joi, 16 iunie 2011

Papa, how I miss you kissing me goodnight...


Papa, can you hear me?
Papa, can you see me?
Papa can you find me in the night?
Papa are you near me?
Papa, can you hear me?
Papa, can you help me not be frightened?
Looking at the skies I seem to see
A million eyes which ones are yours?
Where are you now that yesterday
Has waved goodbye
And closed its doors?
The night is so much darker;
The wind is so much colder;
The world I see is so much bigger
Now that I'm alone.
Papa, please forgive me.
Try to understand me;
Papa, don't you know I had no choice?
Can you hear me praying,
Anything I'm saying
Even though the night is filled with voices?
I remember everything you taught me
Every book 1've ever read...
Can all the words in all the books
Help me to face what lies ahead?
The trees are so much taller
And I feel so much smaller;
The moon is twice as lonely
And the stars are half as bright...
Papa, how I love you...
Papa, how I need you.
Papa, how I miss you
Kissing me good night...

luni, 13 iunie 2011

The truth is mine


Dr. Linus Wagner: Everything you told me is total fiction, isn't it?.
Patrick Jane: Yes.
Dr. Linus Wagner: Why? I can tell you're in real pain. Why not tell the truth
Patrick Jane: The truth is mine.
http://www.imdb.com/title/tt1196946/

sâmbătă, 11 iunie 2011

quote of the day

"Dragostea adevarata inseamna sa ii spui celuilalt: Indiferent de ce ai face, esti oricand binevenit alaturi de mine." - Tom Hanks

miercuri, 8 iunie 2011

Mică pauză de linişte - Battery low


Mă simt ca şi cum mi se termină bateriile şi ar trebui să intru de urgenţă pe alimentare cu panouri solare. Pur şi simplu s-a dus orice urmă de energie pe care o mai aveam acolo, în vreun colţişor. Dimineaţă mă trezesc mai obosită decât m-am culcat şi nu îmi pot alunga gândul că vreau să dorm, pe tot parcursul zilei. Poate că ultimele evenimente din viaţa mea m-au supărat, m-au obosit dar, pe de-o parte, o mică, mică parte, un colţ al sufletului, m-au liniştit. Dacă înainte nu dormeam, acum nu mă mai satur de stat în pat. Ştiu că telefonul nu va mai suna noaptea, ştiu că nu mi se va mai spune "am chemat salvarea“, ştiu că acum este linişte şi în casă şi în suflet. Acum se odihneşte. Şi poate de aici vine somnul meu. Nu mai stau în alertă, pentru că nu mai am de ce, iar lupta mea cu mine, felul în care trăgeam să fiu mereu trează, orice s-ar fi întâmplat, s-a terminat acum...O linişte ciudată, amestecată cu multă tristeţe şi cu o inimă care doare aproape fizic de dor. Şi epuizare fără margini...

"Este cu neputinţă să fugim de tristeţea din noi“, citeam într-o carte. Nu putem fugi, ci dormim mult din cauza ei...



vineri, 3 iunie 2011

Mică pauză de linişte

Castelul de nisip al copilăriei mele s-a destrămat azi. Da, abia azi. Abia acum, la aproape 30 de ani... Uneori este greu să realizezi durerea, chiar şi atunci când o simţi foarte tare. Nu o vrei, nu o primeşti. Nu te laşi să crezi. Apoi nu mai poţi nega realitatea. Rămân răni, care probabil se vor cicatriza, mări de lacrimi şi multe amintiri ca alinare. Momente, cuvinte, alinturi şi multă iubire. Astea nu vor trece niciodată... Este pentru prima dată în viaţa mea când nu mai întreb "ce face?“, când mă uit la un meci şi nu mă pot opri să nu mă gândesc "oare se uită?“... când mă gândesc ce greu va fi să vorbesc la trecut şi nu la prezentul plin de drag, ca înainte. Nisipul castelului copilăriei se duce odată cu vântul. Dragostea pentru cineva nu dispare niciodată... Şi, probabil că acestea sunt singurele momente când poţi spune cu toată inima: Te voi iubi mereu!