nu-i iau aparerea lui mazare. pur si simplu m-am saturat de unii jurnalisti de genul de mai sus. in final, repet: poate ca intrebarile din articol ar tb sa ti le pui tu , draga duduie, pentru ca sigur nu ai sti sa raspunzi fara a te informa . mai vb.“

nu trebuie să mă justific în vreun fel... dar, da! eu am făcut. nu contează ce, nu contează cum, dar chiar am făcut. eu ştiu cum se comportă, ce simte şi de ce este aşa un astfel de copil. ştiu că aceşti micuţi sunt uneori mai deştepţi, mai amuzanţi şi mult mai dezgheţaţi decât orice copil considerat normal. că sunt mai normali decât mulţi dintre noi şi că lumea în care trăiesc ei este uneori mai bună, în ciuda suferinţei fizice pe care o îndură în fiecare secundă a existenţei lor. ştiu că sunt speciali, nu anormali, că sunt nişte persoane minunate... şi mai ştiu ceva: părinţii simt cel mai puternic disperarea. ei sunt în stare să facă orice şi nu au puterea să creadă că micuţii lor nu vor fi niciodată "normali“. şi, da! mi se pare nedemn să îţi baţi joc de nişte oameni care au unica ancoră în lumea asta speranţa. este jalnic!

song of the day

Mazăre, disperarea şi sila

Domnule primar... Nu-mi mai permit să vă alint, să vă spun Răducu sau să comentez răutăcios vreuna dintre afirmaţiile pe care le faceţi. Sau să mă amuze că faceţi nu ştiu ce chestie demnă de dandy-ul mioritic care sunteţi. Nu, acum vorbesc cu domnul Radu Mazăre, primarul Constanţei.

Ştiţi ce este aia paralizie cerebrală? Aţi văzut ochişorii copilului care stătea lângă dumneavoastră şi la care vă uitaţi compătimitor, încercând să vă daţi seama dacă face parte din aceeaşi specie cu dumneavoastră? Ştiţi oare ce simte un părinte al cărui copilaş de nici zece ani, care are cancer, trebuie să treacă printr-un autotransplant? Ştiţi cum gândeşte un tată care-şi vede fetiţa întinsă pe un pat, cu trupşorul inert. Copilul are puterea de a se legăna puţin, iar saliva îi curge prin colţurile guriţei întredeschise. Ochişorii goi se uită parcă după colacul de salvare. Ştiţi cum este? Probabil că nu... Aţi luat bani de la un om, pentru că asta sunt şi jurnaliştii, chiar dacă nu consideraţi asta, şi i-aţi dat altora, aflaţi la ananghie. Unor copii. Asta pentru a ne demonstra nouă, „infractorilor“ cu pixul în mână, că faptele noastre josnice fac bine unor sufleţele suferinde. Vă minţiţi singur! Politicianul care trece la strategia patetică de a compătimi şi a-şi lăsa capul în jos, adunând din toate puterile două lacrimi, şi care spune că a fost impresionat atunci când un copil care va îndura mereu povara hemofiliei l-a luat în braţe este nedemn. Atrageţi silă, nu simpatie. Înjosiţi nişte oameni disperaţi, care ar fi în stare să facă orice pentru cei cărora le-au dat viaţă, pentru mâna de om pe care o iubesc mai presus de orice în viaţa asta şi despre care ştiu că nu va fi niciodată „normal“. Copilaşii pe care i-aţi cadorisit cu bani obţinuţi numai pentru a vă obloji orgoliul sunt mai normali decât vă imaginaţi. Pentru că, o dată cu gestul „mărinimos“, am realizat că prefer anormalitatea lor decât normalitatea dumneavoastră. Vă întreb din nou: ştiţi cum se tratează paralizia cerebrală? Ştiţi ce înseamnă să îţi cari copilul prin clinici pentru a fi operat de zeci de ori, pentru a-i fi „tăiat“ tendonul sau pentru a i se face injecţii cu botulină? Aţi comunicat vreodată cu un astfel de copil? Ştiţi câţi micuţi din oraşul pe care-l conduceţi au luat calea Chinei pentru a se opera? Ştiţi câţi s-au întors într-o stare mai gravă decât au plecat? Şi asta din disperare. Din disperarea părinţilor care au ca unică dorinţă sănătatea copiilor. Aceeaşi disperare o văd şi în ochii dumneavoastră. Disperarea să obţineţi iubirea electoratului, în orice fel, în orice condiţii, chiar şi în cele mai josnice. Domnule Radu Mazăre, cu viaţa unui copil nu se joacă. Şi cu atât mai mult dacă este vorba despre un copil bolnav. Nu ei sunt paralizaţi, nu ei au cancer, nu ei pierd sânge. Dumneavoastră le-aţi pierdut pe toate...