duminică, 31 mai 2009

moments



sonia PD-L-ista - poveste de 1 iunie

Ea este Sonia, cel mai dulce copil pe care l-am văzut vreodată. are vreo patru sau cinci anişori. o ştiu de vreun an şi ceva şi nu cred că am văzut-o tristă până acum. râde mereu. însă niciodată nu mi-am dat seama cum un copil cu zâmbetul pe buze are ochii atât de... trişti. ieri am mers la o plimbare cu Sonia. stătea în maşină, în spatele meu şi-mi povestea diferite chestii. d-ale ei. la un moment dat îmi spune uitându-se fix în ochii mei:

Corina, eu nu vreau să plec în Italia.

De ce Sonia?

Păi tătăica nu vrea să mă dea acolo. Ştii, acolo sunt Andrei şi Giuseppe (fraţii ei).

Dar nu îţi este dor de mami?

Eeee... ba da... - a spus ea neconvingător. Dar trebuie să-mi trimită procura (?!?!?!) Şi dacă mă duc stau doar o zi. mă duc cu tătăica. şi... ştii. eu nu vreau să plec pentru că vreau să te văd în fiecare zi - mi-a spus Sonia şi m-a blocat.

am plecat ochii şi nu am mai ştiut ce să-i spun. chiar nu mi-am găsit cuvintele. mi-am amintit că mama ei este plecată de ani buni în Italia. acolo s-a recăsătorit şi a mai făcut un copil. l-a luat pe Andrei din România, iar pe Sonia a lăsat-o în grija bunicilor care o tratează ca pe o prinţesă. nu-s oameni cu bani, însă copilului nu-i lipseşte nimic. decât mama. repet, este un copil vesel mereu. mergând pe stradă spune: "Corina, uite... PSD!!!“. Tătăica este PD-L-ist convins iar prin gardul casei lor poţi vedea un mare afiş cu EBA care ia atitudine. Sonia ştie cine e Băsescu şi îi place de el. nu ştie cine e Boc dar zâmbeşte frumos când aude de Elena Udrea. spune că este frumoasă. Soniei îi plac rujurile, lacurile de unghii, hainele frumoase şi îngheţata. vorbeşte mult, piţigăiat, dar foarte frumos. vorbeşte mereu despre Stătică şi Flăcărica (mi-a zis ea că-s personajele telenovelei cu ţigani) şi vrea să asculte manele. cântă, dansează şi... după cum este vorba românească, îi vorbeşte şi curu'. ieri, după ce am plimbat-o a primit un cadou de la tătăica: o eşarfă cu PD-L. mândră, m-a pus să i-o aşez la gât şi mi-a spus răspicat: de acum încolo să-mi spui Sonia PD-L-ista. la mulţi ani de ziua copilului, Sonia mea :)